5a8c31a50a3e73e87aae7dc2225ad654

Acest articol este o reactie răspuns la articolele de genul ”Studiile arată că iubirea…”, ”10 pași pe care să îi aplici ca să îți dai seama dacă te iubește” , „15 semne că  nu te iubește”. Am o curiozitate fantastică și anume, cum poți măsura ceva ce nu poate fi măsurat? Cum se pot face statistici pe baza iubirii? Ar trebui să se știe definiția iubirii, iar eu dacă întreb acum 20 de oameni ce e iubirea voi avea cel putin 20 de răspunsuri diferite și încă 10 care vor reveni asupra răspunsului peste un timp și îl vor corecta.

Cum studiezi iubirea, cum faci analiza pe baza ei, cum o împarti în indicatori și indici, cum, dacă s-au scris milioane de pagini despre ea și s-au trăit mii de ani de iubire și tot nu putem defini iubirea. Ce formule aplici? Cum calculezi amperajul iubirii? Intensitatea iubirii este egala cu debitul săruturilor pe o suprafață dată într-o unitate de timp? Care unitate de timp?  Cine stabilește parametrii iubirii? N-ai cum. Există un îndrumar, un manual al iubirii? Fireste ca ele există, ambalate frumos ca să vânda, dar intreb dacă realmente există. Cum poti măsura ceva atemporal, aspațial, amoral, acauzal? Ce vi se întampla? Intâi ați cântărit morții să vedeți că sufletul cântărește 21 de grame și acum vreți să ne măsurați iubirea? Daca sufletul cântărește 21 de grame, iubirea din el cât de aproape inexistentă este, după legile fizicii? Bunătatea, respectul, toleranța, acceptarea, cât la suta dintr-un gram ar trebui să fie? De ce vreți să ne simțim mici si insignifianți când noi vrem să creștem, când sentimentele nu ni se raportează la grame, nici măcar la tone? Ce mă intereseaza pe mine masa și accelerația gravitațională când iubirea-mi cântareste așa greu ca o găsesc nepământeană?

Ma îngrozesc când aud “Oare mă iubește?”  sau “Cum aflu daca mă iubește?” Păi dacă îți pui întrebarea asta există două variante, ori nu te iubește, ori ai fost prea ocupată să gândești și  să te întrebi în loc să simți. Cum afli? Îți oprești toate simțurile și tragi creierul din priză.

Iubirea e una singură, refuz să accept categorisirea ei și îmi permit să afirm că iubirea necondiționată ar trebui să fie pleonasm. Nu există te iubesc dacă… sau te iubesc pentru că…,nu există te iubesc puțin sau te iubesc mult, e ca și cum ai zice e puțin negru sau e puțin interzis, există iubire si punct, altfel nu există iubire. Există acea legatură între suflete care nu poate dispărea nici dacă te înșeala, nici dacă a pierdut casa la casino, nici măcar daca ar comite o crimă și asta ar fi împotriva convingerilor tale și principiilor morale. Iubirea nu se judecă din sfera moralei, iubirea nu se judecă din perspectiva acțiunilor omului, iubirea e suflet si nu se supune regulilor. Relațiile nu se termină pentru că nu MAI iubești, iubirea nu are final și finalitate, cum adică azi iubești mâine nu mai iubești? Există un buton de on/off pentru iubire?

Relatiile se termină, se termină încet sau se termină brusc, se termină sufocate sau se termină înțelese, dar iubirea nu se termină, se termină doar dacă nu a fost acolo. O să spui, păi cum adică să nu fie, de ce am fost împreună?  Sigur, ai oferit sentimente frumoase, ai oferit multe, dar nu neaparat iubire. El sau tu sau niciunul dintre voi. De aia nu se poate măsura iubirea pentru că fiecare numim iubire diferite combinatii de sentimente.  Și la fel, relațiile se pot termina și poti iubi în continuare, poți iubi pentru ca el/ea este fericit/ă și a ales ce era mai bine pentru el/ea. Poți iubi cu anii. Atentie, IUBI, nu ofta, nu suspina, nu gandi, ci poți IUBI cu anii. Dar poți? Și iarăși, relațiile pot continua și să nu te mai iubești nici măcar pe tine…

Cum adică nu mai iubești că s-a schimbat? El nu s-a schimbat, el n-a devenit cine ți-ai fi dorit tu să fie ori a devenit cine era el și tu ai fost prea absorbită de moment să vezi. Dar oricum ar fi, tot nu te poți opri din iubit, dacă ai iubit.  Oamenii se schimbă, dar nu devin alți oameni. Iar daca ei se schimbă în rau cu tine de mâna iubindu-i, înseamna că din nou ai o definiție greșita a iubirii. Iubirea nu face rău niciodată. Unde ți-a fost iubirea când a luat drumul ăsta, unde îți era iubirea cand s-a produs schimbarea dramatică pe care n-o înțelegi? Oamenii nu devin alți oameni decât dacă tu îi ajuți să facă asta, daca îi ajuți nefăcând nimic, nedăruindu-le iubire. Și nu o spun cu reproș, ci ca pe un lucru care se întâmplă  fără să fim conștienți de el, iubirea se învață în timp și prin ne-iubire.

Dacă e gelos nu înseamnă că te iubește, înseamnă că se iubește pe el și înseamnă doar că tu îi satisfaci niște nevoi, de ordin afectiv sau de oricare alt fel ar fi ele, iar posibilitatea ca tu să pleci implică posibilitate ca tu îi vei lăsa nesatisfăcute aceste nevoi, ceea ce îl face sa fie gelos din frică nu din iubire.-am întalnit asta cel mai adesea în rândul bărbaților care nu au încredere în ei.  Te va iubi atunci când te va lăsa să pleci oriunde îți va fi bine. Nu confundați iubirea cu jocurile de orgolii de masculi, ele au loc în prezența oricărei femei, iubită sau ne-iubită, câtă vreme ei le țin de mână.

Apoi, ce căutam să vorbim de bani cand vorbim de iubire? A, da, vorbim de bani când vorbim despre bărbați și femei, când vorbim de relații, când vorbim de căsătorii, de parteneriate, de coabitare, dar iubirea nu e musai să fie ingredientul acestora.  Puțini oameni mai sunt capabili de iubire, iar daca avem norocul sa o întalnim nu stim sa o primim,de multe ori, pentru ca nu coincide cu definiția noastră de iubire, așa cum ne-au vandut-o specialistii in iubire, ăștia care știu pașii de urmat. Ori pentru că am fost învățați să găsim răul în mult prea multe feluri și să nu mai credem că există șansa binelui sau a iubirii și atunci confundăm iubirea cu minciuna; devenim suspicioși când întâlnim iubire, tocmai pentru că e rară, tocmai pentru că am fost învățați că pentru orice există un scop. Și în loc să iubim suntem ocupați să-l „demascăm” pe celălalt și el se schimbă, poate, pentru că nici el nu a fost invățat de societate să dea fără sa primească sau nu la nesfărșit.  Pe de-o parte, da, salvezi oamenii iubindu-i, dar în același timp nu poti ajuta oamenii ce nu își doresc sa fie ajutati si mai mult decât sa îi iubesti n-ai ce sa le faci.  Iar dacă nu te crede, dacă nu e capabil să îți simtă iubirea, n-ai cum să i-o explici. Vedeți ce usor ne putem păcăli cu iubirea?

Daca te-a înșelat nu înseamnă că nu te iubește și la fel cum dacă nu o face, iarași nu înseamnă că te iubește. Poate însemna că e slab sau curios să experimenteze cine știe ce jocuri pe care nu le-ar face cu femeia pe care o iubește sau vrea să guste ceva ce tu nu ai,pentru că, logic, nu suntem compleți niciunul sau  pur și simplu nu poate însemna nimic. Poate însemna curiozitate, poate însemna orice are legătură cu orgoliul de mascul sau poate însemna distracție, pentru că femeia de duzină intra la capitolul distracție pentru bărbat, pe acelasi raft cu fotbalul, tenisul și prietenii lui, e un fel de tort de la sfârșitul unei petreceri, șampania dacă vrei, deznodamântul care lipsea după care toată lumea poate să plece liniștită acasă- sigur, câtă vreme nu are o afinitate pentru același tip de tort. Nu mă blamați că gândesc așa, am găsit ca e mai sănătos. Nu mă refer aici la cealaltă femeie, ci doar la activități sportive. Și chiar dacă ar exista a doua femeie, oricum nu poți să anulezi iubirea pentru el, daca ea a existat acolo înaintea acestei femei. E iubire sau tocmeala? Nu poți face iubirea să nu mai existe, nu există armonie, nu exista altele, dar iubirea e cât se poate de existentă, dacă a existat.

Posesivitate? Ce legatură are cu iubirea? Cu iubirea de sine da. Dar nu cu iubirea pentru tine. „Ești a mea!” Nu zău? Eu sunt cât se poate de a mea si tu ești cât se poate de al tau,  căci altfel nu ne-am putea iubi decat noi pe noi înșine. Fă-o a ta și se va întampla cu ea cam ce se întamplă cu o floare pe care o rupi și-o iei acasa, pentru că e frumoasă și îti place. Se va ofili și apoi vei da vina pe ea pentru că nu mai e femeia de care te-ai îndrăgostit. Fă-o a ta și comportă-te ca  și cu un lucru care îți aparține și va căuta din răsputeri să nu mai fie și să nu te miri când va aparea altul mai înțelept care va  ști sa privească florile, să le ude, să le dăruiască iubire fără să le mute din mediul lor, iar ea va înflori și se vor bucura unul de altul.

Ea, femeia, va căuta mereu sa înfloreasca și să fie frumoasă, și pe bună dreptate, ai vazut tu vreo uscăciune frumoasă pe care să și-o dorească vreun bărbat? Las-o să fie frumoasă, las-o sa fie vazută frumoasă de alți bărbați, las-o să zboare, dă-i tu aripi dacă n-are, las-o să își dorească și să fie dorită, las-o să vadă că toți ceilalți ar închide-o într-o colivie, las-o și îi vor crește standardele, îi vei micșora probabilitatea să găsească ce îi oferi tu în altă parte și nicio femeie nu va pleca de unde i se permite, mai rău, i se cere să fie ea insăși și să fie iubită pentru asta.

Dar oare în contextul ăsta ne mai dorim iubirea? Ne mai dorim să iubim fără să știm că suntem iubiți? Ne mai dorim să iubim neavând siguranța că mâine va fi cu noi? Ne mai dorim să iubim fără să aparținem și fără să posedăm?

Vom iubi, „aproape” universal la fel,  atunci când vom întelege că nicio persoană nu aparține niciuneia, când vom înțelege că iubirea nu înseamnă suferință, niciodată. Nu poți iubi sufocând, nu poți iubi cerând, nu poți iubi pentru că îți trebuie iubire, iubești pentru că iubești și atât, iubești chiar și cu mâinile lui în jurul gâtului tău. Simți că iubești atunci când vă înțelegeti tăcând, dacă trebuie să explici iubirea, nu ești unde trebuie.

Iubești atunci când îți amorțesc brațele sub el și singurul motiv pentru care le-ai scoate e pentru ca ai vazut ca e dezvelit, atunci când l-ai recunoaște în cel mai gros întuneric după felul în care tace, în care te ține de mână, în care respiră, în care îi zvâcnesc venele. Atunci când îi porți sufletul în palmă și ai învățat să îți stăpânești furia cu palmele deschise; când îi porți sufletul în palmă cu toată grija cu care ții în brațe un nou-nascut, cu toată teama si emoția cu care pășești pe un pod vechi de sute de ani și în jos stă abisul, neștiutul; când el îți e vibrația unor corzi de chitară la colț de stradă aglomerată, printre poluare și claxoane, printre oameni care se înghesuisc să prindă un scaun în mijloace de transport în comun, pe care să stea apoi liniștiti triști, printre oameni care se calcă și își calcă grijile unii altora; când vântul ți-a sărutat buzele de mai multe ori decât el și cu toate astea zâmbești, zâmbești că știi ca-ți va citi dorul de pe buze și-l va duce la el; când îl gândești în cele mei ocupate momente ale tale, când îl iubești în așa fel încât ți-e frică să nu îl deranjezi cu iubirea ta, când vă iubiți chiar și momentele de furie și neîmplirile și problemele și trecutul care v-a adus astăzi prezentul. Cum poate măsura cineva toate simțirile astea? Și-a numărat cineva pașii până a ajuns aici pentru ca mai apoi să îi expună?

Nu poți afla dacă te iubește dar poți afla dacă iubești. Ai încasa un glonț fără să te gândești pentru cine spui că iubești? Nu te gândi, n-ai timp de gândit când glonțul se îndreptă spre ce iubești, da sau nu?  Nu trebuie să îmi raspunzi mie, răspunde-ți ție, chiar și ezitarea este răspuns, iar da, dar… nu mai înseamnă da.

Iubirea nu are conștiință și nu are circumstanțe atenuante, nu are “dar” și nu are “pentru că” , nu are distanță, nu are formă, nu are clasificare, iubirea nu are dar dăruiește, nu are gură dar vorbește în feluri în care nici cei mai mari poeți n-au reușit, nu are receptori pentru sete, foame, frig sau durere.  Iubirea nici nu trebuie rostită, nici nu trebuie declarată, nu trebuie întrebată, nu  trebuie asigurată, ea însăși e asigurare, iubirea se simte în tăcere, se simte dincolo de timp, ea nu îmbătrânește, ne îmbătrânesc așteptările, dar nu iubirea; se simte dincolo de kilometri, ea nu obosește, obosim noi în lipsa iubirii, și dincolo de orice altceva ne-ar ocupa viețile pe pământul ăsta.

Iubirea suntem noi când nu suntem oameni, suntem noi când nu ne dorim lucruri, noi când trăim dincolo de ce facem ca să trăim, noi când înțelegem,  noi când facem lucrurile ca și cum ar fi pentru ultima dată, noi când nu mai avem nimic de pierdut, noi când nu ne protejăm de dezamăgire, căci scuturile de protecție ne feresc de orice trăire nu doar de dezamăgire, noi când avem curajul să credem chiar dacă există posibilitatea ca adevărul să lipsească, noi când avem curajul să fim noi și să îi lăsăm și pe ceilalți să fie. Iubirea e suflet, fără masă, fără volum, fără densitate și fără unități de măsură, fără legi, constrângeri ale societății.

Iubirea e primitivă,  se învață dar nu se educă, e în noi de la început, ne-a educat-o societatea, ne-a reprimat-o asa cum a facut cu celelalte instincte ale noastre, o învățăm reamintindu-ne-o, o redescoperim redescoperindu-ne pe noi, cei care eram în copilărie, învățăm iubirea iubind greșit. Și încă ceva, să nu ne fie niciodată rușine cu ce iubim, nu poți judeca un om că iubește, nu ai avea criterii după care să o faci, iar cine o face înseamnă ca n-a iubit.

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.