Of, că nu mai pot cu sfintele care în timp ce își croșetează neîmplinirile, stau și judecă. Bă, suntem o țară plină de judecători mă, dar avem noi ghinionul și murim cu dreptatea în mână, altfel nu îmi explic, că legea vieții și adevărul le știm pe de rost, cu tot cu spețe. Dar ăla a făcut gardul cu un metru mai înalt, altu’ și-a luat haine mai scumpe decât poate, aia se iubește cu bărbatul lu’ vecina și bărbat-său le iubește pe amândouă.

Și cum nu sunt specialistă nici în garduri și nici în fashion (exceptând șosetele albe, toate ca toate până la șosete) mă îndrept către vecina cu andrelele și bărbatul dublu amorezat. Nici aici nu sunt specialistă, dar arunc și eu cu părerea. Și normal, amanta cea mai nenorocită specie, cum să vă zic, există îngeri și există amante, cam așa s-ar împărți lumea asta, sigur, în ochii croșetătoarelor de care aminteam mai sus.

Mă și stau ele așa și în timp ce își sterg lăcrimile cu colțul de la broboadă blesteamă și scuipă p-ăstea care cică au luat bărbații altora. Și uite cum mi se ridică iar părul în cap. Al cui bărbat l-au luat mă? Există un bărbat al cuiva? Poate un om să ia alt om? Dar ce i-a făcut, l-a băgat în portbagaj și a plecat cu el? L-a legat la mâini, picioare și la ochi și l-a dus în pustiu fără să știe drumul înapoi? Cum adică i-a luat bărbatul alteia? Dar ăla ce e? Obiect de mobilier? A intrat peste voi în casă, i-a pus ăluia pistolul la cap și i-a zis „tu mergi cu mine”? Și el săracul, cu viața atârnând de-un nerv de femeie, s-a conformat…

„Nenorocita, curva, n-are principii”. Care principii mă? Ce înseamnă principiile astea? Vă zic eu ce sunt, sunt niște infatuări în mâinile cărora vă aruncați nefericirea, că e mai simplu când există țapi ispășitori, așa-i? Și brusc ne amintim de morală și etică, de parcă viața ar avea un set de reguli. De parcă sufletul vine cu instrucțiuni de utilizare. Când ți-o ia inima la goană, să vezi cum îți faci drum printre principii ca Moise prin Marea Roșie. Când tu ai o lecție de învățat fix de la omul ăla, că e bună, că e rea, te duci. Că există acte sau promisiuni în alte părți, de care știi sau nu, nu mai contează. Te duci. Iar într-un asemenea caz, aia care nu se duce, nu e cocoșată de principii, ci duce lipsă de curaj. Așa că dacă știți  vreuna curajoasă, felicitați-o, aia și-a ascultat sufletul și și-a băgat picioarele în regulile voastre, de care reguli oricum nimeni nu își aduce aminte, decât atunci când are nevoie de vinovați.

„N-are ambiție, e o lașă!”. N-are ambiție să ce? Să sufere ea ca să nu suferi tu? Dar tu câtor femei le-ai prelua suferința, din principiu, așa? Lașă? Ea se duce pe un drum și și-l asumă, tu stai și te ții de vorbă cu principiile (dacă ești cea care observă de pe margine) sau stai și aștepți la mila ei să-l lase în pace (dacă faci parte din trio), tu stai și aștepți fericirea să ți-o dăruiască alții. Poate niște asumare nu ți-ar strica.  Și tot răhățișul ăsta despre cine e mai vinovat decât altul n-ar exista, dacă nu v-ați mai căuta fericirea în oameni. Pentru că în realitate, nimeni nu e vinovat pentru viața lui, nimeni nu e vinovat pentru lecțiile pe care le învață sau le are de învățat și nimeni nu e responsabil pentru fericirea ta.  Și tu și ea și el sunteți aici să evoluați, dar oamenii evoluează diferit, unii se țin de mână până la sfârșit, alții se despart, iar alții au ambele mâini ocupate. Tu decizi ce îți dorești și până unde permiți. Tu decizi ce vrei să faci cu viața ta, dacă să urmezi adevărul tău, așa cum alții au făcut-o sau să găsești bube într-un adevăr universal care nu există. Nu există bine și rău, există iubire sau frică. Nu există vinovați și victime, există fricoși. Tu trage linie și vezi ce ai învățat. Iubești sau ți-e frică?  Restul sunt drame și alinturi. Baftă!

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.