Andra.Fara.Zahar

De m-ai lăsa sa te ating iară, ți-aș scrijeli iubirea toată

cu unghiile-n carne.

Să porți  mereu urma așteptării ce ma seacă. Doare,

dar n-am s-o fac.

N-am să înfig în tine săgeți de suflet chinuit,

n-aș vrea să simți măcar jumate  din ce-a urlat și-a blestemat

în nopți de pernă asfixiate. Stă ghemuit,

nu s-aștepta să fie aruncat tocmai de-un suflet părăsit.

Stă ghemuit. Așa cum l-a învățat

sufletul tău claustrofob.

Aș sfâșia toate câte te opresc să nu simți iară,

aș lua un ciob.

Cu el să tai din loc în loc firele ce-ți leagă viața ta amară.

Sa facă poc

iubirea peste mine. Tu, om de ceara,

tu n-ai simțit că-ți face bine? De ce-ai ales calea ușoară?

De-ar fi să te mai vad o dată, măcar din pură întâmplare,

ți-aș pune o singură întrebare: Tu, om de ceara,

prin venele mele de viață goale, cât ai de gând?

Cât ai de gând sa-mi mai alergi oare?

De ar fi să te ating din nou, ți-aș încrusta descântece în piele,

nu să te am la loc, măcar să-mi iau sufletul din ele.

Din buzele tale călătoare

cu care-l dai  puțin câte puțin , mai departe,

unor alte biete trecătoare.

Dar n-am să fac nimic din toate astea,

le spun acum că ești departe.

De-ar fi să te ating din nou, aș pleca.

Aș pleca urechea s-ascult marea-ntr-o scoică,

pe încheietura mâinii tale.

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.