– Dacă el se culcă cu altă femeie înseamnă ca și-a dorit altceva decât o noapte în brațele tale.

-Ba chiar îl rog să se ducă o noapte, după sute dormite cu mine în brațe, între picioarele altei femei, că în brațele unei femei e totuși greu să dormi ca bărbat dacă nu simți. Să se ducă să își ia porția de nou, să se ducă să se simtă bărbat. Să se ducă și să o facă fără să știe nimeni, nici eu și nici prietenii lui și nici el să nu mai știe dacă îl întrebi peste ceva timp. Dar chiar îl rog să iasă cu băieții în club într-un weekend după atâtea petrecute cu mine, să se mai uite și el după un fund, un picior, să-și imagineze poziții, să le și încerce și să vină acasă. Dar să nu conducă dacă bea, pentru că altfel mă apucă nervii. Să mă cheme că îl iau eu acasă, la orice oră o fi. Are voie să fie bărbat, dar n-are voie să fie prost.

– Și nu te deranjează să te înșele?

– Să mă deranjeze realitatea? Ce tâmpenie mai e și asta? Pai hai să îți explic. Daca eu sau ea sau voi bărbații ne ascundem după vișini, nu înseamnă că dorința nu există, nu înseamnă că lucrurile stau altfel. Și nu înseamnă nici că e nefirească această dorință. Da, dacă se culcă cu altă femeie înseamnă că și-a dorit altceva decât o noapte în brațele mele, înseamnă că și-a dorit să respire o noapte după sute de strâns în brațe. Așa și? Și nu înseamnă nici de departe că e vina mea. Oricât de deșteaptă, frumoasă, inteligentă, creativă ar fi o femeie, chiar și mixul ăsta de calități, pe toate să le aibă, bărbatul de lângă ea, oricât de mult ar iubi-o, își va dori la un moment dat să guste altceva. Altceva de mai proastă calitate sau nu, nu contează, e altceva. Iar asta nu schimbă iubirea pentru ea, e ca și cum s-ar duce sa joace un fotbal și mai stă și la o bere. Dacă ăsta e înșelat, chiar îl rog să mă înșele. Dar ăsta nu-i înșelat, ăsta e un rău necesar, dacă vrei, omul se întoarce acasă liniștit, calm, descărcat, fără scandal și toată lumea fericită. Și un secret ar fi că te „înșală” mai greu cu atitudinea asta a mea, că nici palpitant nu i se mai pare să facă ce îi interzici și e și riscul mai mic să găsească refugiu în nepăsarea acelei femei, inițial considerată mijloc.

– Și nu te deranjează că te-a mințit? Femeile se transformă când se simt mințite, apocalipsa e pistol cu apă pe lângă femeia mințită, oricât de mică ar fi minciuna.

– Eh, nu minciuna în sine e problema, ci frica de a pierde, de a pierde bărbatul, de a pierde în fața altei femei, de a nu pierde controlul, de parcă ar putea, nebunele, să controleze ceva vreodată ce nu ține de ele. O să îmi sară lumea în cap acum rău de tot, dar bărbatul care nu minte femeia de lângă el, nu ține la ea. Femeile nu își doresc adevărul, femeile își doresc să le faci fericite, iar dacă o faci inteligent și cu tact, nici nu mai contează că tu nu știi cum o cheamă pe domnița care s-a desfăcut ca o floare, pentru că ai plătit-o sau nu, acum câteva seri. Tocmai de aia spuneam că nu trebuie să știe nici măcar prietenii tăi, că femeia-i dracu’ gol, nu știi niciodată ce influență are asupra lor. Nu-s ciudate? Se vor fericite, dar vor să știe adevărul, pe care adevăr nu-l pot duce. Mai bine ești tu mai deștept ca toți și nici capul nu te doare…

– Și atunci ce numești înșelat?

– Înșelatul e ăla când femeia de acasă așteaptă și speră că o să o iubească din nou bărbatul, care e mutat cu sufletul în altă casă, în altă femeie… Deși și ăsta are rezolvare. Dar asta e altă poveste. Cu altă ocazie.

180 de răspunsuri

  1. un articol de cacat, ca si persoana care l-a scris, bineinteles. frumoasa viziune asupra dragostei. nu imi pot da seama cum de oamenii ca tine pot posta asa ceva

  2. Aar trebui sa fie ilegal sa spui asemenea tampenii. iar tu o faci ca sa-ti justifici totala lipsa de respect de sine..ca femeie !

  3. Mult adevăr. Prea mult încă. Daca el vrea sa experimenteze ceva nou, nu are decât, atâta timp cât tu nu știi ce face el. Căci daca te iubește cu adevărat, tot la tine se întoarce, nu? Nu iti poți tine persoana iubita ca si intr-o cușca. Si daca o iubești, nu ii interzici anumite lucruri. Ca si cum nu te duce in club sau nu te intâlni cu prietenii tai. Poate ca noua, femeilor, ne este frica de adevăr si nu vrem sa vedem realitatea. Poate ca si noi, femeile, avem nevoie de o schimbare. La noi schimbarea sta in achiziționarea unei rochii noi sau schimbarea coafurii. Stiu, nu putem considera asta cu înșelatul. Însă, bărbații sunt bărbați si femeile sunt femei. Iar asta spune totul.

    1. Pun pariu ca mai mult de jumătate din femeile de aici sunt înșelate și ele nu stiu:)) bărbatul înșală, dar înșală cu sexul, este mai grav când înșală cu sufletul ca și femeia:)

    2. Da ba chiar, de ce i ai interzice cuiva sa nu se futa cu prietenul/prietena ta sau orice altcineva? sau stai…de ce ai interzice asta? oo si daca interzici asta e ca si cum i ai interzice sa nu treaca strada…si by the way..esti barbat ce naiba, nu exista lege pentru tine….pe scurt, esti proasta, sau e doar vreun dilau dandu se drept femeie, idk…oricum esti rahat rau daca te lasi folosita, si apoi mai si ramani sub papucu aluia.

    3. „Căci daca te iubește cu adevărat, tot la tine se întoarce, nu?”
      Buna intrebare, dar ar trebui modificata putin, pana ajunge la „Caci daca stie ca esti proasta, tot la tine se intoarce, nu?”
      Si aici sunt cat se poate de acord. Si eu, de-as fi barbat m-as intoarce la proasta aia care imi calca pantalonii si imi spala chilotii si care nu are o problema ca ma destrabalez pe unde apuc. Nu e vorba despre dragoste, e vorba despre nevoie, si rau imi pare ca atunci cand va gasi alta care sa ii spele chilotii, veti ramane singure, culmea, dand vina tot pe saracul barbat.

  4. Sunteti niste ratati astia care a ti comentat negativ la articolul asta , niste tarani care considerati ca inselatul este la fel de grav ca si crima niste inapti care nu inteleg viata nu se rezuma la o monotonie constanta de cand te insori pana cand mori. Asa ca … prietenii mei agramati scoateti capul pe geam si respirati putin.

    1. De ce crezi ca e monotonie? Esti tu prost sau pampalau daca stai langa cineva in monotonie.nu ai imaginatie sau pur si simlu nu va iubiti.. Apropo..si tu esti,prin cuvintele tale, taran agramat;) Cati ani ai?

    2. Well, la urma urmei o sa ai si tu copii candva, iar atunci, daca cumva se va nimeri sa ai fata, iar ea sa fie inselata din ”cacaturi” dupa cum le consideri, iar ca reactie se sinucide, sa nu faci cioc…. Pe bune, sunt lucruri mai importante in viata decat sa o freci cum ti se taie. Daca pe tine nu te supara chestiile astea, inseamna ca esti cam usuratic…si nu numai….

      1. Bun, dar exista si persoane oarbe, care si ar da viata pentru astfel de cazuri, spun cu parere de rau…si chiar si asa pentru ce te ai implica intr o relatie de lunga durata daca stii ca nu esti capabil?

    3. Atunci tu cum ai vrea sa iti petreci viata? ca sa nu fie „monotona” ? Sa faci sex in fiecare zi cu alta persoana? Curva de om ce esti

  5. Indiferent ca esti femeie sau barbat cand ajungi sa accepti sa fi inselat indiferent ca afli sau nu, e dovada clara ca e timpul sa iesi din relatia respectiva. El nu ar trebui sa ai aiba un motiv sa insele daca este fericit. Sexul e important intr-o relatie dar nu este tot. Poate ar trebuie sa gaseasca un partener cu o gandire mai matura care apreciaza mai mult ce are deja.

    1. Am cunoscut oameni casatoriti de 20 de ani, se iubeau foarte mult. Doar ca sotul a ramas impotent. Femeia nu voia sa il insele, dar avea nevoie de sex. Adevarul e ca sexul nu e totul, dar e o nevoie, ca mancatul. Deci argumentul tau cu sexul este invalid

  6. Daca se ajunge la astfel de discutie din start nu mai putem vorbi de iubire. O relatie dintre doi oameni nu este numai legata de o conexiune fizica, ci si una sufleteasca, morala. A iti insela partenera/partenerul inseamna ca te inseli pe tine si inseamna ca e o relatie superficiala.In primul rand te-ar mustra constiinta. Te-ai intrebat vreodata, din acest libertinaj, ca inafara sexului intre cele doua persoane s-ar putea dezvolta usor usor si o legatura sufleteasca? Si asta facuta cu „acordul ” tau. Acum ma intreb, oare barbatul, la randul lui ar fi asa de permisiv?Ar mai putea sa te priveasca in ochi numai la acest gand? Fara sa fie sau nu o confirmare…

  7. Bai,toată lumea poate sa scrie un rahat si alții sa-l mai si citească si sa mai si dea stare la așa ceva?e trist in ce lume trăim! Si e trist ce viziune au unii oameni asupra vieții,era oamenilor retardați!ar trebui sa plătim pentru fiecare prostie pe care o scoatem pe gura,poate ar fi o lume mai buna

  8. Nu exista barbat care nu inseala!!!!!Treziti-va!!!Dar asta nu inseamna ca nu isi iubeste sotia,iubita,familia!!!Eu sunt de acord cu articolul!!Urat este atunci cand ai o relatie paralela in care sunt implicate sentimente!!

      1. Oana esti Praf. Si absolut toate femeile care au comentat la Acest articol cu ” vai m-a inselat, daca a facut-o inseamna ca nu ma iubeste ” mor de ras. Tipa are dreptate , suntem, barbati. Si in mic sfat ptr voi fetelor, cu cat incerci sa iti Ti barbatul acasa sau din scurt, cu atat dorinta lui de a se Duce la Alta femeie

        1. Nu trebuie sa il tii din scurt, cum nici el pe tine. Evident ca intr-o relatie e nevoie de acea libertate si de spatiu personal, dar asta nu inseamna ca trebuie sa iti bati joc de o persoana doar pentru faptul ca a ales sa aiba incredere in tine. Si sincer acum, asa cum voi dragi barbati aveti „pofte” si „nevoi” si noi avem, dar aici tine de fiecare om in parte ce valoreaza mai mult!

        2. Iar acele cupluri, in care daca barbatul inseala, tot are dreptate si e iertat, dar daca femeia inseala e curva si e batuta, injurata etc…cum e?..si asa nici voi nu stiti in prezenta cui va faceti refugiul dupa o partida..if you know what i mean:)) Toata lumea e egala in drepturi

  9. Te mai consideri femeie in sensul adevărat al cuvântului daca bărbatul tău s-a dus la alta sa il faca sa se simtă bărbat? Înseamnă ca ti-ai pierdut calitățile, „femeie”. Complexele astea isi găsesc scuze in articole de rahat(ca ăsta) ..

    1. Daca la aceasta concluzie ai ajuns, inseamna ca nu ai citit cum trebuie. Barbatul nu se duce la alta „ca sa se simta barbat”, ci doar ca sa aprecieze mai mult femeia iubita. Oricat de bun ar fi ceva, prea mult strica. Pe de alta parte, daca barbatul isi face un obicei din a se plimba printre alte picioare, poate foarte bine sa ceara divortul.

      1. Daca barbatul isi poate aprecia sotia nevasta femeia iubita numai dupa ce isi lasa papucii la o alta usa e grav! Nu suntem musulmani sa acceptam barbatului alte iubite neveste si sa i inghitim mitocaniile Xce ar fi. In momentul in care nu iti mai e de ajuns ce ai acasa e momentul to move on!
        Subscriu celor scrise mai sus de Ada!
        Intr o relatie de iubire nu poti accepta sa isi imparta partenerul nici el pe ea nici ea pe el asta inseamna respect si iubire!

        1. Din contra,nimeni nu e propietatea nimanui,asta e egoism…DoatrTU il poti satisface,TU esti cea mai buna?? Hmmm..intotdeauna se va gasi cineva mai bun….si aici nu e vb de a inlocui ci de a completa si/sau diversifica….E ca si cum toata ziua mananci fripturi la gratar,e ok..dar intr-o zi poate vrei mamaliga..doar asa ca o schimbare ca ti sa acrit de fripturi…

          1. un barbat adevarat nu inseala! prefer sa il las sa treaca pe langa mine atunci decat sa ma injosesc in a imparti patul si viata cu un astfel de gunoi. un barbat adevarat stie ca femeia lui nu e diferita fata de altele si ca nici cea care ii trece prin fata ochilor si care e superba nu e cu nimic diferita fata de ce are el acasa. ca barbatii sunt prosti si au impresia ca doar pentru ca e altceva inseamna ca e bun…sa ramana in prostia lor. un barbat matur stie ca trebuie sa lase de la el, ca o relatie presupune responsabilitati, nicidecum libertatea de a te culca cu cate vrei. daca vrei libertate, stai nene singur, stai cu ma-ta stai cu cine vrei. cu ma-ta fa dragoste, cu ma-ta sa imparti banii, timpul,casa, viata,etc. o femeie desteapta si cu personalitate prefera singura sa stea si sa se masturbeze decat sa se linga cu unul care acum 2 zile a lins-o pe alta la pizda! peace! 😉 :))))

      2. Barbatul nu se duce la alta „ca sa se simta barbat”, ci doar ca sa aprecieze mai mult femeia iubita.
        Asta-i ca in bancul ala: Iubito, esti cea mai grozava femeie din lume. M-am convins inca o data. :))))

  10. O mizerie. Si e deja o insulta adusa mizeriei. Imi pare rau dar educati toate adolescentele si toti vergineii care ajung din naivitate la aceasta mizerie de articol la experientele voastre ratate din viata. Nu mi-a fost de ajuns sa citesc decat inceputul : ” sa accept realitatea ca ma inseala si sa-l las sa ma insele” ??!?!?!?! Pai mai femeia lu’ Dumnezeu , daca nu sta langa tine inseamna ca nu stii sa-l tii langa tine !!! Si te dai lovita ca „ma inseala” si ca „trebuie sa-l inteleg”, Nu ! Inseamna ca n-ai pic de respect fata de tine. Nu ai un pic de mandrie ? NIMIC ? Atunci esti o bucata de carne si atat , ba mai mult , ti-o meriti!

    1. Cu textele tale ma mir daca nu esti virgin, „Nu stii sa il tii langa tine ” ” sa accept realitatea si sa il las sa ma insele ?”
      Daca citeai articolul iti dadea seama ca e vorba de fiecare persoana care in viata asta are un secret personal, e vorba sa accepti ca fiecare are secretele lui . Acuma sa fiu sincer si sa-ti zic corect, nici ma-ta nu cred ca ii zice lu taica-tu ca a fost in tinerete la altu dintr-o prostie .
      Deschide ochii, nu totul e asa roz precum crezi tu nici dupa 5,10,15 ani de relatie . Daca ai fost intr-o relatie si nu ti-a trecut o tipa prin fata si ti s-au derulat filme porno in cap fara voia ta, banuiesc ca ar trebuii sa-ti faci un control sa vezi daca nu cumva madularul tau a disparut.

  11. Declar cu mana pe inima ca acesta este cel mai prost articol pe care l-am citit, online sau nu, in cei 20 de ani ai mei..
    Va intreb pe voi barbati, in ipoteza in care o iubiti cu toata fiinta voastra pe femeia/iubita voastra: cum primiti voi acasa femeia care „s-a dus sa se descarce” in bratele altui barbat pentru o noapte, pentru ca voi n-ati facut-o sa se simta femeie?

  12. Doamne, fato! Puti ! Nu mai stie nimeni in ziua de astazi definitia cuvantului Iubire?! V ati prajit cu facebook, instagram si sex animalic. Mai rau e ca va credeti si filozofi! Domnisoara, doamna, daca cumva afli ca te a inselat iubitul, pun pariu ca tu o sa plangi cel mai tare!:)) nu mai fi ipocrita! Asta daca nu cumva, ai inselat si tu la viata ta tot ce ai prins, femeie ce esti!:))))

  13. Dezamagitor articol, daca tu crezi ca atat meriti, sa-ti fie de bine. Esti ipocrita, cum poti sa spui ca un barbat care te iubeste te inseala? Si mai mult de atat, nu te deranjeaza. Daca iubesti pe cineva nu poti tolera astfel de lucruri, ori tu nu stii ca e aia iubire.

    1. Fara suparare, draguta. Dar cand iubesti pe cineva, treci peste greseli si le indrepti. Asta inseamna iubire neconditionata. Daca parintii tai te abandonau pentru cate prostii ai facut, ti se parea cinstit? In articol nu e vorba de inselat, ci de a gresi o data ca sa poti sa iti amintesti de ce it iti iubesti femeia.

      1. Scuza ma ca intervin, dar vorba fiind data..aici nu discutam despre ”prostiile” minuscule pe care le ai facut in copilarie, si ambianta parentala in care erai rasplatit in functie de greseala facuta. In primul rand, daca iubesti pe cineva, nu simti nevoia sa il/o inseli ci din potriva il/o doresti din toate punctele de vedere atat spiritual cat si trupesc, principiu scurt si la obiect. Aceste greseli nu dispun de iubirea neconditionata, avand in vedere cat de serioasa devine situatia si, teoretic, cat de agravata, in functie si de mentalitatea si viziunea celor 2 exponenti. Ori suntem un intreg, respectul fiind reciproc, neavand discutii ofensatoare pe care sa ni le expunem unul altuia, asteptand sa ni se dea dreptate din parti, ori fiecare isi coordoneaza viata lui asa cum stie mai bine, iar toata lumea e multumita si nimeni nu are de pierdut nimic!

      2. Ferm convinsa sunt…ca daca iti iubesti partnera/sotia…niciodata n-o sa te duci la „stinga”…lipsa totala de respect clasific acest lucru…Ca barbat tu ai accepta ca sotia/partenera „sa se bata cu pernele” o noapte cu alt „armasar”???

    2. Ori barbatul tau a invatat sa minta atat de bine datorita tie, impunandu-i aceasta limita ori esti tu asa naiva si te minti singura, ajungand sa traiesti in propria-ti fantezie ca el nu s-ar duce nici macar cu gandul la alta.

    3. ..hmm..tu ai mers vreodata cu el pe strada? Presupun ca da. Poate in toiul unei veri toride nu ai vrut sa observi cum cu coada ochiului se uita la un picior lung si zvelt,frumos bronzat al vreunei „participante” la trafic. Crede-ma,se uita,doar daca n-are probleme de vedere n-o face..si iata deja e un pacat,ptr ca in sec urmatoare isi doreste acel trup perfect,apoi clipeste si isi magineaza cum ar fi daca…apoi uita ce-a vazut pana la urmatoarea imagine apetisanta..Cei frumos e frumos..nu ai ce face..astia suntem..dar pe voi va iubim,va luam in brate si va mangaiem…

  14. Oameni buni, ati uitat ca suntem diferiti? Da, suntem. Nu gandim la fel, nu simtim la fel( cum ar zice Lidii ) , e viziunea ei, felul ei de a percepe lucrurile, nu al vostru.

  15. Cel mai tampit si penibil articol, pe cuvant. Cat de josnic trebuie sa fii ca om sa accepti ca partenerul/a te inseala? E lipsa totala de respect, arata ca ai esuat atat ca femeie cat si ca barbat. Atata timp cat are tot ce-si doreste de la tine, pe parte sexuala sau sentimentala, nu e loc de inselat. Constiinta ramane si nu cred ca un om normal ar ramane cu constiinta incarcata pentru restul relatiei pentru ca a inselat. Inselatul nu inseamna iubire, punct.

    1. Serios? Sa stii ca viata nu inseamna doar Sex prietenul meu, cu gargauni
      in cap, cu o varsta de 12-18 ani, cu putza mica. Iubirea, este Iubire,
      si nu poti insela daca iubesti cu adevarat. Daca Hormonii tai nu se
      stapanesc, inseamna ca nu esti Om si un Animal, si nu prea ai creier
      prietene. Creierul tau este minuscul, ca cel al unui Animal. Bafta!

      1. de ești prost cristinel? asta de e mic zici tu, fute mai mult si mai bun decat ai sa futi tu toata viata ta mediocră pentru ca înțelege lucruri care mintea ta de romantic încă le gaseste blasfemii

    2. Pur si simplu se vede ca nu ai priceput. Si eu aveam aceeasi parere ca tine la inceput, dar cand am ajuns la final am priceut ce a vrut sa zica articolul. Oricum, fiecare cu parerea lui. Daca tie iti place rozul nu trebuie si celuilalt sa-i placa aceeasi culoare.

        1. hai că te lămuresc eu: Un bărbat adevărat are trăsături și caracteristici masculine. Și contrar opiniei tale, curvia nu este trăsătură masculină. Bărbatul nu este făcut să fută tot ce mișcă sau tot ce e frumos, ca să se simtă bărbat împlinit. Biologic nu are sens libertinajul. Dacă poligamia este mersul firesc al lucrurilor atunci de ce există bolile sexuale, venerice, gelozia și posesivitatea? Biologic sexul este plăcut pentru încurajarea reproducerii. Acum cu prezervativul ne bucurăm din plin de el fără consecințe, dar acum pentru unii a devenit similar cu mancatul. Sexul este o nevoie biologica cu un motiv, dar să răpești sentimentele din act, e ca mâncarea fără gust. Acum una este să ierți o indiscreție și altă e să încurajezi înșelatul ca pe ceva normal și necesar chit că e din când în când. S-ar dechide cutia pandorei.
          Bărbatul fără rațiune este un animal, un sclav al instinctelor. Africa/Orientul Mijlociu, în acest moment, este plin de femei care gândesc ca tine. Lasă că bărbatul e bărbat, lasă să facă ce vrea. pffff. Vedem rezultatele.

          Nu există scuze pentru înșelat, am depășit stadiul de primate și avem pretenții la rațiune și civilizație cică.

    3. Eh… nu i s-a pus lui pata pe una, sa vezi atunci. Nu-i mai trebuie nici blonda, nici roscata, nici inalta, nici slabuta, nici cu tate mari… Ii pica pe una care e o stearsa, vai de mama ei, si o vede cea mai frumoasa zana din lume si ofteaza numai dupa ea, se gandeste numai la ea, numai pe ea o vede, cu ea vrea sa fie tot timpul…

  16. Sunt femeie si am inselat! Recunosc si imi e rusine de asta. Dar cu toate astea imi iubesc barbatul. Daca inseli nu inseamna neaparat ca nu iubesti. Pot exista scapari si erori de moment. Dupa ce i-am marturisit si m-a privit in ochi si mi-a spus ca ma iarta, mi-am dat seama cat de mult il iubesc pe omul asta. Aceasta greseala poate fi si un fel de test. Eu una mi-am dovedit ca vreau sa fiu alaturi de barbatul meu toata viata,ca nu voi mai gresi niciodata si ca o sa dau tot ce am mai bun ca sa-l fac cericit…pentru ca merita!

    1. Eu una ma bucur ca sunteti tot impreuna,dar oare cati barbati exista care sa isi ierte iubita/sotia de infidelitate? Sau cate femei sunt care isi iarta sotul? Eu din pacate,nu pot face parte dn categoria femeilor care iarta,nici nu am inselat si nici nu as face asta. Dar totusi apreciez sinceritatea ta! Felicitari. Ai grija sa nu ti o intoarca si el si sa ti spuna ” eu te-am iertat”…nu stiu cum ai putea trai asa… succes si fie ca toata viata sa fiti impreuna!

  17. Buna, am 25 de ani,sunt casatorita cu un om minunat si avem o comoara de fetita!
    Dar daca sotul m-ar insela,as pune punct acestei casnicii pe care o am.nu ar avea rost sa ma mint singura!Cred ca acesta e un articol bun de citit pt femeile care au fost deja inselate si au aflat.
    Eu personal,nici nu ii sar in cap doamnei care a scris articolul,dar nici nu pot fi de acord cu dansa! Pe el il iubesc,cu el traiesc,alaturi de el imi petrec bune si rele,cu el convietuiesc,imi dau viata pt el….si sa accept sa ma insele??? Nu doamna! Conform principiilor mele,o relatie in care esti inselata numai e relatie,acolo numai exista iubire! Las’ sa se duca, e barbat,vine tot acasa! Nu doamnelor! EXCLUS! Repet : strict parerea mea!
    Daca nu sunt de acord sa ma insele inseamna ca nu gandesc? Daca il vreau doar pt mine inseamna ca sunt egoista? Daca nu accept infidelitatea inseamna ca sunt proasta??? Atunci prefer sa fiu toate astea la un loc,decat sa-mi pierd demnitatea si increderea pe care o am in mine! Cand apare infidelitatea…clar ceva s-a stricat! Atata timp cat eu ii ofer tot ce isi poate dori un barbat,el nu are ce sa caute in alta parte! Cum si eu,la randul meu, primesc tot ce mi as putea dori vreodata de la un barbat…ce sa mai caut in alta parte??? Scurt! Iubirea,dragelor,inseamna loialitate si respect!

    1. „Daca il vreau doar pt mine?” „Daca nu accept infidelitatea?” „eu ii ofer tot ce isi poate dori un barbat” „Iubirea,dragelor,inseamna loialitate si respect” hihihihihihihihihi, ce simplu e 😀 Cum e la voi acolo in stratosfera? Ti-ai dat si singura like 😀 Esti vis.

        1. ar trebui sa scriu o ora, dar sunt sigur ca nu inseamna constipatie, cum sugerezi tu, bafta multa si sa te ajute Atotputernicul, a carei fana esti cu siguranta, am curaj sa fac pariu pe orice. Te sarut, sa nu-i spui „lu’ sotu'”.

          1. Semnificatia iubirii din perspectiva ei nu face apel la constipatie, insa din perspectiva ta,as consimti, ca iubirea dupa parerea ta e ca iubirea oarba.

  18. E foarte adevarat ce scrie in articolul asta. Un barbat, mereu o sa si doreasca si altceva, inafara de tine. Si o sa caute, o sa gaseasca si o sa execute, chiar daca tu ca femeie nu ti doresti asta. E tipic barbatesc.. nu spun ca nici femeile nu au astfel de tendinte, dar barbatii au in pro portii mai mari ..doar ca barbatii cu cap o fac si femeia de langa el nu o sa afle niciodata. Si asta toata lumea e fericita, relatia merge in continuare fara doar si poate. Asa ca, sa nu fim ipocriti si sa ne ascundem dupa deget, astfel de „activitati” se intampla, in cele mai multe din relatii. Si nu e nici lipsa de iubire. Nimeni nu e prost sau taran, cum s a scris mai jos, daca are o anumita parere. Persoanele care jignesc sunt doar cele care nu au habar de ceva mai bun, sau o midalitate mai eleganta de a iti exprima parerea. Whatever… sa fim realisti, totusi 🙂

  19. E foarte adevarat ce scrie in articolul asta. Un barbat, mereu o sa si doreasca si altceva, inafara de tine. Si o sa caute, o sa gaseasca si o sa execute, chiar daca tu ca femeie nu ti doresti asta. E tipic barbatesc.. nu spun ca nici femeile nu au astfel de tendinte, dar barbatii au in pro portii mai mari ..doar ca barbatii cu cap o fac si femeia de langa el nu o sa afle niciodata. Si asta toata lumea e fericita, relatia merge in continuare fara doar si poate. Asa ca, sa nu fim ipocriti si sa ne ascundem dupa deget, astfel de „activitati” se intampla, in cele mai multe din relatii. Si nu e nici lipsa de iubire. Nimeni nu e prost sau taran, cum s a scris mai jos, daca are o anumita parere. Persoanele care jignesc sunt doar cele care nu au habar de ceva mai bun, sau o modalitate mai eleganta de a isi exprima parerea. Whatever… sa fim realisti, totusi 🙂

  20. Ti-am inteles ideea, insa ai expus-o extrem de prost!
    Si eu mi-am trimis barbatul la alta, l-am rugat sa ma insele..n-a vrut nici de-al dracu’. Sunt ferm convinsa de asta, la fel cum sunt ferm convinsa ca isi doreste sa ma insele, macar o data! 😀
    Ma repet, ai expus gresit. Ai lasat loc de prea multe interpretari..ori articolul ascunde mari si grave frustrari!

  21. Imi pare rau sa citesc un astfel de árticol.
    Consider ca in secolul 21 suntem destul de evoluati , la cerebel ma refer, sa putem spune lucrurilor pe nume.
    O relatie unita se bazeaza pe respect. Daca e respect e si incredere si fidelitate . Daca e respect e si dupa 5,10,20 de ani si mai ales dupa 20 de ani. Respectul nu se termina asa pur si simplu, nu se termina nici cand ti se scoala, nici cand bei, nici cand iesi cu prietenii, indiferent ca vorbim de barbati sau femei. Respectul nu e azi si maine dupa 2 pahare de vin nu mai e .Respectul construieste o casa, respectul construieste o familie. Respectul fata de persoana iubita. Respectul e mai puternic decat iubirea. Daca iubesti si te respecti pe tine si pe cel ce a fost langa tine in momentele importante din viata ta ,fie bune , fie rele, nu ai cum sa inseli. Nu te lasa inima, nu te lasa mintea, nu te lasa trupul. Chiar daca nu mai este iubire la mijloc, tot din respect il faci pe celalalt sa inteleaga usor si in timp si mai ales fara sa il ranesti.
    A insela e josnic, e umilitor.
    Nu am cuvinte sa imi exprim parerea despre acest árticol. E groaznic sa aflu ca inca se mai gandeste asa in 2016. Invatati ce e iubirea si respectul si nu o sa mai ganditi asa. Invatati sa iubiti.

  22. Eu am sa fiu scurt si la obiect .Ai dreptate cu tot ceea ce ai
    spus.Intelegi un barbat mai bine decat 99% din femei.Nu baga in seama
    nici un coment negativ .Niciodata o femeie nu va accepta ceea ce ai spus
    pentru simplul fapt ca este femeie.Pot ele sa argumenteze si sa caute
    un milion de unghiuri al tau e singurul care e la tinta.Te respect si te
    stimez pentru inteligenta si insight-ul pe care il ai .Bafta in
    continuare la cat mai multe articole .

      1. Aici ai atins punctul sensibil.Majoritatea femeilor in special dar si procentul de barbati care au putina eduatie(nu,nu sunt misogin) este manipulata de secole de morala crestina (vezi arsul pe rug),care a fost folositoare in anumite timpuri (mai ales claselor de sus).
        O morala trebuie sa avem,oricum,dar este la indemana fiecaruia sa aleaga ce-i bine si ce-i rau,in asa fel incat sa nu dauneze celorlalti.

  23. Fraților la școală nu vă duceți?Fiecare are dreptul la opinie oameni fără școală!!!Băi oameni fără școală treziți-vă!!!!RESPECT pentru corectitudinea gramaticală a articolului!Iar mulți dintre cei ce comentați meritați arestati pentru limbaj!

  24. Sunt foarte de acord cu Gabi. Cand e o relatie de iubire si este una adevarata, nu cred ca ai putea trai cu minciuna oricat de permisiv ar fi partenerul. Si inca un lucru… dar nu se poate uita barbatul dupa fund sau picioare cu tine de mana? Sau poate chiar sa va uitati impreuna? :). In concluzie, nu cred ca inselatul e o salvare a monotoniei dintr-o relatie, ci o va intari si mai tare pana cei doi v-or ajunge sa aiba vieti diferite.

  25. Sunt sigur ca multi au auzit de Radu F Constantinescu, sau ceva de genul, multa vreme era criticat ca da apa la moara femeilor…dar ele…mereu au apreciat ce scrie…acum…o femeie…da apa la moara barbatilor…si hop…toate sar in capul ei…articolul e interesant, are si bune si rele…dar multe femei care critica dur nu vad esentele articolului defapt…eu unul nu vad o singuraa morala in el…

  26. Sunt uimit de comentariile lamentabile, critice sau filozofice de mai jos… Sunt uimit cate comentarii s-au facut pe o banala si de ce nu … copliareasca parere a unei femei… Nu critic nici de cum dorinta dumeavostra de va arata indignarea sau aprecierea celor afirmate de distisa doamna in asa numitul interviu, dar stau si ma intreb…. cand un politician sau un neica nimeni care detine o functie importanta in acest stat ia o decizie care afecteaza peste 85 % din populatie (deci implicit si pe unii din cei ce au inserat comentarii mai jos), comentariile de indignare sau chiar de apreciere, intarzie sau nu apar niciodata.De aceea consider ca nu trebuie sa „ne aprindem” la banale pareri despre viata de cuplu ci mai de graba sa explodam la ceea ce ni se intampla tuturor, afectandu-ne familiile, viata si viiotrul nostru.

  27. Lumea critica orcum ,si oameni se inseala in momentul cand nu au libertate, eu gandesc acelas lucru deci Dute si mai schimba aerul ca monotonia e mai rea ca o noapte in bratele uneia .Felicitari celor care au mintea libera si celei care a facut acest articol ….

  28. =)))))) is curioasa ce ai spune daca „domnița care s-a desfăcut ca o floare” ar fii avut SIDA si el nu-si mai aminteste ca doar asa il incurajezi, dar nu-i nimic, roaga-l sa te te insele:)))) prea tare articolul asta, merci, you made my day =))))

    1. Stii, s-a inventat ceva recent. E un fel de balon magic si este foarte util. Tine copiii si bolile departe. Sexul neprotejat il faci cu femeia iubita, nu cu orice domnita pe care o gasesti pe strada

          1. cum spuneam, afli lucruri noi aici, insa e bine sa ramai la citit, nu mai scrie te rog mult, nici-odata asta e apoteotic, hai te-am salutat, ai grija de tine. *&^%@%%$#

          2. Se pun doua?! Educatia sexuala lipseste cu desavarsire in societatea romaneasca, dar tu foloseste in continuare doua, la un moment dat te vei trezi cu boli venerice, cate un bastard pe ici pe colo si parasit de femeia pe care se presupune ca o iubesti pentru ca i-ai transmis HIV. What a wonderful life!

  29. Fain articol. Insa putini oameni pot gandi asa. Majoritatea-s indobitociti de clisee. Barbat adevarat, inselat, a te simti femeie sau nu – in ochii ficaruia termenii astia au semnificatii diferite. Limitele de acceptabilitate sunt la unii la cer iar la altii la pamant.

  30. Tare articolul, felicitari. Cele mai misto sunt comentariile de la femei sau fete care tipa despre cat de cacat e articolul, ele nu ar accepta asa ceva in povestea lor perfecta..lol.. discutia nu era sa acceptati voi daca ati afla ca s-a intamplat, ideea e sa accepti gandul ca s-a intamplat sau s-ar putea intampla, fara sa stii concret treaba asta. Cate traiesc cu capul in nisip, misto de tipii lor. Sau nu.

  31. OK, am citit articolul, am zâmbit după care mi-am luat o punguța de popcorn si am început sa citesc comentariile… dezamăgit un diminutiv ?
    Motivul pentru care postez aici este ca in urma cu câteva luni am citit un articol(nu, nu am sa pun link) scris de o alta domnișoară din partea de vest a lumii, articol care transmitea acelaşi mesaj, redactat tot sub formă de interviu. Diferența era doar în comentariile cititorilor, comentarii ce reflectau altă educație, tradiție sau cultură, nu laud occidentalii dar nici nu sunt vreun estic mândru. Acolo oamenii au înțeles ca femeia își expunea propria opinie despre a avea un partener poligam hibrid in secolul asta, mai departe a inclus un link de cercetare (2010-2015) în care compara rata de divorț de aproximativ 50% pentru un cuplu traditional si 17% pentru stilul ei. Dar statul vrea familie tradițională, cu oameni care sa creadă în Dumnezeu mijlocul de control al maselor încă de prin evul mediu…hopa deviem, să punem punct.

    1. Nu cred că realizezi cât haos crează acest libertinaj. Oamenii sunt complecși și extrem de emoționali.
      Dau exemplu: într-un sat sau într-un oraș cu puțini locuitori, îți poți imagina geloziile, ranchiuna, scandalurile ce ar ieși din atâta poligamie? Oamenii au reacții diferite și nu întotdeauna au cele mai pune intenții. Mulți ar profita de situația.
      Crezi sau nu copii au nevoie de un mediu stabil, de familia tradițională. În Vest sunt mult prea multe cazuri de copii cu un singur părinte sau părinți divorțați și toți își vor spune că acest fapt le-au lăsat un gol/frustrare. Într-o familie tradițională, unită este mult mai ușoară viața, pentru că fiecare om are nevoie de o oarece stabilitate în viață, oricât de mică.

  32. Este gresit dupa parerea mea ce e scris aici, daca a facut-o o data si nu s-a intamplat nimic se va repeta si a doua oara, si a treia, etc.. Pedeapsa este parte a procesului de invatare incepand cu insecte, animale, pana la om.

  33. Sa nu uitam ca in urma cu 100 de ani cel putin, inselatul era aproape echivalent cu un „copil din flori”, de mai putin de 100 de ani s-a inventat prezervativul.

  34. Sunteti atat de inchisi la minte!!! Eu sunt escorta. Fac asta de vreo 3 ani. In tot acest timp am intalnit sute de barbati care imi povesteau cu drag despre familia lor,copii si sotii.
    Imi spuneau cat de mult isi iubesc sotia dar o data pe luna vor si altceva. Sexul nu este totul intr-o relatie de iubire dar el echilibreaza mintea.
    Te saturi de 10,20 de ani sa ti-o tragi in acelasi pat,masa,canapea,covor; aceleasi pozitii, aceleasi gemete si cand stii cum va decurge si cat va tine,e semnul ca trebuie o schimbare.
    Barbatii care vine la mine,se intorc acasa la sotii mai linistiti si mai fericiti,apreciaza ce au acasa, merg cu un buchet de flori sau un alt cadou;poate pentru ca se simt vinovati in sinea lor. Voi preferati sa fiti mintite/mintiti,in loc sa acceptati realitatea! Nu doar munca,iubirea,responsabilitatea,onoarea sau falsul respect conteaza. Sexul si cunoasterea altor persoane noi,ne schimba, ne intinereste, duce la un alt nivel de autocunoastere.
    Poate sotului ii va fi rusine sa recunoasca, ca ii place sa loveasca o femeie in timp ce face sex,sau invers,poate ii este jena sa ii spuna ca il excita sa ii linga degetele de la picioare sau ea sa fie imbracata in pisica, sa vorbeasca vulgar sau orice alt fetis. Trebuie sa evoluam si cu cat devenim cei mai buni prieteni ai partenerilor nostri si le oferim libertate,cu atat ei vor constata ca nu vor sa piarda ce au langa ei zi de zi.
    Eu nu raman decat o prostituata si sunt folosita cand au ei chef, insa femeile care ii asteapta acasa la masa, cele care au fost alese pentru a-si imparti bagajul genetic intr-un copil, ele conteaza. Deschideti-va mintea!

    1. wow, ar fi tare sa fii prostituata si sa scrii asa dar nu cred. Nu te mai chinui sa explici gospodinelor pentru ca traiesc in lumea lor si sunt infipte rau de tot acolo, n-ai ce face. Da-le in privat o reteta de ciorba de loboda cu putza de lacusta care face minuni pentru barbatii lor, sa vezi ce fericite o sa fie.

  35. Toata lumea se plange si vorbeste despre saracii barbati cu madularul lor cu tot si de dificultatea de a se abtine cand vine vorba de sex. Dar…stati putin! Si femeile au ceva intre picioare, au si ele hormoni! Asa cum barbatii se plang ca vazand o tipa buna cine stie ce le trece prin cap, tot asa ar merge si invers. Dar aici este vorba de auto-control, auto-disciplina, caracter, principii, educatie, constiinta, suflet si cel mai important iubirea pentru partener! O femeie care iubeste cu adevarat barbatul de langa ea nu il va insela vreodata, nu va simti nevoia de alt barbat si va trai pentru barbatul ei! Asa ar trebui sa fie si din partea barbatului daca a ajuns in stadiul unei iubiri mature! Nu exista scuze! Daca ai gasit omul tau, care sa-ti fie alaturi oricat de negru ar fi dracul si care sa-ti fie pansament pe suflet si sa-ti ofere toata iubirea, daca acest om il vrei pentru totdeauna, atunci nu te poti astepta sa primesti toate acestea pe gratis! In viata nimic nu e pe gratis! Daca vrei respect, respecta, daca vrei iubire, iubeste si daca vrei toate astea, ofera-le si tu la randul tau! Ceilalti carora li se pare ceva grozav de greu si se vaita si cauta scuze…pai pur si simplu nu sunteti pregatiti pentru asa ceva. Daca ai asteptari de la cineva, sa stii ca si acel cineva are asteptari de la tine! Lucrurile nu se fac pe jumatate! Pot exista scapari gen de o privire, un gand, dar acestea sunt nesemnificative si de cele mai multe ori cand ceva de genul sau chiar mai rau apare…este clar ca s-a strecurat o oarecare crapatura in relatie. Atat femeile, cat si barbatii ajung sa treaca de cealalta parte atunci cand ceva nu mai merge per total cum trebuie. Certuri, distantare, neintelegere, incompatibilitate, plictiseala etc. Insa atunci cand exista doi oameni, amandoi constienti de ce au impreuna si doritori sa pastreze ce au si sa se iubeasca in continuare, vor discuta si vor munci pentru tot. Pentru ca iubirea se pastreaza prin fapte si efort.

    1. Cred ca toata lumea este de acord ca inselatul este un lucru total neplacut si desigur, dureros in anumite cazuri. Insa in acelasi timp, si aici ma adresez femeilor, nu sunteti atente la dorintele si fanteziile barbatilor. Majoritatea sunteti incuiate si aveti senzatia ca daca faceti sex de doua ori pe saptamana, „ii oferiti tot ce are nevoie, de ce sa se mai duca la alta?”. Pai se duce la alta ca daca iti propune vreo fantezie de-a lui o sa zici ca te-a lovit trenul si ca nu ti-ai fi imaginat vreodata ca are asa ceva in cap si o sa faci ditamai drama. Cele mai multe dintre voi nu sunteti deschise la minte si nu le oferiti barbatilor vostrii nici macar libertatea de a isi marturisi si cele mai „intunecate” fantezii. Ca daca vine si va spune ca ar vrea sa faceti sex in 3, va ia lesinul. Considerati ca nu va mai iubeste, nu intelegeti de ce simte nevoia sa faca sex si cu alta femeie. Total eronat…daca vrea sa face sex cu 2 femei, se duce la curve si face. Ideea este ca vrea cu voi, sa experimentati lucruri noi si sa va distrati. Nu vrea singur. Bun, ca sa inchei…dupa ce depasiti gandirea strabunicii, abia atunci sa plangeti ca v-a inselat. Dragostea, iubirea, nu au absolut nicio legatura cu dorintele trupesti! Toti avem fantezii, absolut toti. Abia cand poti sa ti le satisfaci cu partenerul de viata, abia atunci te poti simti nedreptatit ca ai fost inselat!

      1. Nu te cunosc dar apreciez maturitatea ta de a vedea lucrurile excat asa cum sunt si subscriu 100% !! Bravo !!! Uite cineva care intelege ca Dragostea si iubirea nu sunt totuna cu sexul !

  36. De mult nu am mai citit un articol atat de bine punctat si de corect. Pacat ca marea majoritate nu sunt suficient de resposabili incat sa isi accepte si sa-si asume anumite adevaruri despre ei insisi.

  37. Tu ești iubita? Dar ai iubit vreodata? Poți înțelege ce e iubirea? E un set de întrebări la care ai timp o eternitate sa gasesti raspunsul. Succes! :))

    1. Ada. ma bucur ca mai sunt persoane care gandesc asa. Lumea crede ca daca ai o relatie normala [precum o ai si tu si eu] este deja penibila, ca societatea vrea sa fie asa. Cand colo lumea a uitat de notiunea „familie”, iubita mea este profesoara, si majoritatea copiilor sunt distrusi din cauza ca au parinti depravati, precum tipa de mai sus. Copiii vor deveni la fel. Cei care provin din familii echilibrate, observa ca sa fi statornic langa o singura persoana e un lucru mare. Si sa mergi sa tio tragi cu altele, este o slabiciune, o lasitate..pentru 5 minute de footai , ai arunca la gunio o relatie cladita. Ca si cu viciile…barbat inseamna sa stii sa-ti ti chestia in pantaloni. Iar daca te saturi de o femeie, faci ceva ca sa nu mai fie asa plictisitor. Iar daca chiar nu mai este nimic, inseamna ca drumurile se separa.. daca nu. Sa tina pana la batraneti. Easy!

  38. Un om inteligent îl recunoști după faptul ca e înconjurat de idioți care se aliază împotriva lui. Felicitări pentru articol!

  39. Cine se fute cu tine e o proasta:))pun pariu ca nici nu futi bine,probabil te ocupi cu șmecherii si ai maxim 27 ani ,plin de Dinastia ca tine in cluburi :un tricou Philipp plein fake si moetu pe masa sa dea bine,Numa bine ce te-a învățat societatea de azi!

  40. Asta cu mersul la alta ca sa apreciezi ce ai acasa e ca si cum inainte de a mânca o prăjitura înfuleci un rahat doar ca sa apreciezi mai mult prăjitura. Un om care te iubeste iti sta alaturi cu toata ființa, nu va sta fizic langa tine si cu gândul in alta parte. O femeie adevarata nu va accepta in viata ei un bărbat care o va aprecia doar dupa ce a fost la alta. Noi femeile nu trebuie sa ne comparam, sa ne lăsam comparate cu altele sau sa permitem sa ni se dea „valoare” prin prisma altora. Suntem sau nu iubite cu adevarat pt ceea ce suntem ca ființe unice, nici mai bune nici mai rele decat altele. Pt ființa iubita ar trebui sa însemnam totul, soție, iubita, amanta etc…daca nu, mai bine sa nu însemnam nimic.

  41. Din cate vad toata lumea de pe aici se limiteaza la urmatoarea intrebare ,,Are sau nu barbatul dreptul sa insele ? ” . Cu siguranta, situatia a fost analizata din punct de vedere biologic si al instinctului sexual primar al unei oarecare instante masculine, concluzia finala acceptata de majoritate fiind aceea ca barbatul are ,,nevoie” de varietate in ceea ce priveste viata sexuala. Analiza morala a luat in schimb diferitre directii, insa niciuna nu mi s-a parut suficient de mult argumentata. As dori sa incep cu o alta intrebare ce ar trebui pusa de la bun inceput ,,Ce inseamna moralitatea?”. Conform uneia dintre definitii (,,moralitatea” fiind un termen nu tocmai usor de definit) moralitatea este ceea ce un individ va face ,,din datorie””, ci nu ,,conform datoriei”. Pentru a exemplifica, am ales exemplul unei mame care isi apara copilul cu pretul vietii , acest act nefiind considerat moral. Explicatia? Mama va face acest lucru pentru ca altfel nu poate, neconditionat, conform datoriei, dar nu pentru ca se simte obligata, ci pentru ca asa isi doreste. Pe de alta parte, un exemplu de situatie morala ar fi cazul unui om care ajuta o batrana saraca, oferindu-i o suma de bani. Subiectul in acest caz poate sa-si continue viata fara a face acest gest, dar alege sa il savarseasca din datorie, din moralitate. Acum ca am lamurit acest aspect ne ramane doar sa decidem ce e moral : a-ti insela partenerul de viata sau a nu o face ? Raspunsul, evident, este cea de -a doua varianta. Barbatul care iubeste femeia de langa el si alege sa nu o insele, o va face din datorie, din moralitate, sacrificandu-si poate ,,nevoile” sexuale, care nu erau de altfel decat dorinte trecatoare, in niciun fel necesare in viata lui. In final, inteebarea se schimba ? ,,Iubirea implica moralitate ? „. Poate ca da, poate ca nu, banuiesc ca depinde de subiectii implicati si de valorile morale ale fiecaruia.

  42. Daca ai renuntat la a mai cauta idealul nu inseamna ca lipsa lui nu te va afecta, indiferent cat de mult te minti ca nu ar fi asa. Fumezi, suferi, nu esti tu insati, te minti, vrei sa fii mintita, adevarul nu doare decat spus din gura celor care nu l-au inteles.

  43. Cine a scris si/sau este de acord cu acest articol nu a cunoscut iubirea adevarata . Iubirea tine si de foame si de sete si mai ales face sexul sa paleasca , sa devina chiar gretos . Cine face dragoste nu mai vrea sa se coboare la a face sex..si eu gandeam asa cand incercam sa justific de ce ma complaceam intr-o relatie bolnavicioasa..sper sa va gaseasca iubirea adevarata fetelor. Meritati fiecare un barbat care sa va iubeasca si sa va vrea doar pe voi , nu mai le cautati scuze daca nu vreti o relatie deschisa .

  44. Nu am vazut mai multa IPOCRIZIE in viata mea! Comentam ipocrit uitand de fapt ca esenta in viata este Iubirea. Si a IUBI in adevaratul sens al cuvantului inseamna A IERTA. Chiar daca asta inseamna sa te arunci in iadul interior. Ceea ce nu pricep multi, acum in 2016, e ca barbatii au nevoie de reconfirmari. Barbatul s-a nascut vanator… a vanat animale salbatice pana cand a evoluat si a inteles ca poate vana si avea o femeie.

    Si mai e o chestiune… 99% din oameni isi pierd ratiunea si actioneaza sub presiunea dura a propriei minti, aleg sa se desparta dupa ani si mii de clipe frumoase petrecute impreuna doar pentru ca El/Ea si-a satisfacut o fantezie, a avut un moment de „ratacire”, a cazut prada patimilor, etc….

    Evident, daca un cuplu se impaca si ramane impreuna dupa acest eveniment, inseamna ca restul, JUDECATORII supremi nu isi vor mai face datoria, nu vor mai primi lacrimi din partea unuia sau altuia. Despre ce vor mai barfi?!?! Oamenii sadici se mutileaza sufleteste iubind egoist… partea proasta este ca nu reusim sa ne iertam pe noi insine, darmite sa-i iertam pe altii!

    Sa fiti binecuvantati!

  45. Da, ai mare dreptate. E extrem de frumos ca tu, femeie cu principii (cica) sa stai acasa si sa-i speli chilotii lu’ barbac-tu in timp ce el se fute in draci cu cine stie ce posesoare de SIDA. Hai ca am ras.
    Uite de asta nu va respecta barbatii vostri. Stati ca proastele acasa si aveti grija de ei, ii imbracati, ii parfumati si vi-i fute alta. Eventual la cat de mare e prostia, mai o bagati si pe aia cu „Toate sunteti sclave pentru el, eu sunt regina”. Pai mai sclave sunteti voi. Dar macar de-ati fi doar sclave, ca sunteti si proaste ca dracu’.
    Bine, esti de acord cu inselatul? N-ai decat. Sunteti un cuplu noncomformisti? Ma super bucur pentru voi, dar inselati, fratilor, amandoi daca sta asa treaba. Nu barbatul sa se futa cu cine pofteste, iar daca femeia doar se uita la un alt barbat sa isi ia o palma zdravana, ca din pacate asa sta treaba in cuplurile astea de „noncomformisti”.
    Nu vreau sa fac pe feminista pe aici, pentru ca nu suport nimic din ce are legatura cu feminismul, dar respectati-va si voi mai mult. Sau macar daca aveti gandire de asta de femeie din perioada comunista, pastrati-o pentru voi, ca nu de alta, dar poate vede una mai proasta articolul asta si o ia de buna. Fiti si voi mediocre in liniste, va rog!

  46. Interesanta opinie, ce pot zice. Dar daca tu esti o femeie care isi vede de treaba, care isi respecta barbatul de langa ea si care este sincera si fidela, el de ce nu ar putea fi la fel ? In primul rand, suntem oameni, nu animale, si ne putem controla asa zisele instincte. Ei, ar trebui doar sa se gandeasca, ca o femeie care arata decent, nu trebuie sa fie neaparat frumoasa, are nenumarate ocazii de inselat si propuneri, fara sa faca prea mult efort…. Si totusi majoritatea nu o fac. De ce? Pt ca au putina minte si nu gandesc doar cu o anumita parte a corpului. Deci daca esti o astfel de femie, nu ar trebui sa accepti asa ceva. NIcIODATA. Meriti ceva mai bun decat un barbat care se culca cu altele, si apoi se intoarce la tine pretinzand ca te iubeste. Ar trebui sa ceri, doar ce poti oferi…iar daca tu oferi dragoste, respect si fidelitate, nu accepta altceva in schimb niciodata.

  47. Super Articol ..Si pentru femeile care nu inteleg acest articol si, se simt inselate , si mai lasati si comentarii , cu mentalitate din epoca de piatra , pe cand nu se stia de atractie fizica si sex , dupa cum a zis si Natasha ” nu sunteti atente la dorintele si fanteziile barbatilor. Majoritatea sunteti incuiate si aveti senzatia ca daca faceti sex de doua ori pe saptamana, „ii oferiti tot ce are nevoie, de ce sa se mai duca la alta?”. Pai se duce la alta ca daca iti propune vreo fantezie de-a lui o sa zici ca te-a lovit trenul ” =))

  48. Cred ca e cea mai mare prostie pe care eu am citit-o vreo data ! Cum femeie ? Isi baga p#la in alta , iar tu seara il astepti in pat ? In seama ca tu esti o idioata , si iti place sa fii si spita a doua .

  49. Tu spui ca un barbat nu vrea o proasta care sa creada in basme, si totusi voi sunteti proastele. Voi astea care credeti ca se intorc la voi pentru ca va iubesc. Nu. Se intorc pentru ca stiu ca voi ii asteaptati acasa cu ciorba pe masa si cu hainele calcate. Sunteti niste servitoare care nu au nimic de spus. Carui barbat ii plac femeile fara demnitate?:)

    1. Imi pare si mai rau sa iti spun ca nu sunt asa de proasta incat sa am relatii de genul.
      „Don’t be so stupid” cica. Tu esti prea idioata si nu stiu daca mai poti fi salvata 🙂

  50. Am citit articolul de vreo doua ori. Nu am sa jignesc pe nimeni, e complet normal ca fiecare sa isi exprime parerea ( dar neaparat intr-un mod civilizat) ca atare, am si eu parerea mea. Draga, Andra (cu, sau fara zahar), tu ai iubit vreodata? Cunosti sentimentul? Te simti femeie, dorita? Inainte ca voi, cei care spuneti ca femeile nu accepta „realitatea”, si anume ca, este normal ca barbatul sa insele, va adresez o intrebare : Considerati ca barbatii si femeile sunt egali in drepturi? Majoritatea carora le-am adresat intrebarea, mi-au raspuns categoric ” da! ” Atunci, explicati-mi si mie, cum vine asta cu dreptul de a insela, doar din punct de vedere „barbatesc”? Si nu, nu sunt inculta si nici fara scoala ( dar nici cea mai desteapta nu pretind ca sunt) ba chiar sunt deschisa la minte. Si prin asta, ma refer si la nevoile si fanteziile sexuale pe care le au barbatii. Accept sa fiu femeia pe care si-o doreste in pat, fara sa ma simt stanjenita de ceea ce imi propune, accept sa port altceva, decat ceea ce port de obicei, accept sa-i fiu pe plac, sa fiu frumoasa, sa ne mutam din dormitor, in sufragerie, pe hol, in balcon, sau in oricare alta parte. Pot sa-i vorbesc in asa fel incat, poate crede ca nu sunt eu, ii pot indeplini multe dorinte. Pe langa asta, vine si partea emotionala, si cea care tine de grija pe care i-o port, ii acord cu draga inima toata intelegerea, respectul, fidelitatatea, il ascult ori de cate ori are nevoie, ii pot fi prietena, ii acord libertate. Ca sa nu mai punem in calcul, mancare, calcat, spalat. ( de aici incolo, vorbesc la modul general) In societate, esti doamna de care are nevoie, acasa, nu uiti sa ii arati „amanta” din tine. Aici, depinde si de femeie, sunt multe care uita sa se mai priveasca in oglinda si sa se mai aranjeze puțin. Inteleg, vede alta , dar nu e cazul tuturor femeilor. Cum adiDar chiar si asa, nu mai simti, pleci definitiv! Cum adica ” oricat de desteapta si frumoasa ai fi, simte nevoia de ceva nou” ? Cine te vrea, te vrea si punct! Nu trebuie sa creezi razboaie pentru a lega pe cineva de tine. Din cate stiu eu, calitatea barbatului nu se masoara in numărul femeilor pe care le are. Si nu, nu e un cliseu. După tot ce am mentionat mai sus, referitor la comportamentul femeii… Deci, el e satisfacut, obosit chiar, de dragoste, de sex, e inteles, si pe deasupra, neconditionat. Pleaca si vine cand vrea. Dupa toate astea, eu ce asteptari am? Sa ii inteleg nevoia de a „intra” intr-o alta „domnita”, si cateva ore mai tarziu, sa revina si sa-mi spuna „Te iubesc”? Sa ne intelegem, iubirea presupune si respect, fidelitate si sinceritate. Căci, daca te-ar iubi, nu si-ar risca o viata, sau ani de relatie, pentru o ora sau o noapte de aventura. Indiferent de circumstante, nimeni nu e perfect, n-are de unde stii 100 % ca cea de-acasa nu va afla, sau nu o sa simta, chiar. Cand iubesti, nu risti!!! Nu simti nevoia de „nou”, si nici de o simpla „tavaleala”, cu una care…te poate sătura pe veci ( majoritatea, nu o fac protejat). Voi, v-ati putea privi in ochi femeile, dupa ce v-ar marturisi ca v-au inselat? Ca, poate n-ati fost suficient de barbati, si nu le-ati mai facut sa se simta femei? Nu! De ce? Atunci, le numiti curve. Femeia e inferioara din punctul asta de vedere. „Barbatul e barbat”. Ei bine, nu. Nici pe departe! Dragostea se face in doi, iubirea se simte la fel, pentru amandoi, iar atat timp cat stii ce oferi, e natural si frumos sa primesti si sa fii tratata, cel putin la fel. Daca eu n-am sa-i fiu alaturi, n-am sa fiu acolo cand vrea sa-si satisfaca poftele, sau n-o sa ma implic suficient de mult, n-am sa fiu frumoasa si aranjata, nu-l voi asculta cand simte nevoia, respecta, sau il voi conditiona, atunci sa plece! Sa-si caute alta pentru ca are tot dreptul sa ma insele, iar eu voi lasa capul in jos, pentru ca mi-as fi facut-o cu buna stiinta! Dar pana atunci… cu parere de rau, fetelor, doamnelor, nu incercati sa va obisnuiti sa traiti cu o anormalitate. Nu oferiti totul, in schimbul a… nimic!

  51. Este mult prea controversat acest articol, treaba-i mult mai simpla de atat. Noi, oamenii, atat femeile cat si barbatii, suntem fiinte rationale. Asadar, avand in vedere ca avem capacitatea necesara de a aprecia lucrurile just, discernamant, orice decizie luata trebuie asumata, oricare ar fi consecintele acesteia.
    Atunci cand barbatul tau te insala, inainte de a o face va pune in balanta tot ceea ce ii oferi tu si tot ceea ce ii poate oferi un one night stand, deci in momentul in care alege sa isi petreaca noaptea intre picioarele altei femei si-a asumat faptul ca nu te va mai putea privi la fel pentru ca pentru un moment tu ai cantarit mai putin in acea balanta si ca il poti ierta sau nu, se poate ierta sau nu. La fel si tu, atunci cand barbatul tau isi petrece noaptea intre picioarele alteia, esti libera si ai capacitatea de a decide daca ii permiti aceste lucruri, daca ceea ce va urma va fi o discutie in care iti explica motivul pentru care a luat acea decizie sau daca primul lucru pe care il vei face e sa ii pui bagajele la usa.
    Acestea fiind spuse, atunci cand el viziteaza si alte flori, existand acest proces in care el ia o decizie si considera ca intr-un moment punctual in timp are mai multa nevoie de ceva pur fizic, decat de ceea ce ii oferi tu, incluzand tot ceea ce implica o relatie de dragoste, iar tu nu esti deranjata, nu e vorba de iertare, ci de complacere, va meritati unul pe celalalt.

  52. Faceți un bine societății și nu le mai citiți fetițelor basme cu prințese și palate de cleștar, cu feți frumoși lângă care vor trăi fericite până la adânci bătrâneți.

    1. Hei Andra, interesanta opinie, ce pot zice. Dar daca tu esti o femeie care isi vede de treaba, care isi respecta barbatul de langa ea si care este sincera si fidela, el de ce nu ar putea fi la fel ? In primul rand, suntem oameni, nu animale, si ne putem controla asa zisele instincte. Ei, ar trebui doar sa se gandeasca, ca o femeie care arata decent, nu trebuie sa fie neaparat frumoasa, are nenumarate ocazii de inselat si propuneri, fara sa faca prea mult efort…. Si totusi majoritatea nu o fac. De ce? Pt ca au putina minte si nu gandesc doar cu o anumita parte a corpului. Deci daca esti o astfel de femie, nu ar trebui sa accepti asa ceva. NIcIODATA. Meriti ceva mai bun decat un barbat care se culca cu altele, si apoi se intoarce la tine pretinzand ca te iubeste. Ar trebui sa ceri, doar ce poti oferi…iar daca tu oferi dragoste, respect si fidelitate, nu accepta altceva in schimb niciodata.

  53. Multe comentarii a mai strans articolul asta. Ma bag si eu… :)))
    Mi se pare absurd sa generalizam, moral sau imoral, ca asa trebuie sau asa nu trebuie. Sunt situatii si situatii. Poti fi cu un barbat si sa ti se falafie ca se duce cu altele sau sa fii cu unul si sa ti se taie picioarele numai ca intoarce capul dupa alta. Sunt barbati care pot sta cu o femeie o viata si sa nu le trebuiasca alta vreodata si, acelasi barbat, pe alta femeie s-o insele. Uneori depinde de om, alteori depinde de situatie.

  54. ar trebui sa te amuze ce barbat ai, clar din spusele tale genul domesticit care se spovedeste periodic și executa orice comanda doar schitand o ușoară grimasa urma a masculinitatii de mult pierduta, dar pana si astia se plictisesc la un moment dat de femeile ca tine Anda si femeile ca le stiu prea bine, femeile ca tine vor sa fie dominate la fel de tare ca si celelalte dar refuza din cauza unor principii impuse de societate de frica etichetari drept usoare cautandu-si astfel consolarea in bratele barbatilor castrati. acum nu pune la sulfet aceste povete si ucide relația cu drona ci asculta mai bine ce spune tipa asta cu articolul si bagă la cap doar asa ai sa recunosti un barbat adevarat altfel nici dacă te lovești de el nu ai sa îl vezi

    1. ADa, foarte bine spui.nu-i baga în seama pe restul,fiecare are dreptul la opinia lui.articolul asta e făcut pentru ca sa nu se simtă penibil cei care inseala;)

    2. „doar asa ai sa recunosti un barbat adevarat altfel nici dacă te lovești de el nu ai sa îl vezi”……. LOOOL un barbat adevarat nu inseala! prefer sa il las sa treaca pe langa mine atunci decat sa ma injosesc in a imparti patul si viata cu un astfel de gunoi. un barbat adevarat stie ca femeia lui nu e diferita fata de altele si ca nici cea care ii trece prin fata ochilor si care e superba nu e cu nimic diferita fata de ce are el acasa. ca barbatii sunt prosti si au impresia ca doar pentru ca e altceva inseamna ca e bun…sa ramana in prostia lor. un barbat matur stie ca trebuie sa lase de la el, ca o relatie presupune responsabilitati, nicidecum libertatea de a te culca cu cate vrei. daca vrei libertate, stai nene singur, stai cu ma-ta stai cu cine vrei. cu ma-ta fa dragoste, cu ma-ta sa imparti banii, timpul,casa, viata,etc. o femeie desteapta si cu personalitate prefera singura sa stea si sa se masturbeze decat sa se linga cu unul care acum 2 zile a lins-o pe alta la pizda! peace!

  55. Buna sunt nou pe aici..,,Femeile nu își doresc adevărul ” cam asa este in majoritatea cazurilor. Dar partea cu inselatul depinde si din ce unghi privesti problema . Sa zicem ca sunt de acord cu tine sa calce stramb dar daca incepe sa-i placa si escapada asta se va repeta ?

    1.Ehh asta nu este o problema pentru ca tu nu te consideri vinovata pentru ca esti inteligenta , frumoasa ..etc pentru ca asa ai spus si prima oara cand a calcat stramb.

    2. Sau vei spune ca a fost un porc, nesimtit ca nu a stiu sa aprecieze ce femeie frumoasa si inteligenta a avut langa el …deci pana la urma cum este …?
    Daca se ajunge la inselat nu este doar el sau ea de vina…deci nu cred ca argumentele cu serile petrecute in bratele mele sau ca sunt frumoasa si inteligenta sunt o scuza de a nu a-ti asuma partea ta de vina ….
    PS: Nu trebuie sa m-ai spun ca comentariul meu este adresat pentru femeia din articol si nu catre autorul articolului 🙂
    PPS: Cu toata dragostea

  56. 100% de acord !!! Lasa-i libertatea de care are nevoie si daca te iubeste revine acasa de indata..
    Unele mai cred in Mos Craciun..trezitiva din basm !!

  57. Eu cred ca femeile care gandesc la fel ca cea care a postat articolul sunt constiente ca nu vor avea parte de dragoste reala si asta e trist. Daca te inseala acum, cat esti tanara si frumoasa, clar nu va fi vreodata vorba de „adanci batraneti”. Si mai trist e ca unele persoane nu stiu sa faca diferenta dintre iubire si obisnuinta. Daca nu te inseala, nu inseamna ca nu e indeajuns de „mascul”, ci inseamna chiar contrariul. A iubi e o decizie, nu un sentiment care vine si pleaca, iar adevaratii barbati stiu sa isi respecte angajamentele.

  58. D’oh. Asta e o maaare tampenie. Poti sa fii intr-o relatie si 10 ani, tot ti-a trecut cel putin o data prin cap gandul ca te-a inselat. Sa-i permiti sa faca asta? Dar ce, e caine sa-l dresezi? La noi in tara e lipsa de respect fata de partener/a sa inseli, cam de-aia se agita toata lumea. E imoral.. Iti alegi o persoana cu care te gandesti ca-ti petreci timpul toata viata. La fel de imoral e sa te sinucizi, sa omori un om/animal (caine/pisica/lilieci/ altele). I-ai dat voie sa faca si asta? (ca daca tot ai formulat-o sub forma de „am slabit lesa”.. de ce sa nu i-o slabesti si in alte capitole..). O prostie de articol.. o prostie de argument.. Un mod extrem de prost de a vedea „realitatea” si de a „gandi”.

  59. Felicitari pentru articol, absolut genial! Exprima perfect, in cuvinte, ceea ce multi barbati (inteligenti) probabil doar gandesc! Iar comentariile pasionale de mai jos, care apartin „romanticilor incurabili”, frustratilor si complexatilor fac deliciul oricarui articol de genul asta. Arata, intr-un mod impecabil, influenta mentalitatii imbecile si a dogmelor prost intelese de catre vulg! De catre categoria de oameni care iau de-a buna ceea ce li se serveste. Aproape ca i-as compatimi si as indrazni sa afirm ca „nu este vina lor”, insa ar fi doar o scuza patetica! Felicitari Andra! (cu zahar sau fara)

  60. So..e in regula ca barbatul sa-si insele femeia. 🙂 Ok..e la fel si in cazul in care femeia isi inseala barbatul? Sau in cazul asta, femeia e curva? 🙂 Ca vad o multime de masculi aici „deschisi la minte”, care-s de acord cu lucrul asta. Ce nu stii nu-ti face rau, asa-i?:)) Eu cred ca daca simti nevoia sa-ti inseli femeia mai bine mergeti frumusel fiecare pe drumul lui si fiecare e liber apoi s-o faca cu cati/cate vrea. Nu exista scuza, nu exista argument care sa permita un astfel de comportament, e valabil in ambele cazuri. Parerile-s impartite si adevarul undeva la mijloc. 🙂

  61. Interesant articolul si mai interesant este ceea ce a starnit in lume ( commenturile ), ideea este buna in teorie, dar sa se respecte o singura regula ( ea / el sa nu stie ) nu de alta dar acolo sincer jos palaria, a stiut ce face dar nu si-a uitat prioritatile, dar odata ce ai aflat in ce-a mai mare majoritate din noi se activeaza firea umana si simtul involuntar de proprietate si aici cred ca femeile pot trece mai usor peste acest aspect decat barbatii ( ca deh, avem orgoliu and other stuff ) nu prea pot sa stiu cum as reactiona daca as pati asa ceva, cum de altfel nu am de unde sa stiu ca nu am patit-o deja, dar la urma urmei, mai conteaza, avand in vedere ca acea relatie tine ani buni ?

    Ce nu stii nu te doare!

  62. hmm să înțeleg că dacă te înșeală iubita cu mai mulți bărbați, incluzând poate și prieteni de ai tăi, te-ai simți bine și că nu trăiești limitat =)))
    Când există un precedent, foarte ușor situația poate deveni ridicolă și penibilă pentru ambii.

  63. Eu spun ca nu poti judeca un om care a trait zeci de an pe Pamant si a facut 10 de mii ce lucruri (benefice sau nu) dupa un lucru. Adica daca un barbat iti ofera tot ce vrei dar te inseala odata e mai rau decat un barbat deloc compatibil dar loial pana la moarte? E ca si cum vezi un barbat imbracat in toate culoriile de pe pamant si tu strigi „uite-l pe ala in rosu”. Fiecare oamenii judeca dupa ce li se pare lor important. Sunt o gramada de lucruri pe care tu le faci si altele isi fac cruce si il roaga pe Dumnezeu sa te ierte ca habar n-ai de raul pe care il faci. La fel vor exista lucrui pe care alti le fac si tie sa nu iti vina sa crezi ca este posibil sau normal sau chiar ca unii sunt deacord. Dar repet mi se pare putin trist sa judeci un om dupa o singura fapta. E ca si cum tot ce a facut pana la fapta aia, a facut degeaba.

    1. Bun si eu acuma ma refer la toate relatiile ce tu nu le-ai numii relatii. Sunt barbati ce le place sa fie batuti (in adevaratul sens al cuvantului) de femeia lor. Nu sunt bolnavi, nu sunt mai putini barbati sau altceva. E pur si simplu o fantezie a lor. Eu acuma daca as fii un pic ca tine i-as judeca aspru, cum sa iti placa sa fi batut de o femeie, dar pana la urma doar pentru ca eu am butoane diferite de el, doar pentru ca pe mine ma aprind alte chestii nu inseamna ca eu am dreptate si el nu. Pur si simplu avem 2 vietii diferite. Si acuma sa ajung la alt timp „neconventional” de relatii. Crezi ca cuplurie ce au „open relationship” sau swing-uri sunt nefericiti? Sa iei in calcul ca poate ce pe tine de dezgusta, pe altul/alta il/o inebuneste. Sa nu crezi ca aceasta conversatie are scopul de a te convinge sa iti lasi barbatul sa te insele. Doar sa intelegi ca unii oamenii sunt programati diferiti fata de tine iar ce pe tine te face fericita pe altii ii pot face tristi si viceversa. Tot aceasta fata care a scris aici pe blog mai are o opera ce se refera la sex oral. Si zicea acolo un sfat pentru fete „daca o faci cu scarba, nu o fa deloc”. Cred ca e valabil pentru orice in viata. Niciodata sa nu faci ceea ce nu-ti place si niciodata sa nu iti fie rusine cu ceea ce iti place.

    2. un barbat adevarat nu inseala! prefer sa il las sa treaca pe langa mine atunci decat sa ma injosesc in a imparti patul si viata cu un astfel de gunoi. un barbat adevarat stie ca femeia lui nu e diferita fata de altele si ca nici cea care ii trece prin fata ochilor si care e superba nu e cu nimic diferita fata de ce are el acasa. ca barbatii sunt prosti si au impresia ca doar pentru ca e altceva inseamna ca e bun…sa ramana in prostia lor. un barbat matur stie ca trebuie sa lase de la el, ca o relatie presupune responsabilitati, nicidecum libertatea de a te culca cu cate vrei. daca vrei libertate, stai nene singur, stai cu ma-ta stai cu cine vrei. cu ma-ta fa dragoste, cu ma-ta sa imparti banii, timpul,casa, viata,etc. o femeie desteapta si cu personalitate prefera singura sa stea si sa se masturbeze decat sa se linga cu unul care acum 2 zile a lins-o pe alta la pizda! peace! 😉

      1. nu exista barbati adevarati,ci doar barbati iar din ceia ce filozofezi tu aici banuiesc ca ai parte de un adevarat barbat porc …..,maturizeaza-te si nu mai dormii in lumea ta ipocrita ,,ideala si cauta-ti un barbat ,din ceea ce scrii inca nu ai intalnit nici-un barbat ,iar daca ai intalnit cu siguranta e un idiot ,spor in bucuria ta

        1. ba da cristiane, exista barbati adevarati si ce a spus Andreea este adevarat: un barbat adevarat nu inseala. Exista astfel de barbati iar cei care umbla din floare in floare nu sunt decat niste curvari.

      2. O sa te surprinda cat de diferite sunt femeile.Si e bine ca e asa altfel ar fi plictisitor.Si barbatii sunt la fel de diferiti.De aceea cu unii esti compatibil/a iar cu altii nu,Apoi oamenii s-au nascut liberi .Nu poti iubi cu forta si nici nu poti tine cu forta langa tine pe nimeni.Apoi o femeie nu e frumoasa doar pentru ca are un ambalaj frumos si nici diferita din acest motiv.Tine de atitudine,comportament ,educatie.Ok.Toate au dotari anatomice.Nici macar astea nu-s identice.O relatie nu presupune numai responsabilitati ca de aia se duc dracului atat de multe.O femeie desteapta si cu personalitate nu are griji de felul asta pentru ca barbatul ei e langa ea cu placere,iubire,intelegere.Dar de te cuplezi cu cineva doar ca sa imparti banii timpul si casa e normal sa se duca se linga cu alta alaturi de care se simte iubit.Pentru ca ,ghici ce?Si barbatii sunt oameni si au nevoie de iubire,intelegere,tandrete,au nevoie sa stie ca le esti acolo cand le e greu si sa simta ca nu-s acolo doar pentru a imparti responsabilitati,bani,case etc.

  64. Scrie spre final.Inseala atunci cand iubeste o alta.Asa ca mai are cate o excapada pe ici pe colo e scuzabil.Si stiintific e scuzabil.Au asta in ADN.Sunt reminescente din vechiul vanator obligat de biologie sa perpetueze specia.Tatal meu imi spunea ca barbatul fidel e anomalie genetica si ca ceilalti fara anomalii se impart in doua.Cei care se duc,dar vin acasa fericiti si senini fara scandal,fara panarama etc,si ceilalti care se duc , iar acasa incep sa moftureasca la diverse si sa-ti faca tot felul de mizerii.Eu recunosc.Prefer prima varianta.

    1. Animalele nu fac sex de placere fac sex doar in scop reproductiv si nu sar la „bataie”decat daca sunt speriate sau vor a se apara de ceva,cineva.Apoi sunt caini care gandesc mai mult decat multi oameni pe care-i stiu si cai mult mai isteti.

  65. un barbat adevarat nu inseala! prefer sa il las sa treaca pe langa mine atunci decat sa ma injosesc in a imparti patul si viata cu un astfel de gunoi. un barbat adevarat stie ca femeia lui nu e diferita fata de altele si ca nici cea care ii trece prin fata ochilor si care e superba nu e cu nimic diferita fata de ce are el acasa. ca barbatii sunt prosti si au impresia ca doar pentru ca e altceva inseamna ca e bun…sa ramana in prostia lor. un barbat matur stie ca trebuie sa lase de la el, ca o relatie presupune responsabilitati, nicidecum libertatea de a te culca cu cate vrei. daca vrei libertate, stai nene singur, stai cu ma-ta stai cu cine vrei. cu ma-ta fa dragoste, cu ma-ta sa imparti banii, timpul,casa, viata,etc. o femeie desteapta si cu personalitate prefera singura sa stea si sa se masturbeze decat sa se linga cu unul care acum 2 zile a lins-o pe alta la pizda! peace!

  66. prea mult de citit.prea multi bani aruncati pe pop corn.femeie,feminitate,zeita,altar sfant.vise.s a cautat emanciparea femeii.pacat ca se interpreteaza aiurea acest concept.

  67. Unii insala pentru ca asa sunt ei. Personal, am avut 5 relatii cu cea actuala. Una de trei ani jumate, una de un an, una de trei luni, una de doi ani si actuala de alti doi ani. Pe toate le-am inselat. Cel putin o data. Si pe actuala am inselat-o si i-am si recunoscut treaba asta. Eram la inceput si nu dadeam nici o sansa relatiei… Am mers la alta. Pentru ca asta sunt, Imi place sa fac sex si sa descopar toate felurile de a face sex. Sa descopar cum ar putea fi fiecare femeie in parte. E adevarat, de cand am inselat-o nu am fost la alta. Ma uit la femei pe strada, nu comentez de fata cu ea, ea vede ca ma uit, rade si merge mai departe. Asa suntem noi, Am momente cand as fute ceva strain ca pe o pisica moarta. Dar ajung acasa si imi iau prietena in brate. Parerea mea e ca inseli atunci cand ceva IN PAT iti lipseste. Nu iti place cum ti-o suge. Sau nu ti-o suge. Sau nu sta capra. Sau nu inghite. Atunci inseli. Dar inseli si atat. Tot acolo te intorci. Si fiecare femeie cu care am stat am iubit-o si as fi facut pentru ea orice. Absolut! Le spuneam la fel de sincer „Te iubesc!”. Dar cand femeile cu care le inselam incepeau sa creada mai mult, dispareau in secunda doi. O femeie trebuie sa o iubesti sincer, si sa fii langa ea mereu. Dar cand ea nu iti poate oferi ceva sexual, iar tu nu esti dispusa sa ii oferi, „nu te supara, frate”. Pace!

  68. Catre toate femeile care au “barbati adevarati” daca O SINGURA data in viata l-ati surprins ca se uita dupa alta femeie, atunci inseamna ca isi doreste ceva cu alta femeie, daca face ceva sau nu depinde de la om la om, dar vreau sa spun ca nu exista nici un barbat in lume care este activ sexual sa aibe o femeie cu care face sex de 15 ori pe zi, sa nu pofteasca la alta femeie.

    Catre toti oamenii (barbati /femei) care declara sus si tare ca nu suntem animale pentru ca gandim, si ca putem sa ne controlam instinctele, sunt convins ca si cand e vorba sa va abtineti de la mancat ca v-ati ingrasat e la fel de usor, sau de la fumat daca sunteti fumatori, pentru ca voi ganditi si nu sunteti animale, va treziti intr-o zi si spuneti de azi nu mai fumez si gata, totul e bine si frumos, nu trebuie sa va luptati cu instinctul vostru care vrea ceva ce voi nu vreti sa ii dati.

    Ideea pentru femei e ca exista doua modalitati sa obtii fericirea in viata, te ascunzi cu capul in nisip si traiesti intr-o fila de poveste si crezi cu tarie ca al tau e fat frumos, evident tre sa ai si noroc ca sa nu afli ce face fat frumos vreodata. Sau sa constientizati realitatea si sa invatati sa traiti cu ea, fiecare cuplu va gasi metoda lui de lucru, unii isi vor lasa partenerii ca din cand sa aibe un “accident” altii vor face triouri, nu conteaza cum dar vor obtine cea ce isi doresc.

    Catre toate femeile care “merita” mai mult in viata, sunt de acord cu voi, meritati sa nu fiti mintite de barbatii vostri ca sa intelegeti realitatea mai bine. Dar pentru ca ei stiu ca nu au cu cine sa discute, nu va vor spune niciodata ca au vazut o pitzi pe strada si le-a starnit poftele animalice, in shimb sar pe voi, se gandesc la ea, si va soptesc la ureche cat de mult va doresc. Iar voi primiti mai putin de fap, nu mai mult precum meritati.

    Aceasta dezbatere veche de cand lumea este pornita si creata de noi, noi cand suntem tineri cu hormonii in vant, dam cu partenerii de pereti, dar cand vine vorba sa ne educam copii ii umplem de minciuni, daca avem fete le luam la spalat vase cu mami sa invete sa fie casnica perfecta, iar daca avem baieti ii lasam sa copilareasca ca sunt baieti, suntem o rasa care ne perpetuam prin ipocrizie.

    In principiu fetitele sunt crescute cu filme disney si baietii cu filme porno de aia sunt diferente atat de mari intre noi, pentru cei care nu au inteles, vorbesc figurativ de filme porno, ma refer ca mentalitatea de crestere e diferita.

    Si daca va intrebati, da sunt de acord ca si femeia sa aibe escapade sexuale la fel ca si barbatul, nu ma refer la inselat.

    A insela inseamna a-ti mintii partenerul a il pacalii sau lua de prost, atunci este lipsa de respect, sexul este doar o actiune sociala, iar dragostea si iubirea nu au legatura cu sexul, oamenii in varsta care nu mai au viata sexuala se iubesc in continuare la fel de mult sau mai mult ca inainte.

    Success fiecaruia 🙂

  69. Daca tot s-a deschis acest subiect, nu ma pot abtine…taberele sunt impartite si sunt femei care accepta si femei care nu accepta…sunt femei care se gandesc „daca nu aflu, nu ma doare”, dar se pare ca n-au invatat ca indiferent de tampenie, se afla..oare cum te-ai simti, tu, ca femeia lui, sa mergeti de mana pe strada si sa treaca pe langa ea, ea sa ii zambeasca. Nu stiu, sunt unele femei, parca ai impresia ca sunt prea nepasatoare. Desi sotul este cu prietenii la bere, ea cu fetele in club. Pai sa ma ierte Dumnezeu, dar preotul cand iti citeste evanghelia in biserica, spune impreuna si la bine si la rau…ori avem o gasca de prieteni comuni, sau familie langa care sa ne petrecem timpul liber, ori il petrecem impreuna, doar noi doi! Nu stiu, poate pentru unele judec prea inapoiat de secolul asta, dar am fost invatata ca familia inseamna dragoste, sinceritate, respect, impreuna. Plus ca, barbatul care o va face odata, se va intampla si alta data si alta data si tot asa…pana cand se va plictisi de tine si va gasi o femeie sa il „puna cu botul pe labe”

  70. Un barbat ce inseala e prost daca isi iubeste iubita…sa risti sa pierzi femeia de langa tine pentru 5 minute de orgasm???Draga mea autoare tu nu cred ca ai avut un barbat care sa te iubeasca…. pentru ca un barbat cand iubeste nu inseala, nu se plictiseste(sunt atatea moduri in care poti pastra o relatie vie, jucausa ).De aceea s-a dus dracu lumea in care traim pentru fiecare se f*** cu cine apuca ea cu altii, el cu altele..

  71. Viața mea a devenit devastat când soțul meu mi-a trimis de ambalare, după 17 ani pe care am fost împreună. Am fost pierdut și neajutorat după ce a încercat atât de multe moduri de a face pe soțul meu mă ia înapoi. Într-o zi la locul de muncă, am fost absent minte fără să știe că șeful meu mă chema, așa că sa așezat și ma întrebat ce ei era vorba i-am spus și el a zâmbit și a spus că nu a fost o problemă. Nu am înțeles ce a însemnat de ea nu a fost o problemă obtinerea soțul meu înapoi, el a spus că a folosit o vraja pentru a obține soția lui înapoi atunci când ea la părăsit pentru un alt bărbat, iar acum ei sunt împreună până la data și la început am fost șocat de auz un astfel de lucru de la șeful meu. El mi-a dat o adresă de e-mail a marelui rolă vraja care a ajutat-l pe soția lui înapoi, n-am crezut acest lucru ar lucra dar nu am avut de ales decât să intre în contact cu rolă vraja pe care am făcut-o, și a cerut pentru informațiile mele și că soțul meu să permită l-au aruncat vraja și l-am trimis detaliile, dar după două zile, mama mea ma sunat că soțul meu a venit invocând că el mă vrea înapoi, am crezut niciodată că a fost la fel ca un vis și eu a trebuit să se grăbească în jos la locul meu mame și la cea mai mare surpriza mea, soțul meu a fost îngenuncheat în fața mea pledează pentru iertare că eu și copiii acasă vrea, apoi i-am dat DR IREDIA un apel cu privire la schimbarea bruscă a soțului meu și el a făcut clar pentru mine că soțul meu mă va iubi până la sfârșitul lumii, că el nu va pleca înaintea mea. Acum, eu și soțul meu este din nou împreună din nou și a început să facă lucruri plăcute el nu a făcut înainte, el mă face fericit și să facă ceea ce el ar trebui sa faca ca un om fără cicălitoare. Toate acestea, mulțumită DR. IREDIA În cazul în care aveți nevoie de ajutor în ceea ce privește căsătoria, vă rugăm să contactați DR IREDIA pentru ajutor. Puteți ajunge la el prin e-mail: drirediaherbalhome@gmail.com El este un om de încredere.

  72. Da, faceti exact ce va sfatuieste articolul.Fiti puternici si libertini!Traiti-va viata din plin impartind-o in mai multe vieti paralele si perpendiculare.Nu va lasati ” coplesiti” de greutatile si plictiseala casniciei.Fiti vesniti tineri.Si va veti lasa copii pe drumuri…veti manca si face dragoste pe fugite si cheltui pana la ultimul banut si strop de viata alergand dupa vise….dupa oameni mincinosi,ipocroti ,rai si profitori.Pe care nu va veti putea baza niciodata.Sa fim niste adolescenti tampiti care alearga toata viata dupa placere si distractie.Sa devenim egoisti…ipocriti …fara Dumnezeu…fara masa si casa…fara copii legitimi….fara nevasta sau sot.Modelul occidental de celibatar/e vesnic disponibili/e ne/re/casatorit (ce mai conteaza?)este numai bun de urmat!Este modelul ideal! Sa ramanem vesnici macho sau pitzi dornici de agatat.Vasta nu mai coneaza.Statutul nu exista.Nici lroncipiile…nici buna crestere nici bunele moravuri.Daca chiar credeti ca taind astel copii nostri vor avea un model,un sprijin si un viitor…faceti asta.Fugiti de responsabilitati si traiti viata doar pentru voi.Sa nu lasati nimic in urma
    Va INVIT chiar….fiti libertini si la maxim- Traiti-va viata in haos si de pomana!

  73. Felicitari, Ada! Tot respectul si mult success in ce faci.
    Afirmatia autoarei: „Oricât de deșteaptă, frumoasă, inteligentă, creativă ar fi o femeie, chiar și mixul ăsta de calități, pe toate să le aibă, bărbatul de lângă ea, oricât de mult ar iubi-o, își va dori la un moment dat să guste altceva. ” este de toata jena. in orice discutie, definitie, scriere cu si despre iubire, niciodata nu se face referire la ceva de genul asta. a iubi pe cineva nu se refera la o parte a corpului pe care o poti avea, cauta sau folosi de la oricine. Mai bine spui ca esti indragostit dar vrei sa mai mergi cu alta decat sa spui ca iubesti.
    De toata jena, si sunt multe femei din pacate care gandesc la fel. De barbati nu mai zic… sunt mai animalici ca si fiinte, de fel, si nu cred ca are rost sa ii mentionam in discutie, decat cu observatia ca tot femeile ii cresc, si cred ca femeile au un rol important in formarea barbatilor.
    Din punct de vedere profesional, in psihologie, barbatii care inseala au un trecut destul de prost, derivat din o educatie fie restrictiva fie permisiva. In cresterea copiilor trebuie sa fie si reguli dar si explicatiile lor.
    Problema este la parintii care sunt lenesi si indiferenti car enu au inteles ce inseamna sa ai o crestere buna, si isi cresc copii pe principiul libertatii. „eu ii dau toat alibertatea de care are nevoie pentru a se cunoaste si descoperi”. Gata cu educatia! Revenind la iubire, asta pleaca fix de la problema asta, unde este mama sa-i explice copilului ca iubirea este sau nu. o simti , o arati, si lupti pentru ea atunci cand este nevoie si simti ca trebuie .
    Autoarea si multi altii confunda relatia si nevoia de a imparti bucuriile si placerile vietii cu iubirea. Cand de fapt in cazul asta face referire strict la nevoia carnala de a schimba partenerul de sex. Sa o spunem direct!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *