celei care pleaca

Bună.

Sunt eu porcul care te-a iubit ani de zile si încă te mai iubește.

Poate că ai dreptate și nu ți-am spus-o atât de des pe cât ai fi vrut sau ar fi trebuit, însă știi, așa suntem noi bărbații, vorbim mai puțin și facem mai mult. Nu ne iese întotdeauna, ai dreptate, mai dăm și cu bâta în baltă dar știi, tot ceea ce am făcut am făcut ca tu, iubirea mea, să fii mândră de mine, de noi, să îți pot oferi toate nimicurile pe care nu le voiai și știam ca îți provoacă mici plăceri inocente. Așa am gândit eu că e bine și am mizat pe faptul că știi să traduci un bărbat care iubește, fără să fie nevoie să îți repete la nesfârșit. Dar l-ai tradus de tot.

 

Stiu, nu mi-ai cerut niciodată, însă să nu crezi că nu am observat cum îți bucurau ochii un gen de pantofi, o geantă pe care eu în ignoranța mea fashionistă o vedeam doar ca pe o simplă paporniță. Sunt perfect constient ca în, lumea voastră, aparențele, apariția, conteaza enorm, iar prima impresie e un fel de etichetă pe care o vei căra cu tine peste tot. Am construit la eticheta aia, la început nu a fost ușor, dar m-am descurcat din ce în ce mai bine. Poate te-am învățat prost. Poate a fost vina mea. Așa am știut eu să iubesc.

Îmi pare rau că nu te-am filmat când ai găsit inelul agățat de oglinda retrovizoare și ți-ai dat seama, într-un final, că nu mașina era cadoul. Însă eu am filmul ăsta mereu cu mine și se deruleaza în 4K în mintea mea ori de câte ori îi dau play. De multe ori fără să vreau.

Poate sunt demodat, însă sa stii, iubirea mea, că atunci când primești un buchet de flori fără niciun motiv anume, doar pentru ca știam cât de greu trebuie să fie să fii mamă fără să mai fi fost înainte, nu intrebi privind pe deasupra ochelarilor “cat au costat” ? E de porc, pardon de scroafe…ce să-ți fi răspuns? Ca le-am furat de pe Kisellef și apoi am făcut slalom prin traficul ăla infernal să pot câștiga 5 minute în plus cu tine. Impropriu spus furat, aveam o florăreasă la 1 Mai, mă aștepta de fiecare dată cu ele în stradă, știa că mă grăbesc să mă întorc la lucru.

Știi, nu sunt una din prietenele tale, ți-am spus de când ne-am cunoscut că nu cred în prietenia sexelor opuse, așa că dacă vrei sa vorbești trei ore despre cât de nasol e job-ul pe care acum un an ți-l doreai, așteaptă-te să îți propun soluții, nu să te compătimesc și atât. Așa funcționam noi, identificăm problema și o atacam direct, rezolvând situația. Da, corect, uneori nu reușim decât să o amplificam, dar asta e altă discuție.

Credeai că atunci cand declanșam intenționat o ceartă o faceam doar pentru că avusesem o zi grea la birou si simțeam nevoia să o condimentez cu chiote și strigături? Nu ai remarcat niciodată că micile noastre certuri se sfârșeau în majoritatea timpului cu artificii în dormitor sau pe unde apuca porcul, eu, să facă dragoste cu tine?

Credeai ca am fantasme sexuale cu caietelul de cheltuieli? Surpriza, nu. Când a dispărut, să știi că eu l-am ars. Tu erai totul. Si sa nu imi spui ca n-ai stiut. Credeam că el era de vină, așa că l-am ars.

Tot nu înțeleg de ce după ce ne-am mutat împreună nu mai puteam face celebrele noastre ieșiri neprogramate. Țin minte clar că erai tu, cea de care m-am îndrăgostit, cea care îmi răspundea : te aștept jos, atunci când sunam să îți spun: Plecăm. Nici nu intrebai unde. Ai obosit ? Ai mimat ? Ce s-a rupt ? Credeai că mă schimbi ? Mă pedepseai?

Să nu înțelegi că îți reproșez, au fost câțiva ani extraordinari. O sa avem mereu Parisul cu străzile slab luminate, Praga, Londra, Madrid, Mombassa, Beijing…Sunt sigur că nu vei putea să le revezi fara să îți fugă macar o dată gândul la noi. Au fost minunate călătoriile noastre, până n-au mai fost. E singurul fel în care am putut să te pedepsesc, să îți amintești de noi, în fiecare colț de lume. Sau poate tot eu pe mine m-am pedepsit…

Ultimul nostru an împreună… Nu te pot condamna, nu e ușor să pierzi aproape totul, însă, stii, tocmai atunci, în anul ăla blestemat aș fi avut nevoie de tine. De tine să fii femeie, să îmi fii femeie, așa cum eu ți-am fost bărbat. De nimeni altcineva. De tine. Dar tu ai ales să fii femeia altuia.

Ai ales să pleci în timp ce eu continuam să cad. Și chiar și acum după atâta timp, tot ma simt trădat. Iar asta te cam face o curvă, iubirea mea.

 

Acest text este scris de un Alex, care m-a rugat să rămână neștiut.

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.