andrafarazahar

Draga mea prietenă, mai știi când ne jucam împreună, cădeam și ne ridicam una pe cealaltă și suflam în genunchi să nu usture? Nu mai știi,  altfel nu ți-ar fi venit ideea sfruntată să mă îngenunchezi pe mine.

Mai știi când ne jucam de-a mama și de-a tata și ne prefăceam că aveam familie, mai știi ce fericite eram? Am crescut și viața ne-a dat drumuri diferite, poate al meu o fi fost mai bun, dar n-a fost vina mea și am încercat pe cât posibil să îl ușurez pe al tău. Dar nu mai știi nici asta.  Mai știi când ne-am promis că vom fi de nedespărțit? Nu știu ce s-o fi întâmplat cu tine, că văd că te ocupi cu despărțitul.  Eu nu am putut să uit ce ne-am promis și în continuare am fost acolo să te ridic și să suflu să nu usture.

Acolo m-ai găsit în ușa biroului când nu aveai job, acolo m-ai găsit în ușa dressing-ului pentru orice ți-ar fi trebuit, în ușa casei mele invitându-te să fii la tine acasă. Poate te-am invitat de prea multe ori, poate te-ai simțit prea ca acasă , cine știe. Am fost acolo pe canapea  continuând să ne povestim și să ne spunem secrete. Dar tu, prietenă dragă, tu ai confundat lucrurile și ai devenit secret de ascuns față de mine.  Tu ai confundat dormitoarele și ai confundat bărbații, în morții mă-tii.

Poate doare acum, poate doare că ai fost proastă, nu știu, de fapt, care dintre noi a luat premiul la prostie, dar nu mai pot să suflu, când eu abia mai am aer să respir. Nu mai pot să suflu când cuțitul tău din spatele meu se răsucește în minciuni. Nu pot și nu pot să înțeleg cum mă priveai în ochi, cum puteai să mă îmbrățișezi pe mine acum și pe el după. Nu înțeleg unde ți-a fost capul să devii una din proastele care speră să fie mai mult de o distracție și la ce dracului te-ai gândit, când mă știi de atâta vreme și știi că n-ai fi putut niciodată să mă minți, nu prea mult.

Ești tâmpită? Eram acolo și când ai învățat să minți, ai uitat? Nici nu știu câți ani sunt de atunci, mulți, foarte mulți în care poate nici nu ne trebuiau cuvinte ca să ne vorbim și tu ai sperat să poți minți. Am crescut și din joaca de-a familia, ai început să visezi la a mea.  Ai stat tu așa și te-ai gândit, deșteaptă ca o prună, ce-ar fi fost să faci tu angajările în biroul ăla, ce-ar fi fost să deschizi tu ușa casei mele nu? Dar ce credeai, că se poate să ne cheme pe amândouă la fel în buletin? Unde ești, că în locul meu nu te văd? Puteai să fii deșteaptă, draga mea prietenă, dar ai ales să fii proastă.

Cum se simte? Hum? Fără job, fără prieteni? Cum se simt privirile cunoscuților, cum te privește omul ăla care te iubea și pe care l-ai vândut pentru iluzia unui statut? Cum se simte că el, care îmi e soț, nu dă doi bani pe tine? Cum te simți când el doarme acasă în fiecare seară și cu tine șterge praful de pe birou? Cum se simte că eu mă gândesc la tine  și mi-aș fi dorit să trăiesc în vremea Inchiziției în care vrăjitoarele erau arse pe rug. Tu nu ești vrăjitoare, nu te flata, că n-ai cucerit pe nimeni. Ești doar o formă evoluată de prostituată. O prostituată care nu face bani pe traseu, ci se prostituează în casa prietenei ei, dar, chiar dacă spălată și parfumată, că na, ți-am dat mână liberă, tot o curvă rămâne.

Știi ce ai făcut tu, iubita mea prietenă? Ai devenit una din femeile alea despre care juram noi că nu vom fi niciodată. Știi cu ce ne deosebim noi de voi? Prin faptul că noi am fost acolo când ei aveau doar două perechi de adidași și 3 tricouri și cu toate astea am rămas cu anii. Când au apărut banii, ați apărut și voi, nu mă așteptam chiar să stați pe canapeaua mea, dar viața are un umor negru pe care n-am decât să i-l respect. Iar ei știu asta și nu vor alege să dea la schimb ceea ce au „cumpărat”cu sufletul și cu anii pe ceea ce pot avea oricând, cumpărând acum cu banii. Ei știu că dacă mâine sunt în faliment noi suntem acolo, voi vă luați zborul. Eu ți-l las, îmi calc pe orgoliu și ți-l dau ție acum de-a gata, are tot ce îi trebuie, m-am descurcat bine în toți anii ăștia, se pare, dar ia, vezi? Vine? Nu prea vine… Că sunt frumoasă, sunt slabă, sunt doamnă și i-am fost mereu acolo. Eh, hai, nu plânge acum, că n-are cine să te țină în brațe. Când ești proastă, draga mea, și viața-i grea.

Să te iert? Nu pot să iert un om care nu există. Să te ierte viața, care nu prea dă semne, să te ierte al tău, să te ierți tu. Îți și mulțumesc, e bună și o curățenie din când în când  printre prieteni. Gunoaiele ocupă loc și strică feng shui-ul. Îți mulțumesc, nici eu nu știam că pot dărui atât de mult unor oameni. Că s-au urcat pe mine e altă treabă , dar eu sunt împăcată cu mine. Eu o să fiu bine, sper să înveți să ai grijă de tine.

Îmi pare rău, draga mea prietenă, cu toată dragostea, dar ai fost o curvă.  Una proastă.

 

 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.