– S-au întrebat ei oare vreodată câta energie și iubire trebuie să zacă în tine să fie și cămășile apretate și călcate și mâncarea gata și vasele spălate și rufele întinse și lenjeria de pat schimbată și baia curată și prosoapele la linie și lecțiile copilului făcute și părul aranjat și tu să fii epilată și să nu te doară capul? Or fi înțeles ei că ți-ar conveni de zece ori mai mult să stai în fiecare zi la sală, să ți se contureze abdomenul, să ți se subțieze picioarele și să emani încredere și siguranță atunci când calci, când calci pe toc nu cămăși, și lumea să întoarcă privirea după tine? Or fi înțeles ei că nici tu nu îți dorești sub nicio formă celulita și că te dai jos de pe cântar cu o gheară în suflet că sunt acolo în lume femei exact cum își dorește bărbatul tău? Or fi înțeles ei cât de greu e să fii și independentă și căsătorită și mamă și FEMEIE pentru el? Nu știu dacă s-au întrebat, dar știu că au întrebări multe: unde mi-ai pus treningul gri? Știi cumva unde îmi e cureaua maro? Când mai faci și tu o plăcintă cu mere? Or să vină săptămâna viitoare la masă Xuleștii…

– Termini? Pe bune! Nu-ți dorești celulita, o dai jos. „Nu fac nicio plăcintă pentru că am programare la salon, iar pe Xuleștii poți să îi scoți la restaurant dacă ții neaparat să îi vezi!” Poți spune liniștită. Ție îți spui așa, lui nu îi dai explicații, în fața lui apari frumoasă și plină de încredere și nici nu or să-i mai trebuiască. Nu, ei nu își pun 3000 de întrebări, că nu sunt femei, ei sunt bărbați și sunt comozi. La ei e simplu, dacă n-au își iau, dacă n-au la tine își iau din altă parte. Lasă-mă cu moralitatea, cu raționalul, cu respectul, că niciuna din ăstea nu le umple golurile, lipsurile și nu le sting frustrările, mai ales dacă le alimentezi cu anii cu „iubire” d-asta. Tu zici că faci bine ce faci, dar faci rău. Când le faci pe toate astea și ai ajuns să te plângi ca mai sus, adică să te victimizezi, poți fi sigură că te înșală. Doar nu sunt psihopați să le trebuiască victime, sunt bărbați și le trebuie femei. Degeaba le faci pe toate în speranța să fie bine și să fiți toți fericiți, dacă lui îi lipsește FEMEIA! Dacă tu nu-ți găsești timp și energie să fii femeie, el își va găsi timp și energie pentru alta care e și apoi îi găsești mesaje în telefon și vai! ce nedreaptă e viața asta! Și vă înțeleg pe amândoi, că nu de-asta v-ați luat. Tu nu sperai să fii sclava Izaura și el nu spera să ajungi să îl neglijezi atât de tare, pentru că el așa se simte, neglijat. Și să mă lași cu „dacă mă iubește nu mă înșală” că atunci când îi mor toate simțurile când tu defilezi în chiloți moartea pasiunii și haine adio tinerețe se duce dracului și mama ei de iubire. Când îl toci la cap să nu intre încălțat că ai dat cu aspiratorul, că să aibă grijă să nu păteze fața de masă, că se udă masa de la apa care se scurge de pe bere, că iar a reușit să păteze cămașa și vai cum mai scoți tu pata, când discuțiile voastre se rezumă la asta, atunci fii sigură că te înșală. Când prietenii tăi cei mai buni sunt produsele de curățenie și când în loc să stai dreaptă cu pieptul înainte și mândră, tu stai cocoșată pe oale și crătiți, atunci să fii sigură că te înșală. Când stai să lustruiești frenetic podele în speranța că îți vei curăța și sufletul, fii sigură că te înșală. Hai, pe bune, în ziua de azi stai să freci casa? Trebuie să le facă cineva și pe astea, vei spune! Dar de ce nu se împart sarcinile? Nu vrea? Să își ia menajeră! Nu vrea nici asta? O plătești tu, te va costa mai puțin decât relația ta, crede-mă. Nu în asta stă valoarea ta ca femeie, el nu o să aprecieze oricum, pentru că, ce crezi, nu prea o să stea pe acasă să vadă. E de ajuns să vadă că știi, că poți, că vrei, dar până la limita la care te anulezi ca femeie.

Ei nu cer mult, suratelor, cer să fiți femei, nu sclave. Nu le trebuie gospodine, le trebuie mintea antrenată. Știți glumița aia că dacă nu știe ce culoare au ochii tăi la prima întâlnire înseamnă că ai sâni mari? Proastă glumița, dar spune un adevăr despre ei, deci pe același principiu, tu că ești femeie și posesoare de toate cele, poți să îi scoți noțiunea de „praf” din cap, poate vrea să șteargă praful cu tine… Sigur, nu zic să cadă casa pe voi și să crească vietăți pe lângă voi, presupun că nu e necesar să mă explic prea mult. În orice caz, pasiunea, dacă moare, cu greu o mai trezești, nu imposibil, dar o trezești greu. De obicei după divorț, când îți reorientezi interesul către saloane, haine, bijuterii, lenjerie intimă etc.

E vina voastră că vă înșală bărbatul? Firește că e vina voastră, voi îl trimiteți la alta cu hainele călcate și apretate și cu ciorba la pachet, voi sărutându-l în ușă cu șorțul pe voi, voi tratându-i ca pe niște inapți, handicapați și că îi învățați să fie așa, creându-le senzația de dependeță. Este o metaforă, domnilor, nu mă răstigniți. Ghici ce, o menajeră v-ar putea lua locul oricând și el va putea fi fericit, liniștit cu o FEMEIE aranjată, care trezește în el dorință, care le ascute simțurile nu care le îngroapă, care îi face să se simtă bărbați, care nu îi face dependenți și care, tocmai aici e secretul, le oferă libertatea să se întoarcă acasă la voi când și când. Și dacă vine rar, nu e pentru că ea nu îl lasă, e pentru că el preferă să rămână. Eu un spun că e moral, că e cu respect, eu vă spun cum se întâmplă. „Un bărbat care te respectă și te iubește, niciodată, dar niciodată nu va…” Să fim serioși, suntem cu toții egoiști, iar când îl iau nădragii târăș fix de moralitate se împiedica…

Când știi că te înșală? Când te culci pe o ureche că dacă te iubește nu simte nevoia să te înșele și când te muți pe urechea cealaltă că dacă te iubește, te iubește așa cum ești. Dar voi puteți să împachetați sarmale liniștite, pentru că ei vă iubesc, dar vă iubesc de la distanță. Oricum e mai ușor să te pansezi cu ideea că amanta e o curvă și tu femeie respectabilă. Dar despre amante, cu altă ocazie, deja v-am scris jumate de carte.

10 răspunsuri

  1. Vezi tu?lumea e plina de femei care numai sunt dispuse sa ofere fara sa primeasca,de femei care mai degraba stiu sa faca un blowjob decat o ciorba!sustin feminitatea!dar femei??pierdeti esentialul!(si aici ma refer la toate luptatoarele feministe)va transformati in barbati fara sa vreti!vreti independenta?stabiliti mai intai ce fel de independenta doriti!financiara?a bunn,ok!gaseste cel mai bun job!barbatul tau va fii mandru de tine!dar nu uita,prin natura ei femeia nu e facuta sa fie rea.(de unde realizez asta??uitati-va in jur,cata sensibilitate exista intr-un suflet,si nu se poate sa ma contrazici,dovada sta articolul tau:scris tot din sensibilitate,scris pentru ca doare ceva)
    Ce ai de pierdut daca tu ca femeie esti cea mai buna cu el?in ultima vreme vad numai relatii cu reprosuri…iubeste-l asa cum e!nu esti nici mama lui sau profesoara lui!esti iubita lui!iar daca tu dupa ce te-ai comportat exemplar cu el!el tot va pleca,oricum nu ai avut nimic de pierdut!el a pierdut in schimb totul!posibil singura femeie capabila sa-l trateze asa cum am descris mai sus!restul ce vor venii?vor venii cu pretentii…ca toate!

  2. FEMINISME DE CACAT! Vai ce greu este sa speli hainele cu masina de spalat, sa calci hainele cu calcatorul, sa faci curat cu aspiratorul si multe altele pe banii barbatului, care jumate din viata a facut o scoala ca dupaia sa munceasca restul vietii peste 8 ore pe zi sa-i faca o casa, sa-i dea sa mance la muiere, sa-i creasca plozii, sa o duca in concedii si sa-i plateasca toate mofturile. Daca s-ar putea toate ar sta cu pizda la soare pe o insula si sa primeasca tot la bot.

    1. John, Eu nu stiu in ce lume traiesti tu, dar femeile in ziua de astazi muncesc 8 ore pe zi de Luni pana Vineri dupa care vin acasa si se apuca de curatenie, gatit, calcat, pachete pentru a doua zi la serviciu. Da probabil nu e greu sa bagi hainele la masina sa setezi programul si dupa ce isi face masina treaba sa le intinzi. Dar ca si femeie te cam trezesti la ora 8, 9 seara ca pentru tine nu ai facut nimica. Si cele care stau pe banii barbatului crede-ma nu au nevoie sa gateasca, sa spele sau calce, pentru ca barbatii respectivi au bani suficienti sa le intretina din toate punctele de vedere.

  3. Andra am o curiozitate tu esti maritata ?…..si daca da sunt curios unde ,,doarme ” sotul tau! …si m-ai am multe intrebari dar cu alta ocazie 🙂
    Cu toata dragostea ( daca exista)… :))

  4. Ati pierdut esenta textului. Ideea este sa nu va neglijati și sa va complaceti intr-o situatie de cacat (sa recunoastem, este de cacat ca in anul 2016 femeia sa trebuiasca sa faca singura toate treburile casnice ȘI sa nu aiba grija și de ea) care, din nou, in anul 2016 ar putea avea repercusiuni destul de naspa. In era asta sunt atatea lucruri usor de gasit și de facut..tentatiile și ispitele sunt la tot pasul și usor de indeplinit. Nu va mai ganditi ca daca se desparte de voi inseamna ca a pierdut totul. Asta e iar un text de cacat care va ajuta sa va simtiti mai bine dupa, cum e ala pe care l-a zis Andra, ca amanta e curva și voi, femei respectabile.
    Nu spun sa neglijati casa și restul de chestii și sa deveniti egocentriste, ci sa gasiti un echilibru, asta e și ideea textului. Faceti și treburi casnice, dar mergeti sa aveti grija și de voi, fiti in continuare feminine și sexy pt ca asta va va schimba și increderea in voi. Imbracati-va frumos, aranjati-va, epilati-va, machiati-va, faceti tot ce va face sa va simtiti bine..nu incepeti sa deveniti fade..ca apoi sa ii scoateti ochii ca vai, de ce te-ai uitat dupa aia pe strada 🙂 Fiti mai deschise la minte și faceti din voi o prioritate, prioritate nu este podeaua sa fie curata…ci relatia voastra..

  5. Femeia care se căsătoreşte cu un bărbat, pe care nu-l întreabă înainte de a semna, că el o va ajuta la toate treburile gospodăreşti este o „femelă”. Opinia mea. Are fata trei-patru orgasme, ăsta e bărbatului vieţii sale şi-l iubeşte de rupe. Şi sclava Izaura devii dacă eşti proastă. Întodeauna am fost lângă nevastă când vroia să facă ceva în casă, oferindu-mă să fac şi eu cu ea. Nasol că am luat o fată de la ţară, educată în cutumele de acolo, care au împământenită ideea că femeia este menajera casei şi nu bărbatul. Asta este educaţia românească. Şi acum după 35 de ani de căsnicie mai am discuţii cu nevasta care nu mă lasă, să fac mâncare, să spăl, sau să calc. Se mai mileşte de mine şi mă lasă aşa rar să dau cu aspiratorul, Bineînţeles dacă îl prind primul. Norocul meu este că am reuşit să duc fetele la şcoală doar eu, să le duc în parc, să le duc în excursii, să le duc la întâlnire cu maşina. Şi cam atât. Nu mi-au căzut gradele şi tot mascul sunt. Mai ales că am am ca motto în viaţă: „De la găină în sus se fute orice”. Totul depinde de educaţia din casă.La mine mama şi tata împărţeau în mod egal treburile. La început am rămas uimit de rolul avut în casă de soţiile prietenilor mei. Majoritatea erau menajere. Şi ne mai mirăm de ce suntem numiţi necivilizaţi de ocidentali. Bravos naţiune.

Dă-i un răspuns lui Mihaela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *