andrafarazahar
Când eram mică…
 
…îmi ascundeam mâinile în mânecile puloverului și le spuneam oamenilor că mi-am pierdut brațele.
…aș fi dat restart de fiecare dată când îmi dădeam seama că voi pierde jocul.
…dormeam cu toate animalele de pluș pentru ca nu voiam să se supere vreunul.
…aveam un pix din acelea cu 4 culori și încercam să apăs toate capetele deodată.
…turnam suc în pahar și mă prefăceam că beau shoturi.
…încercam să beau laptele cu limba pentru că așa văzusem în Pisicile Aristocrate
…cea mai grea decizie era să aleg între 101 Dalmațieni și Donald Duck.
 
…mă ascundeam în spatele ușii așteptând să sperii pe cineva, dar de fiecare dată acel cineva întârzia să apară și ieșeam pentru că trebuia să fac pipi.
…mă prefăceam că dorm pentru ca tata să mă care în brațe până în pat…
…credeam de fiecare dată că luna ne urmărește mașina.
…obișnuiam să urmăresc două picături de ploaie cum coborau în josul geamului și credem că e o cursă. Acum le privesc și cântăresc decizii.
… deschideam calculatorul doar pentru Paint sau Mario, acum îl închid noaptea și mă grăbesc să scriu asta să pot să mă întorc din nou la treabă.
 
…singurii prieteni falși pe care îi aveam erau cei imaginari, iar cel mai bun prieten era Quickly, un iepuroi mov cu o bretea ruptă, căruia habar n-am cum i-am dat numele asta, dar suna drăguț și, deși ponosit, nu am renunțat la el până nu am crescut. Acum…mai bine n-aș vorbi despre asta..
…îmi plăcea să cânt la duș și încercam să inot în cadă, crezând că sunt sirenă. Când am crescut, multă vreme n-am mers la plajă pentru că nu arătam ca o sirenă.
…fugeam la teme doar când auzeam tocurile mamei pe scări, acum eu le fac, eu le verific.
…în realitate mi-era frică de Moș Crăciun și Moș Nicolae, acum încă mi-e frică de minciuni.
…și, în fine, rănile din genunchi și din coate se vindecau infinit mai repede decât o inimă frântă, atunci nu aveam o problemă să cad în mod repetat și să fie rană peste rană. Acum fug de asta ca de dracu’.
…nu luam pastile când mă ruga mama, numai după ce pleca ea din cameră. Încă mă las rugată cu pastile pentru dureri menstruale și le vreau din mâna omului, fără să plece din cameră.
 
Vă amintiți când eram copii și abia așteptam să creștem? Ce o fi fost în capul nostru?
 
La mulți ani copilului care a mai rămas în noi, sufletelor noastre care se mai răsfață din când în când să mergă desculțe și să se tăvălească în noroi, chiar dacă tot noi suportăm consecințele apoi.
 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.