M-ar plăcea să îmi explici, iubitule, cum poate un om să iubească azi și mâine să se comporte ca și cum nu ar mai simți nimic. Mi-ar plăcea să știu și să înțeleg de ce oamenilor le e atât de greu să își recunoască greșelile, chiar și atunci când ceilalți fac primul pas. M-am gândit de multe ori, dar chiar nu am reușit să îmi explic ce are orgoliul ăsta atât de puternic în el de sufocă iubirea, cine l-o fi pus pe pământ și de ce l-o fi așezat în noi? Mi-aș dori din suflet să aflu rostul unui văl de întuneric asupra tot ce am trăit noi vreodată, jur că aș vrea să înțeleg utilitatea și la ce îți folosește.

Oricât aș încerca, iubitule, nu îmi ies calculele. Și știu că iubirea nu se calculează, știu, mai știu și că nu se măsoară, dar eu, așa, în gândirea mea de femeie, am nevoie să vină cineva să îmi explice și mie cum se poate ca un moment rău să anuleze într-o gândire de bărbat tot ce cu gura lui a mulțumit că s-a întâmplat? M-aș face orgoliu și încăpățânare dacă aș putea să aflu cum se simte, m-aș îmbrăca toată în costumul ăsta al nepăsării, să îl simt, să văd ce îți oferă, pentru ca mai apoi să îți pot da dreptate, dar  nu pot pentru că știu că dacă aș proceda ca tine, ne-am face scrum, nu pot, pentru că pe mine nu mă lasă iubirea. Dacă pe tine te lasă, înseamnă că nu e? Și dacă nu e, ce a fost până acum?

Ce ar trebui să fac? Să aștept să te dezbraci de ele și să îți zâmbesc ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, timp în care eu mă transform într-un sac de frici, despre care frici îmi vei reproșa tot tu mai târziu? Să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic până îți faci tu chef să vorbești, timp în care eu îmi servesc singură pastile de vinovăție și nu pot vorbi despre asta, pentru că nu suporți să mă victimizez? Tu știi că pe măsură ce tu stai la masă cu orgoliul tău și vă înțelegeți bine, eu fac pași ușor în spate și jur că n-aș vrea, ar fi ultimul lucru pe care mi l-aș dori, dar nu pot să controlez asta, e ceva acolo care vrea să mă țină la adăpost și mă trage înapoi.

Aș vrea să te trezești, iubitule, pentru că n-am să pot proteja la nesfârșit iubirea asta, n-am să pot de una singură. Știu că îți dorești femei puternice, care nu se lamentează, dar la un moment dat voi alege să fiu atât de puternică încât am să-mi iau inima în dinți și am să dispar. Nu poți alege și orgoliu și încăpățânare și femeie puternică la un loc. Știu, pare că se asociază, dar îți spun eu că se exclud, pentru că femeia devine cu adevărat puternică atunci când înțelege că poate iubi și de la distanță, oricât de mult ar durea. Ea devine cu adevărat puternică atunci când înțelege că nu poate fi preș pe care să joace capriciile tale la nesfârșit, atunci când înțelege că nu poate trage de o relație singură, atunci când tu ești deja într-o mult prea strânsă relație cu tine , cu egoismul și cu nepăsarea a ce efecte au astea toate asupra ei. Am o veste, doar femeile slabe îndură la nesfârșit, femeile care au respect de sine, pleacă. Să te trezești, pentru că explicațiile care nu se dau la timpul lor, vor fi degeaba când ea nu le va mai putea asculta.

Mi-aș dori să înțelegi, iubitule, că într-o relație, o femeie nu are de ce să fie puternică, decât pentru a construi împreună. O femeie, într-o relație, trebuie să fie fericită, altfel poate fi singură. Și dacă încă mai e acolo, înseamnă că ai știut să faci asta, trebuie doar să îți amintești. Și dacă încă mai ești acolo, dă-ți două palme și termină dracului cu prostiile! Dacă vrei, dacă nu, orgoliul încălzește bine, dar nu femeile. Nici cele de acum, nici cele ce vor urma.

 

 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.