nu ti-am spus niciodata

Știi, nu ți-am spus niciodată, dar în mine se vorbea mult despre noi. Nu ți-am spus, dar în lumea mea te țineam de mână mândră, deși în lumea noastră, atunci când îți atingeam mâna, o făceam să pară din greșeală.

Nu ți-am spus niciodată, dar te-am îmbrățișat în feluri în care bine că nu am făcut-o, căci n-ai mai fi fost viu acum. N-am vrut să știi, dar făceam pe proasta, pentru că îmi plăcea să îmi explici și să te urmăresc, indiferent ce-ai fi spus. N-ai habar, dar am dus discuții la extreme, pentru că, nu știu, dar pur și simplu mă răscolește chiar și când te înfurii și te încrunți și înjuri.

Nu ți-am spus niciodată, dar când tu prindeai curaj să spui, eu mă faceam că nu aud sau nu pricep, deși îmi mustăcea sufletul. Îți ceream să-mi explici, dar nici orgoliul tău n-avea lanțul prea lung. Și eram înapoi de unde plecaserăm. Doi fraieri.

Nu știu dacă ți-am spus, dar ai adormit în telefon. Ți-a adormit sufletul cu capul pe umărul meu. Te ascultam respirând și sigur nu ți-am spus, dar a fost una dintre cele mai frumoase liniști pe care le-am ascultat vreodată. N-am putut să nu te învelesc cu gânduri calde și să-ți vorbesc din suflet, dar, și atunci, am făcut-o în gând. Data viitoare îți voi șopti iubire, m-am gândit mai bine, și, de-ar fi să auzi, ți-aș spune că ai visat. Normal că nu ți-am spus, dar am adormit respirând la fel.

Aș fi fost tâmpită să îți spun că n-am fost niciodată ocupată când mă căutai și aș fi fost chiar fraieră pentru o fraieră, să îți răspund în secunda următoare. Normal că am zis nu, de multe ori, deși în mine țopăiau da-urile de la prima întrebare. Firește că mă căutau și alți bărbați, dar normal că nu ți-am arătat și felul în care îi refuzam. Evident că nu toate ideile tale sunt bune, altfel eu cum aș mai fi venit să te împac?

Nu ți-am spus niciodată, dar atunci când mă certam cu tine o făceam de prea mult dor. De nervi că nu ești lângă mine, să pot să mă prefac privindu-te. Am omis să-ți spun, dar mă răzbunam pe tine din lipsă de tine. Nu ți-am spus niciodată, dar când îți ceream să pleci, o făceam pentru că îmi plăcea să decizi să rămâi, iar când te lăsam să decizi să pleci, o făceam pentru că voiam să mi te întorci.

M-a întrebat cineva, recent: dacă azi ai muri, mâine de cine ți-ar fi dor? Și cred că ăla a fost momentul când mi-am spus eu mie, toate cele de mai sus pe care nu ți le-am spus niciodată ție, Fraier. Nu ți-am spus niciodată, dar cred că ne mințim. Așa se întâmplă cu oamenii care mint la fel.

P.S. Nu ți-am spus niciodată, dar începusem să mă îndrăgostesc. Și mai cred că… Nu, asta nu.

P.S.S. Liniștește-te, Fraier, scriitorii inventează.

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.