Nu vreau, domnule, sa intru în nicio relație. Nu vreau să ne întâlnim azi și mâine să fim în relație. Pentru că ne mințim. Pentru că nu vreau să mă declar în relație la data de, începând cu ora de. Pentru că nu vreau să fiu legată la mâini, ci vreau să fiu legată la suflet, iar sufletul nu cunoaște începuturi stabilite. Pentru că vreau să ard de nerăbdare să ajung la tine să îți povestesc despre toți cretinii disperați, să râd cu tine de ei și tu să nu fii ca ei. Și să fac asta fără să mă oblige vreo convenție să îți spun, pentru că altfel probabil nu aș mai face-o. Pentru că vreau să îmi fii o alegere, pentru că vreau să te aleg pe tine și vreau să văd în tine stăpânirea de sine și răbadarea de a te lăsa ales și nu să mă complac, nu să-mi fie frică să dezamăgesc în caz că la scurt timp după ce ne-am stabilit în relație lucrurile nu merg. Pentru că vreau să îmi vii natural și neașteptat în minte, când toți ceilalți se îndrămădesc să intre acolo. Pentru că vreau să îmi fii simțire, nu obligație.

Pentru că vreau să îmi fii prieten înainte de toate, apoi iubit. Pentru că vreau să mă surprinzi cu momente de tipul „dar ție nu îți place asta” sau „așa cum îți place ție” pe care nu vei avea de unde să le știi dacă ieri m-ai cunoscut și azi stabilim relația.  Vreau să fiu copleșită de sentimentul ăla că nimeni nu mă cunoaște mai bine ca tine și atunci să îmi doresc să mă mut cu totul în sufletul tău. Vreau cândva, din senin, să știi să mă săruți pe încheietura mâinii, pentru că în treacăt ți-am vorbit odată despre asta și tu ți-ai adus aminte. Vreau să știi cum au greșit alții înaintea ta și nu să înveți empiric, cunoscându-mă acolo în relația aia stabilită, căci vom ajunge la concluzia că nu merge și vom pune capăt la ce noi poate nici nu începuserăm. La fel cum și eu vreau să știu cum să te surprind cu lucruri care îți plac, dar în timp, aflându-le fără să fiu constrânsă sau speriată că greșesc.

Pentru că relațiile nu există atunci când ne numim participanți la relație și nu iubiți, la fel cum nici familiile nu există doar pentru că au același nume sau locuiesc în aceeași casă. La fel cum nici copiii nu sunt soluția pentru problemele din cuplu. Când lucrurile nu mai merg, nu te apuci să faci copii, crezând că asta o să vă unească, pentru că vor mai suferi și alții. La fel și când nu mai suporți singurătatea, nu iei pe oricine, oricum, doar ca să nu mai fii singur. Știi, era o vorbă cum că „suntem prea săraci să ne permitem că ne cumpărăm lucruri ieftine”. Tot așa suntem și noi. Suntem prea săraci în iubire să ne permitem să iubim repede, ne dorim prea mult lucruri mari să ne permitem să ne grăbim în iubire, pentru că pe termen lung înseamnă și mai mult suflet cheiltuit și timp pierdut din viață. Și ajungem ca ăia care câștigă la loto, mai săraci decât au fost înainte să câștige.

Nu iei femeia și o muți în casă și te prefaci că ești într-o relație. Lucrurile nu funcționează așa. Aia nu e relație, aia e nevoie de confirmare, nevoie de siguranță, nevoia de posesie. E frică, nu e nimic din ce are legătură cu o relație. E comoditate. Iar din comoditate se nasc cele mai complicate și dureroase situații. Din comoditatea pe care ai ales-o înainte, vei înșela mai apoi. Nu vreau să înșel, nu vreau să îmi bat joc de mine, nu vreau să fiu într-o relație, dacă nu simt să fiu în ea. Lasă-mă să simt și să mă ai cu totul. Lasă-ne să avem timp. Lasă-ne să ne întâmplăm pe termen lung, nu pe moment. Lasă-mă să mă trezesc într-o dimineață și să îmi fie frig că  n-am fost învelită de brațele tale. Lasă-mă să plec într-o excursie și să-mi fugă zâmbetul că nu ești cu mine și apoi să-mi doresc din tot sufletul să te fi ținut de mână în fața lucrurilor mari din lume.  Lasă-mă să ies cu bărbați și să mă înfurii că niciunul nu se pricepe să mă facă să mă simt confortabil așa cum o faci tu. Că niciunul nu mă privește așa cum tu o faci și niciunul nu mă stârnește cum te pricepi tu. Lasă-mă să mă pierd singură printre mări de oameni și să îți caut disperată mâna. Dă-mi voie să îmi ardă sufletul de emoție când, necalculat și deloc plănuit, îmi vei spune prima dată „iubito”. Să mă opresc din mers pe stradă și să mă întreb de ce se uită lumea așa la mine și apoi să îmi dau seama că zâmbeam cu tine în gând. Să ne atenționeze prietenii că vorbim cam mult despre noi, să ne trezim într-o zi suntem într-o ceva și să ne fie frică să o numim în vreun fel, pentru că e prea special pentru cât ar suporta vreun cuvânt din orice limbă.

Lasă-mă să îți ghicesc sentimentele în timp. În timp ce sexul ni se transformă în dragoste, în timp ce începem să ne atingem din ce în ce mai mult sufletele și nu doar părți erogene. În timp ce speranțele și așteptările capătă contur odată cu noi și nu ne chinum noi să corespundem unor așteptări deja formate. Lasă-mă să te aleg, iar în momentul în care  am făcut-o lasă-mă să mă dăruiesc toată, negândind că vreau să mă eliberez de tine. Lasă-mă să pot să te înșel și să nu o fac. Lasă-mă să merg cu capul sus, mândră și sigură pe mine, cu toate aripile desfăcute și toate privirile întoarse. Te rog să mă lași să te fac mândru că o femeie pe care mulți bărbați și-o doresc, te va alege pe tine și o face pentru că vrea ea și nu pentru că îi impui. Lasă-ne să simțim, nu ne grăbi să greșim.

Cum e mai bine, să fii  într-o relație stabilită și să nu te înșele pentru că nu îți dorești tu asta sau să fie liberă să facă ce vrea, dar cu toate astea să vină ea singurică să se așeze cuminte la pieptul tău? Să meargă cu capul în pământ de teamă să nu strice ceva sau să îi ridici tu bărbia, să o săruți și să îi spui că ai încredere în ea și atât. Și atât, fără niciun „n-ai voie să”.

Las-o. Las-o să aibă termen de comparație când alege, căci altfel, alegerea se va întoarce împotriva ta.

 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.