Ieri am pus un status pe Facebook. „Eu aș merge la proteste sa întreb oamenii dacă știu pentru ce protestează.” Atât. N-am zis nici sa nu se ducă, nici că e bine, nici ca îi blamează cineva dacă o fac. Pai s-a dezlanțuit iadul. Lasă ca n-au înțeles ce am vrut sa zic și ca sunt cea mai joasa speță de om, nu mai punem ca am fost din start declarata pesedista, deși, cu mâna pe inima va spun, nu simpatizez pe niciunul, ma, dar nu se mai înțelegeau între ei, nici aia din același front. Au pornit de la protest și au ajuns la mame. Tot mamele, săracele. Turnul Babel, ce sa mai! Rațiunea mortua est! Lucru care mie mi-a întărit convingerea cu care și postasem statusul.

Mi-am luat un baltag, doua, zece, în țeastă de la mulțimea degrabă salvatoare a țării pentru ca sunt prea relaxată, pentru că am îndrăznit sa ironizez faptul că lume multa de la prostest nu știe ce protestează, nu știe în amănunt de ce protestează și mai ales ce dracului zice legea aia dincolo de cuvinte. „Relaxarea” mea, dacă vrei sa o numești așa sau prostie, cum dorești, vine tocmai din faptul ca încă nu îmi dau seama care sunt marionetele. Ăia care au stat acasă  sau ăia care au strigat aseară „Jos guvernul” și ”Demisia!”. Câți dintre ei știu urmările a ce au strigat ei? Câți dintre ei știu ce se întâmplă dacă „jos guvern„ și dacă „demisie”? Există două variante, după umila mea părere. Ăia care abia și-au așezat cururile pe furat, sa și le dea jos de BUNĂ VOIE, pentru că nu strada guvernează și marea de oameni din strada nu pot schimba ce a fost hotarât prin vot. Enervant, dar asta e. Iar dacă e să  își dea cururile jos de acolo și se întâmplă, or sa o facă pentru a fura mai mult sau dacă au de câștigat. Deci, iarași, nu știi care sunt marionetele de fapt. Și  retrag legea, sa zicem. Și? România rămâne la fel de invalida, e ca și cum i-ai administra morfină unui bolnav în metastază. Ce o să faceți? Revoluție? Terminați cu prostiile, cu cine o duceți? Cu băieții în colanți de la coafor care nu au ținut  în mână mai mult de o maneta de playstation sau un mouse?

De aia spuneam ca e nevoie la proteste de oameni care gândesc. Și care știu ce protestează, de ce și pentru ce sunt acolo, nu de prostime, pentru ca daca ăștia își dau demisiile, legea care i-a scos pe ei în strada ramâne! Degeaba au fost oameni de buna credința care au făcut lucrurile cum trebuie, presa ia frânturi și expune excesiv exact ce le convine și frustrarea cui o sa fie mai mare apoi? Dar mi-au sarit în cap oamenii deștepți, apărând cetățenii turmentați, ca e nevoie și de ei, e nevoie de cantitate care sa susțină cauza. Pai ăstia, fraților orbiți de cauze și de furie, sunt ăia care au votat fără sa știe ce, aștia sunt ăia care au susținut și cauzele altora și care veniră la protest sa-și clătească ochiul cu scandalul, sa fie și ei în buricul târgului, pentru ca și ei conteaza și ei pot sa schimbe. Ceva, nu știu ce, dar pot sa schimbe.

Pe de altă parte, ați mai dat un guvern jos și ați răsuflat ușurați. În 2015 a ars clubul și au murit oameni. Un alt moment grav de la revoluție încoace, oamenii au protestat, a demisionat Ponta, pe care îl ura tot poporul (nu l-am apreciat vreodată, sa ne înțelegem, ca vad ca nu mai poți sa dai cu părerea că înseamnă că aperi partide). Unde suntem? Tot în stradă. Tot cu schimbarea în gura și tot cu dreptatea în mâna plecam acasă. Pai ce facem, ne facem protestatari de meserie?

Ne aflam în cel mai grav moment dupa ’89? Asta spune mass-media, în realitate a fost un permanent moment grav de atunci și până în prezent. Câți dintre ei nu au regretat ca au ieșit în strada la revoluție? Și câți dintre ei nu au murit degeaba pentru că de atunci ne-au condus aceiași oameni? Cum sa fie asta cel mai grav moment când priveghiul României a început de la Iliescu, iar în prezent așteptăm sa vedem când o ducem la groapa. (Nu, nu susțin alături de Dragnea ca e o lovitura de stat, calmați-vă!)

Sa-mi fie cu iertare lipsa speranței, dar îmi vine greu sa ma las sedusa de mirajul asta al schimbarii. Schimbarea nu vine daca pleaca un corupt și vine altul, fiecare lăsând în urma niște cicatrici. Perindarea asta a lor ne mulțumește pe noi și nevoile noastre imediate de a crede ca putem face ceva, că contam sau ca în sfârșit am schimbat ceva. În realitate, sub pojghița asta de schimbare la care ne gudurăm pentru o perioada mult prea scurtă de timp pentru cât efort am depus, se ascunde un ocean de corupție, de probleme, de datorii, de pamânturi ale țarii care nu mai sunt ale noastre, de gunoaie ale Europei pe care noi le mâncam lingându-ne pe degete, în timp ce țăranii noștri își dau culturile la porci. Deci legea asta, inadmisibila de altfel, este frecție la picior de lemn, iar senzaționalul din jurul ei ne alină demnitatea noastră îndelung călcată în picioare, ne mângâie nevoia de afirmare atât de mult timp suprimata și zgârma în frustrarile poporului întru distragere și orbire. De la ce? Nu știu. Vedem. Dar degeaba și amăgitor. Nu zic, nu ar fi trebuit propusă niciodată, darămite acceptata, însa spun doar ca este un fir de iarba într-un tablou cu unul din frumoasele noastre peisaje mioritice. E o sfidare, e drept, dar asta a devenit deja o latura intrinseca a românului, sa fie sfidat, iar mai apoi amăgit pentru ca la final sa se întoarcă la munca lui cu gustul dezamăgirii pe buze, că nici de data asta nu a reușit să schimbe viitorul copiilor.

Sa dea D-zeu, dacă mai ține de el aici,  ca cei care protestează sa reușească să stopeze aceasta „epidemie de meningita morala și aceasta ciumă de comunism mascat”, cum spunea o cunoștință virtuală într-un comentariu, dar este un gând naiv că poți să vindeci o boala avansata tratând efectele și nu cauza. Care cauza nu știu cât poate fi tratată, pentru că noi, ca popor, și democrația care îi da drept de vot prostului, suntem cauza. Tirania majorității se numește, care, din păcate, lasă cratere în conștiința celor ce vor sa facă și nu pot.

Superficial sau nu, este ceea ce eu cred. Poate supără, dar ăsta e adevărul meu, al unui om care nu mai crede în schimbare pentru țara asta, care s-a săturat de reprizele de speranță transformate în amăgire, care nu mai suportă gustul dulce al șansei de recuperare. spulberat de fiecare dată de amarul realității.

Fără speranță și cu respect pentru cei care o mai au,
Un cetățean resemnat al României.

Rectific mesajul din poza: If you’re  not angry, you’re not paying attention. Furia fură rațiunea.

 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.