-Cum ar trebui să fie o relație care să treacă mai departe?

-În primul rând ar trebui să fie o relație trează. În care el nu se culcă pe o ureche că va fi mereu iertat, iar ea nu se întinde pe prăjituri, bomboane și chips-uri la nesfârșit. O relație în care nu se doarme. Ea e conștientă că nu are voie să schimbe mărimile la haine, decât dacă nu a născut și chiar și așa, după ce termină cu alăptatul, zic că e timpul să se uite pe pozele de dinainte. El, în același timp, trebuie să îi amintească de fiecare dată că e femeie. Un bărbat leneș în fapte și gesturi va lenevi o femeie, care nu va mai avea pentru cine să fie femeie. Noi când stăm în casă singure cu zilele, ne permitem să stăm și în colanții ăia obosiți pătați de ojă, cu părul vraiște și în tricouri cu urme de vopsea sau cu sprâncenele răvășite. Femeia e femeie pentru bărbați, nu pentru ea, asta e vrăjeală.  Pentru bărbați și pentru femeile celelalte care ar putea atenta la bărbatul ei. Nu vreau să îmi imaginez o lume doar a femeilor, probabil am fi o adunătură de maimuțe plictisite, fără invidie, fără competiție, în care ne-am căuta una pe alta de scame. Ați văzut femeia când iese dintr-o relație ce rupe saloanele în două, își schimbă haine, își schimbă privirea, își schimbă mersul. Credeți că o face pentru ea? Nu, o face pentru potențialii masculi și armata lor de fane. Eh, el nu trebuie să o lase să uite lucrurile astea. Și cum face el asta? Prin gesturi atât de frumoase încât ea s-ar simți prost să fie altfel decât cea mai frumoasă femeie din lumea lui.

Să îi amintească cum se simte să fie admirată și în loc să o facă să meargă cu capul în pământ de teamă că altul ar putea să i-o fure, ar trebui să o împingă de la spate să fie cea mai frumoasă, cu fruntea sus și cu zâmbetul nemernic din colțul gurii că îl ține pe el de mână. Să o lase să defileze prin fața altor bărbați, pentru că, de multe ori, faptul că alții întorc capul după noi, ne face pe noi să fim și mai femei pentru bărbatul nostru.  Să pună încrederea în ea să facă tot ce își dorește, pentru că poate și pentru că el e acolo să o țină subtil de braț în cazul în care se împiedică. O femeie va renunța să fie femeie, atunci când bărbatul ei va renunța să o mai facă să se simtă frumoasă. Și când va înceta o femeie să se mai simtă frumoasă lângă un bărbat? Atunci când el se bagă la somn într-o relație, liniștit că ea va fi acolo și mâine.

În al doilea rând, spontaneitatea cred că nu ar trebui să lipsească niciodată. El să își păstreze nebunia aia pe care o avea la 20 de ani, să facă lucruri pentru ea, să îi facă surprize. Să aibă zvâcul ăla într-o zi de luni, când lumea e supărată pe viață,  să îi spună: vezi că în două ore vreau să îți arăt ceva în X loc, să fii gata. Mă și nu trebuie să o ducă la Paris, poate să o ducă și la bunică-sa la țară, dacă acolo în fundul curții o așteaptă un buchet de flori și un bilețel sincer. Poate să o ducă și pe un deal în pustiu, dacă acolo o face să râdă cu gura până la urechi. Se înnămolește, se murdărește, fă-o să râdă și uită. Oamenii nu trebuie să uite să râdă într-o relație, nici când sunt probleme. Femeia are niște abilități înnăscute pe care deseori le uită. Mă, femeia s-a născut cu niște capacități de a reinstala binele, cu diplomația, tactul și viclenia aia plăcută cu care ea poate să învârtă bărbatul pe degete. Și nu cu scopul de a-l manipula în sensul rău, cu scopul de a le fi lor bine. Să pună puțină intrigă, dar să nu o transforme în scandal. Să presare puțin mister, dar să nu fie sălbatică. Să îi arate puțină gelozie, dar să nu fie posesivă. Femeia știe cum, dar uită atunci când nu se mai simte femeie și e ocupată să își adune încrederea de pe jos.

O relație e ca un bloc. Începi cu parterul, apoi mai faci un etaj și tot așa până la mansardă. Bărbatul e inginerul, femeia e designer-ul de interior, care vine cu detaliile. Dar e nevoie de inginer să creeze colțul ăla, în care ea vine și așază vaza în nuanța aia specială pe care inginerul nu o cunoaște și e nevoie de designer ca blocul ăla să nu arate a muzeu, ci a un acasă. Ea nu știe să facă ce face el, el nu știe să facă ce face ea, dar fac o treabă bună fără să se bage unul peste celălalt. Fac o treabă bună câtă vreme au încredere unul în celălalt, câtă vreme se încurajează și nu uită să râdă. Și încă ceva important, când nu uită să se mai retragă fiecare din când în când. Când nu uită că e important ca fiecare să aibă timpul lui cu el însuși, altfel se instalează o oboseală afectivă cronică și în momentul în care au ajuns 2 în 1, nu vor mai ști care cine sunt. Toți proștii se îndrăgostesc, la o relație construiești mereu și e ok să tragi o gură de aer cu prietenii sau prietenele, altfel se instalează claustrofobia, iar unul dintre ei pleacă de tot.

E ca în trafic, dacă nu acorzi prioritate, riști să îți iei daună totală. Și tot ca în trafic, ca participant la relație, dacă adormi există riscul să ieși de pe carosabil, câteodată chiar să îți moară relația. Și atunci, anii de permis devin doar un detaliu, insignifiant, de altfel, la momentul impactului.

 

 

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.