nunta andrafarazahar

Viața e ca o nuntă. O nuntă la care mulți defilează din obligație, iar alții ca să te oblige mai departe. Puțini sunt aceia care dansează cu tine, oricât de împiedicat sau cât de priceput ai fi. Mulți sunt care dansează pentru spectacol și încă câțiva o fac de complezență, între două înfulecări pe apucate, pentru că vor să aibă și ei ringul plin, mai departe, când le-o veni rândul.

Și în viață, tot ca la nuntă, nu poți mulțumi pe toată lumea. Unuia nu i-a plăcut muzica, altul ar mai fi mâncat o sarma în plus, unul se uită să îi dai mai mult decât îi trebuie, dar măcar să nu îți rămână ție, iar altul te-ar trimite la dracu’, dar nu poate, încorsetat de ideea că doar cu oamenii faci treabă. Așa că se ridică plin de obidă pe interior, să se prindă în hora.

Oricât ar face un om, mereu mai era ceva de făcut. Oricât ar ajuta, mai erau vreo doi, trei milogi cărora trebuia să le întindă o mână și dacă nu i-a ajutat o dată din 10, nu i-a ajutat niciodată. Oricât de bun ar fi într-un domeniu, se mai găsește un drag spectator cu mâna la chiloți, scărpinându-se a lene, atotcunoscător, să judece cu o părere, că doar e părerea lui. Sigur, până omul greșește. Atunci când greșește, nu putea omul să greșească mai mult, nu, atunci se pune problema că de ce a greșit chiar și atât. Putea să nu.

Iar dacă nunțile mai aduc cu cele din povești, viața aduce mult cu realitatea. Partea bună e că și la nuntă și în viață poți alege să dansezi pe muzica ta,  să mănânci ce îți place ție și eventual mai pui și gustarea preferată a omului aceluia care ți-a ținut trena de când ai plecat de acasă, nu celui care a venit să se îndoape. Nunțile și viețile noastre ar trebui să fie ale noastre, așa cum ni le dorim noi, nu ale celor ce defilează din nevoie la și prin ele.

Dar știi cine greșește? Cine face invitațiile. Ori alegi să facă parte din viața ta acei oameni care se descalță și chiuie din suflet, lângă care și tu poți face la fel, fără teamă, ori alegi să stai chinuit și nu de straiele alese cu care trebuie să impresionezi, cât de șușotelile celor cocoșați de compromisuri și frustrări care îți zâmbesc și te iau în brațe când te văd.

Comentarii

comentarii

Written by Andra FaraZahar
Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.