Astăzi mi-am cumpărat cercei

Astăzi mi-am cumpărat cercei. Micuți, dar cu piatra clară. Simpli. Nu sunt așa speciali ca cei de la tine. Ai mei sunt simpli. Nu poți fi special când pleci din viața cuiva, așa că i-am ales simpli și modești, dar cu o sclipire aparte. Sclipesc a sinceritate. I-am ales de o modestie asemenea plecării mele. Modestă în cuvinte și fapte. Poate prea simplă. Poate prea ușoară. Uimitor este că nu mi-a părut rău nicio secundă că plec, m-a mâhnit că tu rămâi. Dar crede-mă e cel mai bine.

Astăzi mi-am cumpărat cercei. Cu colțuri. Nu mai vreau să aud de forme rotunde și idealuri. Vreau colțuri. Vreau realitate. Sunt imperfecți, așa ca mine, așa ca noi toți. Imperfect de frumoși. Cu piatra transparentă, așa cum n-am putut să fiu eu cu mine. Îți jur că nu te-am mințit nicio clipă, am fost atât de sinceră cât mi-a permis lipsa onestității față de mine. Pentru asta am să te rog să mă ierți, că m-am mințit pe mine.

E o linie atât de fină între iubire și nevoie, iar eu am avut atât de multă nevoie să te iubesc încât am crezut că am făcut-o. Iar dacă nu mi-ar fi fost așa ușor să plec, încă aș fi crezut. Ce o fi fost, ce am vrut să fie nu știu, dar știu că ți-am stat lipită de suflet așa cum am știut mai bine, de acolo din realitatea mea, iar de asta să nu te îndoiești niciodată.  Iar pentru asta te rog să mă ierți, să mă ierți că mi-au luat-o speranțele la vale.  Poate nu vei înțelege acum, poate pentru tine sunt o nenorocită care a dispărut mai brusc decât a apărut, dar aș fi fost mai nenorocită să mă prefac fericită și să caut completări în alte părți. N-ar fi fost corect față de tine, ar fi durut mai tare și n-ar fi fost corect față de mine, să mă caut pe mine departe de ce sunt.

Astăzi mi-am cumpărat cercei, am alergat cu ei spre casă, i-am așezat în urechi și m-am privit în oglindă. Pe obraz mi se rostogoleau lacrimi. De dor. Habar nu avusesem cât de dor mi-a fost de mine. M-am privit în oglindă, m-am privit în ochi și am zâmbit. Sună scârbos de egoist pentru urechile unui om care a iubit, dar s-a simțit minunat pentru un om care a decis să nu-și bată joc de el și de tine. Sună scârbos pentru inima unui om care nu a greșit cu nimic, dar singurul regret pe care îl port a fost că nu am oprit filmul mai devreme și că ți-am dat timp să uzi speranțele și să le crești mari. Pentru asta te rog să mă ierți. Nu am știut ce fac.

Poate sună scârbos, dar azi mi-am cumpărat cercei cadou pentru mine, pentru că nu mă mai văzusem de mult și sufletul îmi tânjea după revederea asta. Dar cine să-l asculte, curajul mi-era ascuns după tine și după frica de a răni. Poate te-am rănit că am plecat, dar aș fi făcut-o mai tare dacă aș fi rămas. Urăște-mă, dar nu-mi pare rău. Nu există vinovați, există lecții învățate. Nu ți-am greșit, nu mi-ai greșit, pentru că simțirea, oricare ar fi ea, nu se raportează la greșeală. Urăște-mă pentru că doare acum, dar știu că peste ani îmi vei strânge mâna și îmi vei mulțumi că m-am trezit și ți-am lăsat loc în viață pentru cine merită.

Am să-ți mai port cerceii, n-am să arunc ce m-a făcut fericită într-un moment al vieții mele.  Dar am să-i port doar câtă vreme un alt bărbat nu se va reflecta în ei. Fiecare bărbat își va avea cerceii lui în urechile mele, până la momentul când unul se va hotărî să se așeze pe deget, altfel n-am mai ști care pe cine privim. Până atunci, am să-i păstrez în cutia cu bucăți de viață, iar pe cel ce mi i-a dăruit îl voi așeza în suflet în zona cu recunoștință.

Vei înțelege curând, îți promit, vei înțelege că suntem doar stații în viețile oamenilor și că nu există, de fapt, capăt de linie. Vei înțelege și îmi vei mulțumi. Deși mă urăști acum, vei înțelege că despărțirile line sunt doar pentru cei slabi și nu invers. Vei înțelege că despărțirile cu mângâieri sunt ca o boală care recidivează și nu te lasă nici să speri, nici să te vindeci. Vei înțelege când te vei vindeca. Cu bine!

________________

Acest articol este un fragment din cartea mea Nemernici Necesari.