Tobby avea 17 ani. Tatăl lui care era și protectorul lui murise, lăsându-l singur într-o lume a hienelor. Era prea mic să poată conduce afacerile tatălui său, așa că totul căzuse în mâinile celor ce aveau putere. Locuia acum la o mătușă bătrână, se băga în certuri cu băieți mai mari din care ieșea mereu șifonat și toți colegii îl batjocoreau la școală. Într-o zi, se duce să se plimbe prin parc. Acolo vede un grup de oameni care se antrenau pentru ceva arte marțiale.
Văzând asta, aleargă către maestru și îi spune:
-Vreau și eu!
Acesta nu îl bagă în seamă.
-Vreau și eu să învăț, mă auzi? se răstește trăgându-l de mână.
Maestrul se întoarce către el calm și îi spune Bună ziua!
-Mă vei învăța? Fac orice! Te rog!
-Chiar orice?
-Da, orice.
-Mâine la 3, ne vedem la lac. 2 Dolari pe zi.
Acesta pleacă fericit și simțindu-se mai puternic ca niciodată. Avea să învețe să se bată și coșmarurile lui să ia sfârșit. Dar pentru asta trebuia să își ia și un job part-time, să poată plăti maestrului, căci mătușa nu îl putea ajuta.
Se întâlnesc cum au stabilit, iar maestrul îl pune să facă șpagatul.
-Șpagatul? întreabă Tobby uimit și strâmbându-se.
-Da, te rog.
Acesta încearcă o dată, de două ori, de trei ori și nu reușește.
-Suficient pentru azi, îi spune maestrul. Ne vedem mâine.
-Dar… nu am învățat nimic azi.
-Ai învățat mai mult decât crezi.
Zilele ce au urmat au fost încercări de șpagat la fel de scurte și exerciții fizice ca acelea pe care le faci la ora de sport de la școală.
Au trecut 2 săptămâni și tot ce am făcut a fost să încerc să fac șpagatul…
Și? Ai reușit?
Nu…
Înseamnă că va mai dura.
Dar ce e asta?
Șpagatul, i-a răspuns maestrul apăsându-i pe genunchi. Ne vedem din nou mâine la 3.
În următoarele zile Tobby se prezenta tot mai nemotivat și furios.
-De ce facem asta?
-Ca să înveți.
-Ce?
-Șpagatul, Tobby.
-Dar mă doare și nu îi văd rostul.
– Morții nu au privilegiul să simtă asta, înseamnă că ești viu. Bucură-te!
-De ce facem același lucru în fiecare zi?? Vreau să învăț să mă bat și să câștig!
Maestrul i-a apăsat pe genunchi, moment în care Tobby, enervat groaznic de durere s-a ridicat și a început să țipe.
-La dracu cu șpagatul tău! Am venit să învăț Karate!! Am terminat cu asta! Era singura mea șansă, iar tu îți bați joc de mine. Sunt bărbat nu fetiță la balet! Ți-ai bătut joc de mine și de tot ce a însemnat asta pentru mine!!! Nu mai calc în viața mea pe aici, toți sunteți niște mincinoși cărora nu le pasă, care vreți doar să faceți bani pe urma celorlalți!!! Vă urăăsc!
-Doare? a întrebat maestrul.
-DAAA!!! a urlat Tobby cu toată neputința lui de a răsunat toată zona.
-Mușchii te dor?
-Și mușchii, a răspuns el cu lacrimi în ochi.
-Pentru că te împotrivești.
-Pentru că sunt bărbat, nu balerină!! Pentru ce am mușchii?? Credeam că mă înveți să fiu puternic. Am nevoie să fiu puternic.
-Asta fac.
-30 minute pe zi?? Am crezut că mă înveți despre forță, despre luptă și putere.
-Te simți puternic acum?
-Da, chiar aș putea doborî pe cineva acum. Mă simt puternic să mă lupt nu să fac șpagat. Acolo sunt slab, recunosc.
-Prin forță vei cuceri doar o dată. Adevărata forță vine din flexibilitate. Acum ești inflexibil și furios, ești departe de a fi puternic. Puterea o va câștiga doar o minte ce a învățat să fie flexibilă. Plânsul tău și furia de acum nu sunt decât rezultatul împotrivirii tale.
-Dar sunt bărbat… spuse el căzând în genunchi.Și nu mai am bani…
– Găsește soluții. Bărbăția nu înseamnă doar putere, înseamnă curajul de a-ți da voie să devii vulnerabil pentru a dobândi puterea. Bărbăția nu înseamnă furie.Nu înseamnă ascunderea emoțiilor. Vrei să câștigi o luptă, predă-te întâi în fața ta și a inflexibilității tale. Acum du-te acasă și decide-te ce vrei să faci.
Maestrul s-a întors să plece, dar nu înainte de a-i spune:
-Un antrenament de 5 ore nu te-ar mai fi adus la al doilea.Iar banii sunt ca să îți amintești că nimic în viață nu e gratis. Nici măcar durerea. O minte dezechilibrată și inflexibilă va plăti de două ori: material și emoțional. Tu alegi de câte ori vrei să plătești.