Când ai de gând să te ierți că ești femeie?

Te-ai gândit vreodată sa te ierți?

Să te ierți că poate nu ai picioare lungi, că poate nu ai ochi alungiți, migdalați, de culori pe care ți le-ai fi dorit? Că poate parul nu ți-l zboară vântul în valuri, că poate buzele nu îți sunt prima calitate, te-ai gândit să îi ierți nasului o rinoplastie pe care ai face-o cu prima ocazie în care ai dispune de resurse sau să îți ierți sânii că nu au fost sculptați pentru cupa societății? Te-ai gândit să te ierți și pentru faptul că ți-e frică să le schimbi pe cât de mult ți-ai dori? Să te ierți că ți-e frică să devii altcineva? Să te ierți că hainele îți sunt când prea strâmte când prea largi?

Așa e și  viața noastră, când prea lungă la mâneci, când prea scurtă la margini, când prea strâmtă la mijloc, când nu arată bine pe noi că nu știm să o purtăm, că nu ne dăm seama că, la fel ca și o haină, care trebuie adaptată la linia corpului, și ea, viața noastră ne trebuie adaptată nouă. Doar nouă. Două prietene își pot împrumuta o bluză, dar nu își pot împrumuta viețile, poate se potrivesc în mărimi dar nu și în firele vieții. Își pot împrumuta o rochie dar nu își pot împrumuta personalitățile, își pot împrumuta un ruj dar nu și felul în care culoarea respectivă le înfrumusețează pe ele, își pot împrumuta un parfum dar nu și felul în care îl poartă, poate își pot împrumuta bărbați dar nu și felul în care îi iubesc.

Îmbrăcați-vă la fel și ieșiți pe stradă, veți vedea că veți atrage priviri diferite, bărbați diferiți,  împrumută-ți liniștită prietena cu ce crede ea că o face frumoasă, nu vă veți putea împrumuta niciodată încrederea, felul în care călcați, în care priviți, dansați, gătiți sau iubiți, nu veți putea împrumuta niciodată femeia din voi. Împrumutați-vă sfaturile și veți vedea că vă poartă în direcții diferite, împrumutați-vă cerceii și veți vedea că strălucesc diferit în privirea celuilalt. Veți vedea că  la fel ca și hainele și viețile noastre sunt croite după tipare, după mărimi, și fiecareia din noi i se mulează una, una acum, alta mai târziu si niciodată care trebuie. Te-ai gandit să te ierți că vrei să împrumuți, te-ai gândit că poate nu îți dorești ce are alta femeie? Că nu poți fi cine ți-ai dori, că nu ți s-ar potrivi, că n-ai ști să fii cine nu ești? Că poate nu ar arăta bine pe tine, că poate nu ai putea  să porți viața altcuiva, când prea strâmtă, când prea largă, că abia te descurci să închei și să deschei nasturii vieții tale?  Să te ierți și să rămâi cine ești?

Te-ai gândit să te ierți că ai dat mai mult decât a trebuit, că ai dat mai mult decât până și tu ai crezut că poți da, că ai dat bucăți din tine și ai construit cu mâinile goale, că  te-ai pus pe tine  între cărămizi și că nu ai putut să faci nimic atunci când imprevizibilul a lovit în ele?  Sa te ierți că n-ai știut sau că n-ai știut să ai răbdare, să te ierți că viața te-a învățat abia după? Să te ierți că ai mers kilometri pe drumuri cu prea multe pietre, care ți-au julit demnitatea, care ți-au luxat gleznele încrederii, să te ierți că drumurile pe care ai călcat, fără să ți se afunde tocurile în noroi, au fost mult prea scurte și urmate de altele abrupte, înnămolite, pe care n-a avut cine să îți întindă mâna să le urci? Ciudat, că praful îl ștergeai periodic, de unde atâta țărână? Nici pentru asta nu te-ai gândit să te ierti?

Să te ierți că ai alergat cu zgârieturi pe pulpe și rochii sfâșiate de nedreptate în goana spre ce ai iubit, că ai ales drumuri lăturalnice, că ai ocolit cuminte să nu deranjezi, să nu disturbi liniștea, chiar dacă ai fi țipat iubire din toate arterele sufletului tău de femeie? Să te ierți că a plecat, să te ierți că ai plecat, că ai adunat ce a mai rămas din tine, că ai luat haina din cuier, geanta pe umăr în care ai îndesat tot ce nu ai primit, deși le meritai și câteva lucrușoare, de-ale noastre, de-ale femeilor: iluzii, așteptări, fărâme de speranță, ai trântit ușa și ai plecat.

Te-ai gândit să te ierți că n-ai crezut? Să te ierți că n-ai mai putut să crezi? Că n-ai mai avut vlagă să ții adevărul când ți s-a pus pe brațe, atunci când pernele îți miroseau a primăvară de iubire, atunci când soarele căuta să-ți intre în casă și tu ai tras draperiile, atunci când ai făcut curățenie generală în suflet și din prea mult spor ai aruncat și lucruri care ți-au trebuit apoi, din prea mult elan ai aruncat, vara, ce ți-ar fi ținut de cald iarna? Că te-ai curățat așa de bine încât ai curățat din tine și încrederea în oameni…

Când ai de gând să te ierți că ai fost victima deciziilor oamenilor pe care i-ai îndrăgit? Să te ierți că n-ai putut schimba decizii, că n-ai putut îmbrăca haina altui om, că nu i-ai putut-o ajusta pe a lui…Că nu i-ai fost inspirație la răscruce de drum sau ca n-ai știut ori n-ai putut să îi arăți drumul înapoi? Când ai de gând să te ierți că ți-ai croit viața din decizii pe care le-ai crezut de cuviință atunci, dar că ne schimbăm, în timp, și deciziile ca și hainele nu ni se mai potrivesc. Oricine, dacă ar ști că îmbracă decizii, ar prefera să umble gol, dar află că viața ne sunt deciziile, abia după ce o îmbracă, și nu e o chestiune de alegere. Cred că așa e să fie, să trebuiască să alegi înainte să știi ce ai ales, de fapt. Să trebuiască să alegi tocmai pentru a alege din nou.

Când ai de când să te ierți că ai trăit mult și asta te-a făcut frumoasă?

Când ai de gand să te ierți că în alegeri nu ai de ales?

Când ai de gând să te ierți că ai purtat  o haină când prea strâmtă când prea largă și nimeni nu ți-a ținut-o de umeri să o îmbraci?

Când ai de gând să te ierți că ești femeie?

______________________________________________________________________________

Acesta este un fragment din cartea mea, Nemernici Necesari.

O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.

„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”

„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”

Comandă aici!