Mi-am dus iubitul la curve

Eram în oglindă. Îmi pictam fața, căci urma să rup un club în două. Iubitul meu tocmai primise un telefon neașteptat. Îl vedeam cu colțul ochiului în oglindă cum venea cu pași mărunți la mine, le calcula mărunt în minte, urmând să spună hotărât, totuși: E petrecerea burlacilor… bla bla bla …Ce a urmat, a cui petrecere, unde se ține, …

Când înșală bărbatul?

Când se numește că înșală bărbatul? Când într-o parte îi e mângâiat sufletul, iar în altă parte îi sunt mângâiate cu disperare cămășile. Când într-o parte e ascultat, iar în altă parte preferă să tacă, când într-o casă arde de nerăbdare să ajungă, iar în alta întârzie să mai vină. Când într-un pat i se liniștesc toți demonii, iar în …

Ba chiar îl rog să mă înșele!

– Dacă el se culcă cu altă femeie înseamnă ca și-a dorit altceva decât o noapte în brațele tale. -Ba chiar îl rog să se ducă o noapte, după sute dormite cu mine în brațe, între picioarele altei femei, că în brațele unei femei e totuși greu să dormi ca bărbat dacă nu simți. Să se ducă să își ia …

Pe bărbați nu îi returnezi dacă nu ți se potrivește mărimea

Ești femeie și ai fost acolo. Ai fost la un moment dat în fața unei vitrine din care n-a trebuit să alegi pantofi, nici genți, nici lenjerie intimă, nici sticluțe cu nemaiîntalnite mirosuri, nici cutiuțe cu conținut menit să îti ajusteze fie urmele momentelor trăite intens care ți se citesc pe față, fie lungimea parului, fie sănătatea unghiilor ori a …

Nu ți-am spus niciodată, dar…

Știi, nu ți-am spus niciodată, dar în mine se vorbea mult despre noi. Nu ți-am spus, dar în lumea mea te țineam de mână mândră, deși în lumea noastră, atunci când îți atingeam mâna, o făceam să pară din greșeală. Nu ți-am spus niciodată, dar te-am îmbrățișat în feluri în care bine că nu am făcut-o, căci n-ai mai fi …