Câteodată întâlnești oameni pe care nu îi mai vezi, dar care îți lasă ceva

Astăzi a fost despre haos, despre “trebuie” și despre emoția pe care uităm să o trăim între acestea două.

Trezește-te dimineață, fă duș, bea-ți cafeaua fără zahăr, pune documentul pe stick, du-te să-l printezi, întoarce-te după stick că l-ai uitat, ia stickul, întoarce-te încă o dată că domnii de la xerox aveau Word-ul de-o seamă cu bunica, ia și convertește documentul într-o variantă mai veche, în fine, ia documentul, pune-l în țiplă că altfel ajungi cu el scurgându-se, aleargă la metrou, tine de geantă, ține de document, ieși din metrou, ia pliantul, aruncă pliantul la coș, ocolește balta, ferește ochii de alte umbrele, mașinile claxonează, ia-ți două coate de la oamenii care se grăbesc să-și calce rutina în picioare unii altora, oprește-te în loc căci plouă de rupe și n-ai umbrelă. Of, Andra, normal că ți se întâmplă ție. HAOS!

Caut cu privirea un magazin de unde să pot să iau naiba o umbrelă, dar nimic. Mă gândeam că daca luam niște umbrele și mă postam cu ele la metrou făceam bani serioși sau poate nu, poate doar eu plec de acasă câine sur la vânătoare și oamenii normali au umbrele când plouă. În fine trec și de gândul cu antreprenoriatul, aveam jumate de oră să ajung într-un loc cu documentul respectiv și afară turna de ziceai că e ultima zi din an în care mai poate să plouă. Aveam două variante, ori să stau unde sunt și evident, plecasem degeaba de acasă, ori să mă duc unde aveam treabă dar ajungeam ca scoasă din cadă, și eu și documentul, deci tot degeaba. În jur era fum, nu vedeai la 10 m în față, șoferi nervoși de zici că se scurtcircuitează când plouă, oamenii alergau cu chestii deasupra capului, aș fi alergat și eu dar mai mult de-o foaie cu niste litere pe ea n-aveam.

La 5 m mai încolo văd un taxi care tocmai lăsase pe cineva, îmi fac curaj, îmi iau elan și fug spre el cu capul în pământ, măcar să n-ajung cu rimelul pân la genunchi. Nu știu cum, nu știu de unde, m-am împiedicat. M-am împiedicat de un om cu o chitară, aproape ne-am dat cap în cap. Am scos amândoi capul din pământ, ne-am uitat unul la altul și poate dacă n-ar fi plouat așa tare am fi avut timp să-mi cer scuze. N-am avut, așa că ne-am continuat drumul, doar că aveam același drum, spre același taxi. Ne-am dat seama în taxi. Șoferul se uita la noi, nu știa care cum suntem. Eu mă uitam la el, el se uita la mine și ne blocasem, eu nu îi puteam cere să-mi lase taxiul, el nu îmi putea cere să i-l las. Nu înțelegeam nimic. Soferul întreabă unde mergem, am început să râd, atunci el spune: doamnele primele. Îi spun adresa, el nu mi-a zis nimic, nici că ar fi în drum, nici că n-ar fi fost.

Am făcut cunoștință, am vorbit despre visuri, am vorbit despre viitor și am vorbit despre întâmplare, despre imprevizibil, despre pasiune. L-am întrebat ce înseamnă pasiunea pentru el, pentru că evident avea una, o vedeam lângă el. Mi-a spus:

-Pasiunea este lucrul ăla care te scoate din casă atunci când afară toarnă cu găleata, deși nu îți garantează că vei ajunge acolo unde vrei. Pasiunea o porți cu tine chiar dacă plouă, ninge sau te bate soarele în cap, ea îți e și umbrelă și ochelari de soare și hartă atunci când te rătăcești. Ea mereu găsește soluții.

Mă simțeam puțin vinovată. I-am spus că îmi pare rău pentru întâmplarea asta, căci probabil se grăbea undeva. Mi-a spus:

-Vezi, asta e chestia cu pasiunea. Ea nu piere, nu pleacă nicăieri, cu atât mai puțin când îți fură o domnișoară plouată taxiul. Când iubești ceva, vei ajunge acolo, chiar dacă vor fi rute ocolitoare.

Am râs amândoi. Mi-a cântat câteva versuri compuse de el. M-am bucurat așa tare că a fost aglomerat. Am simțit emoție, am simțit tot ce își dorește un om să simtă într-o zi ploioasă, aglomerată, prins în rutină. Am ajuns acasă acum, l-am căutat pe youtube și m-am enervat: De ce nu am auzit de el până acum? De ce nu îl aud la radio? Omul ăsta cântă cu sufletul, la fel cum vă scriu eu vouă și sunt sigură că într-o zi voi spune: Andrei Neagu? Ne-am dat cap în cap într-o zi ploioasă de vară.

Astăzi m-am împiedicat. Astăzi m-am împiedicat în cel mai frumos mod posibil de un om cu o chitară. Astăzi m-am împiedicat în cel mai frumos mod de pasiune. Astăzi am primit o lecție de viață și de suflet. Astăzi am înțeles că oriunde vom merge, orice taxi vom pierde sau orice tren vom lua, la final vom ajunge acolo unde ne cere sufletul.

Vă las link, ascultați-i sufletul, căci eu azi i l-am ținut de mână și s-a simțit al dracului de bine.

https://www.facebook.com/andreineagumusic?fref=ts

DESPRE AUTOR

AndraFaraZahar

Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.

Dă share să vadă și cine trebuie.