Ce n-ai ierta niciodată la un bărbat?

AFZ : Ce n-ai ierta, Alexandra, niciodată la un bărbat?

Alexa:- Andra, cel mai greu mi-ar fi să iert MINCIUNA.

AFZ – Cred că ţi-ar fi mai greu să ierţi adevărul.

Alexa: Depinde de adevăr. Dar sunt destul de deschisă, aptă să înţeleg nevoile lor. Până la urmă cu toţii suntem oameni şi vom greşi.

AFZ : Şi minciuna nu intră tot la capitolul greşeli? Oamenii nu mint din greşeală?

Alexa: Tocmai am spus că urăsc Minciuna. Din punctul meu de vedere ar fi cea mai mare greşeală. Aş accepta adevărul mult mai uşor.

AFZ: Știi, mi-am dat seama că minciuna nu e atât de gravă, mi-am dat seama că de multe ori, aflând adevărul, aș fi preferat să fiu mințită. Sunt unii bărbați care mint așa frumos că te gândești că poate ăla chiar e adevărul. Te gândești că poate tu ești adevărul lor. Mi-ar plăcea să fiu mințită frumos o viață întreagă, însă asta ar cere un om priceput. Un om priceput în a face fericită o femeie. Mi-aș dori un arhitect al minciunii, un doctorand în iluzie de femeie. Noi nu suntem construite să vrem adevărul, Alexandra. Noi ne dorim iluzii, povesti, eroi, protecție, siguranță. Adevărul ne năruie toate acestea din noi. Și cumva, în sufletul nostru noi știm adevărul, dar preferam minciuna. Și cred că, de multe ori, minciuna bărbatului e sinonimă cu respectul lui.

Alexa: Şi dacă cândva, din întâmplare o să afli că bărbatul pe care îl iubeşti te-a minţit? Nu te-ai simţi înjosita, atacată, respinsă, epuizată? Dacă ai afla că bărbatul lângă care dormi, te minte că doar tu exiști pentru el, deși pe ascuns, el mai iubește pe una, doua sau cine știe câte? Nu ai prefera să ştii din start, adevărul? Fără să fii chinuită, indurând adevărata poveste…

AFZ: Păi de asta spuneam că mi-aş dori să fiu minţită o viaţă. Însă nu se poate. Să ceri oamenilor adevărul, sperie. Ştii, de când suntem mici ni se cere adevărul. Ne spuneau că dacă recunoaştem gresala e pe jumătate iertată. Însă niciodată nu e aşa. De fiecare dată eram pedepsiţi. Cred că instinctiv am învăţat să ascundem adevărul chiar şi atunci când ni se cere. De frică. Degeaba le cerem adevărul, pentru că ei nu ni-l vor arăta pur şi simplu şi noi nu îl vom putea asimila prea uşor. Eu n-aş cere adevărul, aş cere curajul. Curajul să nu se ajungă la momentul de a fi dezvăluit un adevăr. Şi lucrurile nu sunt aşa simple, oamenii se mint pe ei. Cred că îşi doresc lucruri, însă erau doar ambiţii. Cred că iubesc persoane, dar de fapt se iubesc pe ei. Cred că le este suficient ceva, însă se schimbă pe parcurs şi îşi doresc altceva sau îşi doresc mai mult din ce au. Nu cred că e vorba despre adevăr şi despre minciună, cred că e vorba despre cât de complecși suntem noi. Despre cât de imperfecţi suntem. Şi căutând perfecţiunea, asta ne face şi „mai” imperfecţi, mai oameni. Mai frumoşi.

Alexa: Ai spus bine. Oamenii se iubesc mai întâi pe ei… Da! Şi ar fi ideal să o facem cu toţii, pentru că aşa vom descoperi că minciuna nu este cea mai bună cale de a ne face cu adevărat – mai frumoşi. Învăţăm să ne iubim pe noi, iar apoi să iubim pe cel de lângă noi, iar după… ar fi urât, nefiresc să ne minţim! Iubirea nu cere minciuna. Adevărata iubire cere adevăr, pentru că doar atunci când iubeşti cu adevărat, poţi şi ierta.

AFZ: Ce înseamnă această iubire adevărată? De unde ştii când e iubire adevărată şi când e falsă? Îmi sună aşa, a teorie asta cu iubirea adevărată şi cu minciuna… Minciuna nu are legătură cu iubirea, are legătură cu frica. Minciuna e un mecanism de apărare, e o formă de evadare, e ceva uman. Iubirea transcende toate astea şi ea există independent de minciună, de înşelat, de jigniri. Nu există un buton On/Off pentru iubire, indiferent ce ar face el. Nu ştiu, nu vreau să amestec iubirea cu ce suntem noi ca oameni construiţi. Iubirea e suflet, e linişte. Iar celelalte lucruri urâte suntem noi, cu instincte şi cu imperfecţiuni, cu dorinţe, cu ispite şi predispoziţie spre păcat, dacă vrei. Poţi să iubeşti şi să taci, poţi să iubeşti de la distanţă, poţi să iubeşti de lângă el şi poţi să iubeşti chiar şi sub palmele lui sau poţi să iubeşti şi să pleci de tot. Nu, iubirea nu condiţionează comportamentele noastre, altfel am fi îngeri nu oameni

Alexa: Rosteşte iubire cu voce tare. Iar dacă acest cuvânt îţi dă fiori atunci cu siguranţă ştii ce înseamnă. Cât despre minciună, pentru mine, da! Este foarte greu să o accept pentru că mă simt rănită, abandonată şi aproape pierdută. Sunt aproape sigură că, indiferent cum vor minţi, până la urma tot se va afla. Şi atunci mă va durea cel mai tare, să aflu că am fost amăgita, sentimentele mele fiind risipite… Nu îmi place să aflu adevăruri crunte! Aş prefera de la bun început să mi se spună adevărul, să ştiu că nu sunt pe al doilea sau al treilea loc.

Iar dacă iubirea este linişte, atunci minciuna spusă la timpul ei va fi iertată! Uneori eu nu reuşesc să înţeleg metehnele noastre, ale oamenilor. Deşi afirmăm că iubim, preferam să ne minţim frumos. Nu! „Iubeşte-mă! Te rog frumos dragul meu! Dar nu mă minţi aşa cum o minţi şi pe ea, sau pe alţii. Mie să-mi spui adevărul, iar dacă voi fi capabilă să îl îndur, puternică să te accept, atunci iubirea noastră să rămână veşnică. Dacă nu voi reuşi, înseamnă că acolo s-a sfârşit totul.”

Minciuna are picioare scurte. Iar cel care trăieşte o viaţă întreagă în minciuna, nu se dovedeşte a fi om frumos, ci doar un personaj încă nedefinit.

AFZ: Nu minciuna îţi vine greu să o accepţi, ci ce începe din punctul în care ea se termină. Mi-au explodat adevăruri în faţă, au fost câteva. S-au simţit ca şi cum ai înota grăbit spre suprafaţă şi ai trage aer pentru că nu mai poţi, fix înainte să scoţi capul de sub apă. Iar dacă scapi, eşti în derivă, plutind pe o bucată de lemn, neştiind de unde sau dacă va veni cineva să te salveze. Şi atunci, poţi să rămâi acolo să-ţi plângi de milă sau poţi să ierţi şi să înaintezi oricum, în orice direcţie, existând şansa să te salvezi. Vezi, cred că aici greşim. Pentru că cerem să nu ni se întâmple lucruri inevitabile, ne aşezăm speranţele în braţele altor oameni, cerem ce nu depinde de noi, în loc să le acceptăm ca ele se întâmplă şi că fac parte din noi. Că tocmai succesiunea de adevăruri şi de minciuni ne face aşa frumoși. Fireşte că nu exista omul care să te poată minţi toată viaţa, dar nu exista nici omul care să îţi dea adevărul pe care i-l ceri toată viaţa, astfel am fi o adunătură de oameni singuri.

Alexa: Eu cred că până la urmă cu toţii ne formăm după anumite principii, iar ce acceptăm în viaţă, acel lucru ne va defini întru totul. Nu există cunoaştere de bine sau de prea mult rău. Existăm! Iar ce ne împlineşte pe noi, este rostul nostru adevărat. Minciuna şi Adevărul, aşa cum ai spus şi tu sunt lucrurile care ne definesc. Alegem sau nu alegem!

Pe Alexandra o găsiți aici: https://www.facebook.com/www.alexandragheorghe.ro/