Dacă te îndoiești prea mult de tine, nu ești lângă cine trebuie. Ciuntirea încrederii celorlalți este îndeletnicirea oamenilor mici

Sunt oameni care vor încerca să îți plece capul, îți vor așeza pe o tavă tot ce nu îi mulțumește pe ei la tine și ți le vor servi frumos aranjate ca pe adevăruri despre tine. Îți vor sublinia toate lucrurile la care nu te pricepi, tot ce puteai face și nu ai făcut, tot ce ai fi capabilă să faci, dar nu îți dorești. Te vor pune la zid și vor trage în tine în numele unei iubiri sau cu titlul unui rău necesar, îți vor fura liniștea în numele armoniei și te vor forța subtil să renunți la tine, de dragul unei stabilități false. Te vor seduce și te vor duce pe drumuri care nu sunt ale tale, te vor înstrăina de cine ești tu și îți vor poci imaginea în fața ta și a celorlalți.

Te vor face să te simți mică, pentru că așa își măsoară ei valoarea, în fața oamenilor mici. Iar pe cei care pot fi peste ei, se vor chinui să îi pună sub, și pe aceeia pe care nu vor reuși, îi vor judeca până la sânge. Te vor face să simți că greșești la orice pas și chiar vei greși. Câtă vreme te vei raporta la ei, vei greși.

Se vor hrăni cu tine, cu tine claustrofobă. Îi va mulțumi să te știe o vietate într-o cutie cu găurele, suficient cât să intre aer și să respiri. Îi va mulțumi tot ce va fi suficient pentru tine, suficient cât să nu fie maximul pe care tu îl poți atinge.

Și vor fi reușit asta atunci când tu te vei privi în oglindă și nu vei mai ști cine ești. Atunci când la fiecare pas pe care îl vei face, vei găsi o frică. Atunci când îți va fi teamă să spui ce crezi, când îți va fi frică să mergi cu umerii drepți și fruntea sus, atunci când nu mai știi ce haine ți se potrivesc și simți că în tine se zbat lucruri, se poartă lupte asupra cărora nu ai putere.

Dacă se întâmplă să simți măcar una dintre cele de mai sus, dă-mi voie să îți spun că tu nu ești așa. Nu ăsta e adevărul tău. Tu ești cea care zâmbea, ești cea care știa și putea să viseze, cea care știa bine drumul ei și cu fiecare zi care trecea făcea pași spre ce o împlinea. Spre cine e ea cu adevărat atunci când își piaptănă părul, atunci când udă florile, atunci când se machiază, atunci când e doar ea cu gândurile ei. Ascultă-te cu atenție, iar dacă o să faci asta, îți vei da seama că ești pe direcția trasată de altcineva, vei auzi de acolo, din tine, soptind cu iubire: hei, hai să fim noi două din nou întregi, pline de viață și cu încredere, nu cu îndoieli!

Dacă te îndoiești prea mult de tine, dacă nu te privești în oglindă și zâmbești, înseamnă că nu ești înconjurată de oamenii care trebuie. Și ține mine, dacă te vede altfel decât minunată atunci când ești la pământ, nu merită să fie lângă tine atunci când ai succes. Iar succesul, oricum l-ai defini tu și orice ar însemna el pentru tine, nu va veni câtă vreme în urechi ți se va șopti că nu ești bună și greșești.

Ciuntirea încrederii celorlalți este îndeletnicirea oamenilor mici. Notează-ți pe frigider. 🙂

Acum ridică-te, sparge cutia aceea și amintește-ți ce meriți! Îți promit că ce vei simți în acel moment când îți vei da seama cum e să fii mare din nou și să îndrepti umerii, va fi ca un medicament pentru tot ce ai simțit în momentele de claustrofobie. Îți promit că îți vei mulțumi ție. Tu nu meriți să fii o opțiune în viața ta! Tu nu îți măsori valoarea în funcție de viziunea greșită a celorlalți și nu e vina ta că nu știu ei să privească în tine.

Iubirea nu pune lacăte și nu asuprește. Armonia nu crește pe concesii și compromisuri mari. Ia-ti visul ăla pe care l-ai lăsat pe undeva, ia-l de braț și pleacă la drum cu el. Tu faci bine ce faci, nu te poți opri doar pentru că unii te privesc strâmb.

Ești magică, femeie! Poartă-te ca atare! Nu te pierde pe tine! Nu uita cine ești, ești tot ce ai!

P.S. Dacă vrei neapărat să te simți mică în fața cuiva, du-te și privește stelele în liniște. Ai să descoperi în tine lucruri de care nu aveai habar.

 

_____________________________________________________________________________

Dacă îți plac articolele mele, înseamnă că vrei să citești cartea mea, Nemernici Necesari.

O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.

„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”

„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”

„Vor câștiga mereu aceia care, deși trădați, încă mai cred cu tărie în iubire și, deși la pământ, îndrăznesc să privească în sus și să se vadă acolo. Oamenii puternici nu sunt cei pe lângă care a trecut glonțul, ci aceia care au ajuns la destinație apăsând pe rană.”