înșelat

De ce (nu) l-am înșelat pe prost.

-De ce n-am înșelat? Din orgoliu. Din aroganță. Pentru că era prea simplu, prea la îndemână și, totuși, prea complicat finalul.

-Și totuși nu era mai complicat să suferi de una singură?

-Vezi tu, pare mai complicat să suferi de una singură și foarte la îndemână să fii mângâiată în paturi străine, dar nu știu, după mintea mea- e posibil să fi greșit- ar fi fost mai complicat să fi suferit trei la sfârșit. Poate te va pufni râsul că am spus trei, dar să știi, când un bărbat deschide ușa în mod repetat unei femei care nu e a lui, ci a altuia, nu o mai face din orgoliu și pentru că e palpitant. Ea deja e bifată, iar bărbatul ăla deja a fost „ învins” încă de prima dată când ea a tras înapoi hainele pe ea. Nu o mai face din orgoliu deci, ci pentru că e mai mult de atât. Sigur, îmi vei spune că bărbații sunt comozi și că o femeie implicată în altă relație nu îl va deranja. Tocmai de aia, pentru că bărbații sunt comozi și mai comod ar fi să te viziteze o femeie care nu vine cu sufletul greu, care nu tânjește după mângâiere, care nu e rănită de lipsa atenției, căreia nu îi lipsesc brațe s-o strângă și palmă șă-și așeze obrazul. E mult mai comod să dai ocupat când te sună o femeie, decât să-ți defileze o femeie rănită prin casă, doar dacă nu cumva vrei să-i fii salvator. E mult mai complicat să schimbi și viețile altora, să porți responsabilitatea și altor suflete, mai ales în contextul în care e posibil să fi fost doar un capriciu, pentru că o femeie nu știe ce vrea nici când e în toate facultățile sufletești, darămite când e rănită și vulnerabilă.

– Adică nu l-ai înșelat din respect?

– Oamenii se mint pe ei. Se agață de un „respect” și mor cu el de gât până când ajung în situația să nu le mai trebuiască respectul și să îmi dea dreptate. Oamenii acționează instinctiv, cum toate studiile arată, cum arată și experimentul lui Milgram. Când tu ești cu toată încrederea pe jos, cu toate speranțele călcate în picioare de către un om, când omul ăla joacă fotbal cu sentimentele tale, nu te mai gândești la respect. Te gândești să faci cumva să te salvezi, te gândești la răzbunare- unii oameni văd asta o formă de salvare- te gândești să îi plătești datoria, să rănești la rândul tău sau te gândești să faci ceva pentru tine fără să îți dai seama că rănești, depinde de om. Câți nu vorbesc despre „ think outside the box” și câți chiar gândesc așa?

Nu, evident că nu e vorba de respect. Respectul pentru el era ultimul lucru la care mă gândeam. Nu sunt ipocrită. Nu o să spun că n-am înșelat pentru că, vezi Doamne, morala și respectul. Când ești în vârtejul neîmplinirilor nu-ți mai arde de morală. N-am înșelat pentru că ar fi fost mult mai greu să tragă doi oameni de tine, să explici în două părți, eventual să fii arbitru între ei, ar fi fost un spectacol caraghios și de joasă speță. Un fel de Capathos, cu bălăcăreli și scandal.

-Și, totuși, de ce înșală femeile?

– Femeile înșală, în general, ca să-i atragă atenția prostului că sforăie-n bocanci și dacă prostul continuă să sforăie, pleacă. Abia atunci proștii se trezesc și iese cum ți-am spus mai sus. Femeile sunt predispuse mai mult spre înșelat decât bărbații, pentru că n-ai cum să mulțumești o femeie. Mă, orice i-ai face, tot mai era ceva ce trebuia făcut. Ei veșnic îi lipsește ceva. Și nici dacă te-ar înșela cu 5, din ăia 5 tot n-ar face unul complet, care s-o mulțumească cu totul pe termen lung. Mai înșală din plictiseală, de aia nu e bine să o lași să stea degeaba, ori gândește prea mult și apoi te toacă, ori pleacă la plimbare. De-aia nu e bine cu femeile leneșe. Ori n-ai avut timp s-o mai venerezi și îți arată ea că poate să obțină orice oricând. dar ăstea-s copile. Depinde. Depinde si de motivele pentru care se află în angajamentul respectiv.

Voi bărbații vă luptați între voi pentru femei. Femeile duc războaie în primul rând cu ele însele și apoi cu alte femei pentru bărbați. Să fii femeie e un destin greu de dus aspirând la fericire, ne luptăm cu iluziile, ne luptăm cu firea noastră veșnic nemulțumită, ne luptăm cu poveștile cu care adormeam mângâiate în păr, cu răsfățul, pe care, evident, nu le găsim în realitate, ne luptăm cu emoțiile. Cred că la femei și emoțiile sunt împărțite în nuanțe de emoții. Femeile care înșală nu sunt curve. Curvele sunt femei deștepte care știu ce vor de la viață și își asumă. Femeile care înșală sunt slabe, naive. Sunt femeile care n-au câștigat lupta cu ele sau care, mai rău, n-au inițiat nicio luptă cu ele.

– Aha, dracu’ s-o mai însura!

– Femeia care nu a înșelat niciun bărbat e femeia care trebuie ținută aproape toată viața. Și nu pentru că nu te va înșela pe tine, nu știi niciodată ce se va întâmpla, ci pentru că e femeia care și-a dus crucea de femeie de una singură și a făcut-o în doi. Nu te gândi că n-a făcut-o nimeni să sufere, nu există femeie să nu sufere, e scris în ADN-ul ei. Dar pentru că e femeia care și-a lins singură rănile, e femeia cu discernământ emoțional, ceea ce rar mai găsești în ziua de azi, când toate se cred Xena și puternice și au cu două rânduri de c***e mai mult ca bărbații și fac ele și dreg ele tot. E femeia care gândește dracului mai mult de 2m în față și care, atunci când vor apărea probleme, nu va da să miorlăie că și-a rupt o unghie și nu va sta la pat 5 zile din cauza asta, pentru că a învățat să meargă singură cu sângele târâș. Pentru că te-a ales conștient și nu din nevoie, așa cum l-ar alege pe al doilea. Dar nu știu să-ți spun cum o găsești.

-Bun, am înțeles. E într-o relație, ăla nu îi mai dă atenție pe niciun plan, pare cumva îndreptățită. Dar femeile care înșală constant, ălea nu mai sunt curve? Sunt unele care cred că abia așteaptă să fie cu cineva să îl înșele.

-De ele să-ți fie milă mereu, de curve nu. Curvele își găsesc fericirea în bani și ce se poate cumpăra cu ei. Femeile care înșală constant sunt femeile cu lipsuri, femeile care vânează începuturile, femeile cărora le trebuie atenție la fiecare pas, femeile dominate de natura lor de femei. Oricâtă afecțiune le-ai oferi, lor le va trebui mereu din mai multe părți. Niciun bărbat nu poate ține pasul cu o astfel de femeie. La curve tot te mai ții, arunci cu banii, ăstora n-ai ce să le faci. Sper să nu ai ghinionul să iubești vreuna.

Eu dacă aș fi bărbat nu mi-aș dori o femeie să mă respecte, mi-aș dori o femeie să se respecte pe ea. Să nu-i fie milă de mine să mă părăsească dacă am fost prost și n-am fost în stare să o fac fericită, să-i fie milă de ea să-și bată joc de ea. Să nu mă iubească pe mine și din prea multă iubire să nu poată să renunțe,ci să se iubească pe ea și din iubire pentru ea să stea departe de ce i-ar face și mai mult rău.

DESPRE AUTOR

AndraFaraZahar

Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.

Dă share să vadă și cine trebuie.