Degeaba curg bani peste tine, dacă nu ai timp să te bucuri de ei
Am cunoscut un om o dată, avea tot ce își putea dori alt om care nu avea ce deținea el, însă i se citea tristețea în felul în care privea paharul de whisky. L-am întrebat de ce nu e fericit și mi-a spus:
– Mi-am stabilit greșit premisele fericirii, Andra. Am crezut că munca multă îmi va aduce bani, apoi banii îmi vor aduce poziție socială, apoi că asta îmi va aduce femei, apoi că voi fi cineva și voi face ce vreau eu. Am crezut în putere și ultimul lucru pe care mi l-aș fi dorit acum e să fiu atât de puternic.
– Și?
– Și mi-au adus, dar m-a costat înzecit mai mult. Am ajuns la un stil de viață care cere mai mult de la mine decât îmi oferă și dintre toate, numai ce vreau eu nu pot face. Nu pot refuza contracte, nu mă pot trezi mai târziu de 6 și nu pot pierde nopți decât muncind, pentru că trebuie să onorez acele contracte. Mașinile cer, casa cere, femeile cer, stilul meu de viață cere mai mult timp, mai multă energie, mai multă muncă. A fost o capcană, iar eu am devenit un robot care a gustat atât de mult din fiecare încât nu mai simte nimic. Nu mă mai încălzește nimic, am văzut lumea, mi s-au plimbat pe aici femei sute și patul mi-e singur, am cunoscut oameni mari, am devenit unul dintre ei, dar am obosit.
Mi-au obosit simțurile atât de tare încât sufletul îmi e inert. Am uitat, am uitat să-mi privesc în suflet, am uitat să mă întreb, am uitat să îmi pun întrebările alea importante de tipul: Bă, prostule, ce te face pe tine fericit de fapt? N-am avut timp, eram ocupat să ajung cineva. Iar acum e târziu, am devenit dependent de mine cel de acum, iar în mine nu mai e loc pentru nimic altceva. Și pentru ce? Nu am realizat nimic, decât un loc unde să se așeze banii și să stea acolo grămadă. Faptul că locul ăla poartă numele meu nu e o realizare.
Nu asta înseamnă succesul. Succes aveam dacă acum, lângă mine, zâmbea o femeie și sărutam o frunte de copil, dar eu le-am îndepărtat pe toate, din suspiciune sau din lipsă de timp. Iar acum, când lumea mă întreabă de ce nu mă căsătoresc, e mai ușor pentru mine să răspund: de principiu. Doar nu aș putea să spun lumii că sunt un om care nu mai poate să ofere, care nu mai știe să se bucure, doar n-aș putea să spun lumii că n-aș fi în stare să fericesc o femeie, pentru că nu, o femeie nu o faci fericită doar dacă îi dai cardul pe mână. O femeie trebuie iubită, iar eu nu mai știu de mult ce înseamnă asta. De ce să nenorocesc și alți oameni?
– Și nu există nicio soluție?
– Ba da, să renunț la tot ce cere de la mine…
– Și de ce nu faci asta?
– Nu pot. Din orgoliu și din vanitate. Nu pot să-mi recunosc mie că am fost un prost. Nu pot să mă uit în oglindă și să-mi spun: ți-ai ratat jumate de viață, dobitocule, pentru că ai fost un lacom. Nu pot să mă arunc pe mine și tot ce am făcut până acum, e ca și cum aș fi trăit degeaba până acum. Am devenit propriul meu sclav, din clipa în care mi-am dorit doar bani. Am uitat să trec pe listă și timpul de a-i cheltui și persoanele care să mă tragă de mânecă, să îmi arate lucrurile mărunte. Nu am știut, nu am putut, iar acum nu pot. Nu sunt atât de puternic, până la urmă…
– Și acum ce o să faci mai departe?
– Analize, multe analize…
Așa am învățat că banii ar trebui să ne motiveze până la punctul în care am ajunge să nu avem nimic în afară de bani. Degeaba curg găleți de bani peste tine, dacă nu ai timpul să te bucuri de ei și dacă nu există lângă tine o persoană cu care să te bucuri de ei. Dacă nu ai timp să iubești. Să iubești fiecare lucru mic din jurul tău, să te bucuri de luxul de a evada câteva zile fără grija că ți se surpă imperiile, să te îndrăgostești în fiecare zi de tine, de oamenii de pe stradă, de vreme, de drum, de zâmbete. Să ai timp să citești ce te bucură pe tine și nu ce îți trebuie pentru a înmulți banii. Să ai timp să te plictisești Poate sună ciudat, dar, în viață, e sănătos să te mai și „plictisești” din când în când. Cred că succesul e atunci când îți permiți să arunci cu telefonul în lac. Să nu îți faci probleme că nu poți să îți cumperi altul la fel și să nu te macine grija că timpul în care nu vei răspunde la telefon îți va nenoroci viața.
Nu cred că banii mulți înseamnă muncă de titan, cred că banii se pot face inteligent, muncind responsabil. Nu cred că trebuie să muncești să îți sară capacele la nesfârșit, nu cred că succesul se măsoară în lipsa timpului pentru tine, lipsa timpului de a-ți pune întrebări sau lipsa timpului de a face pe cineva să zâmbească. Căci dacă e așa, atunci nu mi-l doresc. E ca atunci când te duci la sală, croit să recuperezi tot timpul pe care l-ai stat degeaba și tragi până se rupe splina în tine pentru că vrei să slăbești repede și apoi? Apoi te suprasoliciți și încep cârceii, lipsa de minerale și toate cele până ți se face rău și tragi pe dreapta. Te duci să faci sport pentru sănătate și apoi stai cu sănătatea în pioneze, pentru că ai fost lacom și iresponsabil. Cred că la fel e și cu banii, cred că îi poți face fără să te sacrifici pe tine, fără să sacrifici relații, fără să sacrifici tot ce te face fericit și mai important, fără să îți sacrifici sănătatea.
______________________________________________________________________________
Dacă îți plac articolele mele, înseamnă că vrei să citești cartea mea, Nemernici Necesari.
O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.
„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”
„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”