Am început să înțeleg ce înseamnă câmp cuantic, existența multiplelor realități ale noastre de acolo, existența unor legaturi subtile între noi toți și lumea în care trăim și că timpul nu există, de fapt. Parcă mi se deschisese capul la propriu și senzația era că înțeleg o limbă pe care nu am vorbit-o și nu am studiat-o niciodată, m-am gândit eu că datorită practicării tarotului, această activitate care te coboară din minte și te situează în intuție aș fi început să înțeleg această limbă. În fine, totul căpăta sens. Am experimentat apoi o manifestare spontană, de care poate știți de pe Instagram. Eram în Viena, unde plecasem pentru a petrecere singură ziua mea de naștere și plimbându-mă prin muzeul de istorie naturală, acea superbitate de clădire în care nu m-ar fi deranjat să mor, pentru că aș fi făcut-o fericită, și mă uitam uluită, entuziasmată, fericită la balcoanele aurii de la etaj și mă vedeam acolo, mă gândeam cum s-o vedea de acolo, deși bineînțeles nu era accesibil publicului. La restaurantul din muzeu era mare coadă și așezându-mă într-un final la masa, fiind singură și observând o doamnă că își caută loc, am invitat-o să stea la masa mea de 6 persoane. Au apărut apoi și colegele doamnei, care aparent lucrau în muzeu și nu mult timp a trecut până când am aflat că stăteam la masa cu arheologii muzeului și cu directoarea muzeului care s-a oferit să îmi facă un tur privat în locurile neaccesibile publicului. Eu, Andra, din Slatina, Olt, Romania, ma plimbam prin birourile și printre comorile neexpuse ale Muzeului de Istorie Naturală din Viena având-o ghid pe directoare. Ghiciți cine era la balcon? Eu.