Dragă fostă, hai să…
Dragă fostă, hai să stăm puțin de vorbă…
Nu-i vina mea că nu îți răspunde, pe cuvânt că n-am treabă cu telefonul lui. Nu-i vina mea că te evită, pentru mine e mai confortabil să vă întâlniți și să știu că v-ați rezolvat treburile. I-am spus că puteți rămâne prieteni, mi-a zis că nu există așa ceva. I-am spus să-ți explice. Mi-a zis că n-are cui. I-am spus că civilizat e să trimiți un mesaj cu „La mulți ani” oamenilor care ți-au locuit în viață. Mi-a dat dreptate de obicei, dar a zis că nu și de data asta că ți-ar face rău. I-am spus de toate. Eu ce să-i fac?
Eu te înțeleg, dar a trecut vremea și ție nu-ți mai trece. Cu el nu merge, nu îmi dă dreptate și-am zis să încerc eu.
În timp ce tu defilezi cu drama și nefericirea și arunci și urli, trece viața pe lângă tine. Trece frumusețea pe care uiți să o privești. În timp ce tu arunci cu gunoaie în mine, deși putea fi oricine în locul meu, îți otrăvești sufletul și mai tare. Cu fiecare moleculă de furie ești din ce mai în ce mai departe de el. Cu fiecare cuvânt pătat de regret ești din ce în ce mai departe de tine. Cu fiecare minciună respirată, ești un pas mai aproape de a te sufoca. Iar suferința mea va părea dulce pe moment, de vei reuși să o obții, însă în cârcă ți se vor aduna și mai multe neîmpliniri. Nicicând în lumea asta un om nu se va întoarce la cine îi dă cu sapa la rădăcina fericirii. Nicicând un om care își dorește fericire, liniște și armonie nu se va întoarce de unde a plecat, plecând tocmai din lipsa lor. Și poate nici eu nu voi putea să i-o ofer la nesfârșit, cine știe, poate nici alta, poate nici cea de dinaintea ta, nici cea de după mine. Însă cel mai prost lucru pe care îl poți face după ce el și-a luat mâinile de pe tine este să bântui. Nici liniște nu vei găsi și nici refugiu. Nici în brațe nu vei sta, dar nici să pleci nu vei putea. Vei fi o hologramă în viața unui om care își acoperă ochii cu palmele. Vei fi acolo, dar nu vei fi. Vei fi absentă din viața ta și prezentă într-a unui om care nu îți mai e dat ție. Și nu pentru că exist eu, cât pentru că tu ai uitat să exiști pentru el de mult.
Poate cine știe, nici nu sunt mai frumoasă. Poate nu sunt mai deșteaptă. Poate nici într-ale așternuturilor nu mă descurc mai bine. Sau poate sunt. Posibil să ai dreptate, însă la ce-ți folosește? Poate o fi fost porc, o fi fost nenorocit. O fi fost. Poate fostele știu mai bine, însă se poate să am nevoie de aceeași lecție. Se prea poate ca noi două să fim la fel și diferența să fie aceea că una stă la Vest, iar alta la Est. În timp ce una apune, cealaltă răsare. Se prea poate să ne dăm dreptate una alteia mai târziu. Dar tu nu știi, eu nu știu. Făceam mai de mult o comparație. Dacă bărbații ar fi cerul și femeile ar fi stelele, atunci în timp ce una se stinge, cealaltă strălucește mai tare. Dar cerul e infinit, și stele se nasc mereu, iar strălucirea lor stă în apropierea sufletului care o privește. Și oricum, spre sfârșitul vieții lor, vor povesti nepoților de constelații și nu de nebuloase stinghere. Suntem parte din ei, iar ei sunt construiți din praf de stele.
Dragă fostă, oprește-te din agitație, ia loc, respiră, plângi până-ți trece. Dar oprește-te! Altfel, vei fi o Cola răsuflată la momentul când ar trebui să se deschidă șampaniile în viața ta.