Eminescu explicit. Poeziile cu care toată lumea ar lua bacul.

 

[„Şezi călare…”]
(1880 – 1882)

Şezi călare drept în dop
Şi să mergem în galop
Ohohoi cum salt [cu] gust
Şi te zvârl din pulă-n sus
Şi te prind în pulă iar,
Dulce fată ca un dar.
Stai, drăguşă, iar mă salt!
C-acu vine celălalt
Moment dulce când de rod
Tu mă sugi, eu mă slobod
Oh, apără-te, cum nu pot
S-intru-n tine, dragă, tot,
Să mă bag în pizdă-adânc,
Dinăuntru să te mânc
[Să mă bag în pizda ta
Dulce fată, fata mea!] 

 

[„Pune capul…”] (1871 – 1872)

Pune capul între craci
Să văd o mie de draci.
Mai că-mi trece şi auzul
Când îmi gâdil bumburuzul
Nu se rupe cheotoarea
Bumburuza *, bumbaraua *.
Dă-l încoace să mă frigă
Şi să-l punem în verigă,
Veriguţă de pelcică
Se lărgeşte – oricât de mică,
Veriga de catife-i *
Se lărgeşte oricât vrei.
Oliolio pizdă cu dinţi
Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
M-ai băgat la cheltuială
Pentru zamă şi scrobeală.

[„Ah, cum nu-i aicea nime”]
(1871 – 1872)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

[„Măi jupân fanaragiu”]

(1871 – 1872)

Măi jupân fanaragiu
Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
Să stau bine la futut.
(…)
Mai slăbeşte-mă din pulă
Că-mi dă rachiul pe gură.
Ba măcar să-ţi dea pe nas
Că din pulă nu te las.
*
Fata mare stă călare
Pe-o pulă lată-n spinare
Şi se vaită şi se plânge
Vai de ea că nu-i ajunge
Şi se plânge şi se vaită
Vai de ea că nu-i mai lată

 

[„Cum mă trece…”]
(1871 – 1872)

Cum mă trece cald şi frig
Când mă ţii de bumburig.
Tu dă-ncoace mascarara
Să mi-o joace bumbarara.
Cum mă trece-nfiorează
Când mă ţii de bumbarază,
De tăşulca care-ţi suge
Tot vânatul care fuge
Şi din pulă şi din coi
Când dai curul înapoi.

 

[„Ia te dă…”]
(1880 – 1882)

Ia te dă cu curu-ncoace
Ca să caut ce îmi place
Pleacă-mi-te-n jos aici
Rochia ta s-o ridic,
Rochie, cămaşă, poală,
Ca la cur să-mi rămâi goală.
Ah, drăguţă, ce curată,
Nici un păr pe pielea toată;
Ca şi caşul alb sunt ***
Să-i simţi mari *** te-aduni *.
Dar icon vedem mai jos
Ce zvâcneşte-aşa frumos
Şi se zbate-n degete
Şi nu vrea să pregete.
Ah, l-am prins de căpuşor,
E vârtos şi stă-n picior,
Sunt şi buze ca să-l ţină
Cum îmi ard ele în mâini,
Ard, zvâcnesc, voi să le rupă,
Ori drăguţă să le-*astup.
Dă-mi guriţa să m-adap
Şi să-ţi pun poalelel-n cap;
Ia te-ntoarce, te crăcană
Şi te-nfige ici, puicană.

 

Le-am scris cu Italic să pară mai romantice, întru curentul de apartenență a poetului. Oare „pizdă cu dinți” era o metaforă pentru vreo boală? Dar „măduva din saci” ce ar fi să însemne?