A. era tot ce îmi dorisem. Așa cum au fost toți la momentul când au apărut, așa cum suntem fiecare pentru câte un alt fiecare, sătul de căutat. Era o gură de aer curat într-o poluare densă de suflet, deși era murdar A. Era murdar de toate cu câte te poate murdări o femeie care nu mai e. Zâmbea nemernic in colțul gurii, la sfârșitul fiecărui zâmbet pe care îl afișa. Era plin pe dinăuntru de un nimic fascinant. Avea un gol în suflet pe care m-am încăpățânat să îl umplu cu toate nimicurile de care dispune o femeie: cu speranță, cu trăire, cu apreciere, cu suflet. Nu mi-a cerut niciodată asta, dar m-am simțit datoare. Nu știu care parte din el urla după nimicuri, dar m-am simțit datoare să-i sădesc pe ici pe colo câte o sămânță de iubire.

Era gol A, la fel de gol ca apartamentul acela neatins de suflet de femeie, proiecție plictisită și scumpă, de altfel, a unui arhitect, cu detalii atent așezate, cu mobilă mult prea scumpă pentru ce transmitea: nimic. Fără urmă de viață, fără urmă de amintiri, fără urmă de el în casa aia. Avea un pat mult prea mare pentru cât poate suporta o singurătate de om. Îl găseam adesea nederanjat și cum menajera nu venea zilnic, am dedus că doarmea pe canapea. Așa am înțeles că i-ar fi trebuit nimicurile mele. M-am simțit datoare față de un bărbat care cauta mizerabil să fie ținut în brațe, iar un spătar al canapelei nu putea încălzi pe deplin un spate și-un suflet de bărbat mare.

M-am simțit datoare când am simțit ceva aproape de milă, atunci când i-am intrat în bucătărie, și-am simțit-o atinsă doar de femeia care făcea curățenie și asta doar pentru a spăla pahare de vin sau de whisky, murdare și ele de ruj de femei călătoare. Bucătărie neatinsă de mic dejunuri răsfățate, de miros de pandișpan sau orice fel de mâncare preferată de bărbat, gătită cu suflet de femeie.

Mă privea. Mă privea cum îi simțeam deriva lumii sale lăuntrice și mă lăsa. M-a lăsat să îi ghicesc nefericirea, mi-a tolerat resemnat sinceritatea și absența perdelei din cuvintele despre el, pe care le rosteam sfidător, aproape cu o ușoară urmă de răzbunare că nu-mi va fi dat mie. Pășea nepăsător pe lângă încercările mele de a răsuci cuțițe și o făcea pentru că le răsuceam în gol. Era gol. Ținea paharul de whisky într-un fel complice, dar absent, de parcă i-ar fi știut toate secretele, toate neîmplinirile, de parcă și-ar fi jurat lucruri în trecut. Înghițea cumva cu resemnare, iar eu simțeam asta ca pe o săgeată hotărâtă în suflet, trecând prin el și împuțindându-l la ieșire. Doar ce puteam să fac în fața unui om gol, plin doar de urme neglijent lăsate de-o femeie? Să fiu și atât.

Îl cunoscusem în costum, purta un parfum asortat caracterului puternic și conducea o mașină și mai puternică, cea mai puternică dintre cele 3 pe care le avea. Cred că le asorta la femeie. Avea 2 m de încredere în el, era nemernic, știa să fie tot ce nu știau să fie ceilalți bărbați din încăpere și nimic din ce au fost alții în viața mea. Știa să conducă o femeie cum oricare și-ar fi dorit să fie condusă: subtil, cu umor și ca și cum i s-ar fi cuvenit. Și chiar i se cuvenea. Firește că nu știa ce îmi place să mănânc, dar nu știu cum făcea, nimerea exact. N-aveam timp să răsfoiesc meniul, că el îmi și sugera două variante rapid, iar ceea ce de obicei dura un sfert de ceas, cu el totul se întâmpla repede. Poate prea repede, poate prea mult. Poate există două feluri de mâncare universale pe care le-ar alege orice femeie, poate acela era locul în care ne scotea pe toate, poate acela era scaunul în care, pe rând, i-au stat în față, elegante și cuminți, multe femei și, poate, glumele cu ospătarii erau de fapt glume între bărbați care își acoperă spatele, făcându-și cu ochiul. Nu știu, nu mă interesa prea tare. Nu simțeam că le face ca fiind pentru mine, neapărat, dar mă bucuram că le face într-un fel îmbietor de nemernic. Știam că nu era vorba de mine, dar îmi plăcea ideea în sine că ajunsese la nivelul la care orice femeie s-ar fi simțit importantă lângă el. Era nemernicul necesar oricărei femei, măcar o dată în viață. Era cam ce își dorește o femeie, chiar și cea care nu își mai dorește nimic. Iar eu eram „Andra mică”. Eu eram Andra mică pe care o răscolea resemnarea cu care înghițea ceea ce părea a fi o licoare, care îi liniștește o durere nerostită. Mă răscolea vulnerabilitatea, cu greu ascunsă, a unui bărbat puternic. Purta cu el mereu o durere, un junghi pe care îl înghițea cu fruntea sus, dar pe care i-l simțeam în ochii aceia prea verzi, prea cruzi pentru a nu-i crede. În ochii lui îl vedeam îngenunchiat cândva de o femeie. Îl vedeam, îl simțeam, mai avea scăpări.

Era văduv A.. O femeie murise în el, iar fiecare noapte era un omagiu adus ei. Îi mai aluneca mâna în părul meu, crezând că dorm, mă mai ținea, din când în când, în brațe, mult prea strâns pentru un bărbat declarat gol de așteptări, mă trezeam din somn sărutată cu un te iubesc somnambul, de care nimeni nu își aducea aminte a doua zi. Iar eu știam că le făcea din dor de ea. Așa că, în fiecare a doua zi, tăceam complice în fața iubirii. Eu în fața iubirii mele pentru el, iar el în fața iubirii lui pentru ea. Eram o himera mângâiată de-un nebun, eram o femeie care iubea un om în mintea căruia purta alt nume, eram cea mai apropiata piesă de puzzle care-i întregea iubirea-i schizofrenică. Îi eram iubita cea din urmă.  Dar aceea, ultima, fusese deja înaintea mea.

Mai avea scăpări. Așa sunt oamenii puternici, mai au scăpări și, cumva, amândoi eram fericiți. Iar eu m-am mângâiat cu ideea că e nevoie de o femeie puternică să țină în brațe un bărbat înfrânt.

2 răspunsuri

  1. Of, dar cata dreptate ai…. Si habar nu au unele cat ii e de greu lui sa treaca peste aceea care a fost si sa vada doar ce a ramas in fata lui…. Trebuie un strop de nebunie. Indiferent cat e de puternic un barbat… Si mai trebuie sa inveti sa mori cate putin in fiecare zi, ca sa renasti cate putin in fiecare dimineata…

    1. Dar la fel de greu ne e şi nouă să vedem doar în față. Ei sunt mai speciali? Nu. Nu spun că ei nu pot fi dezamăgiți şi spulberați de iubirea noastră, dar în aceeași problemă suntem şi noi.. ne diferențiază doar orgoliul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *