Frumusețea nu îi e dată. O femeie învață să fie frumoasă.
Poate nu am fost femeia aia nesimțit de frumoasă, dar am știut să privesc în așa fel bărbatul încât frumusețea multor alte femei să pălească. Nu am buze groase, dar am sărutat de fiecare dată ca și cum ar fi fost ultima oară, am sărutat de fiecare dată așa cum am vorbit. Când ademenitor, când murdar, când romantic, când cu nervi. Am sărutat așa cum a meritat el și mai puțin cum aș fi meritat eu. Nu am sâni mari, dar nu m-am ferit niciodată să îi arăt bărbatului altfel decât cu spatele drept și cu încredere în felul în care ei îl privesc, cu încrederea că abia așteaptă să se așeze în palmă de bărbat. Și așa a fost.
Nu am un fund care scurtcircuitează minți, dar am știut să merg de fiecare dată prin mintea lui ca și cum aș fi avut. Am trecut totuși testul picioarelor lungi și drepte sau al gleznelor subțiri și degetelor lungi. Poate m-au ajutat ochii și sprâncenele pe care le pensez de fiecare dată singură și nici cu nasul nu mă plâng, însă dacă te uiți atent e ușor strâmb. Dantura mea nu e perfectă, iar pomeții sunt proeminenți, poate nu e cea mai fericită combinație pentru o față rotundă, dar asta nu m-a împiedicat niciodată să zâmbesc cu tot sufletul, să râd cu ei, de ei în fața lor și să o fac fără nicio scuză. Fără nicio teamă că aș părea altfel în mintea lui decât cum ar trebui. Nici talie de viespe și nici cel mai plat abdomen, dar am avut grijă de fiecare dată să fie fine și să miroase a ispită. Să le fac parte din mine ca și cum ar fi perfecte. Și au devenit în mintea lui mult prea intrigată de felul în care îmi mișc mâinile, de felul în care îmi dau părul după ureche, de nerușinarea cu care păseam în fiecare colț ascuns al gândurilor lui, de întrebările pe care ei nu au avut curaj să și le pună și era necesară o mână de femeie să scoată adevărul din ei. De imginile alea, care rămân pe retina lui, cu surâsuri sau gesturi simple ca acela de a-l săruta când nu se așteaptă, de a-i lua o geană de pe obraz, de a-l privi cu colțul ochiului și a zâmbi în colțul gurii.
Am știut să fac dragoste și nu neapărat cu el, ci cu totul din jurul meu. Am știut, de fapt am învățat să mă dezbrac ca și cum aș fi făcut-o, să mănânc ca și cum aș fi făcut-o, să mă răsfăț în așternuturi ca și cum încă aș face-o. Am știut să răsucesc pe degete momente în fața lor, cu aceeași naturalețe și absență, poate neconștientizată, cu care o femeie învărte o șuviță de păr. Am rămas în gândurile lor pentru gâtul dezgolit și privirea peste umăr, pentru că am atins altfel și altundeva. Pentru că le-am dansat printre dorințe, fără ca măcar să mă ridic de pe scaun, iar atunci când m-am ridicat am făcut-o având grijă că o să mă aștepte să mă întorc. Pentru că nu m-am ferit de lumină și nu m-am ferit de mine. Nu am încercat niciodată să le fiu femeia ideală, s-ar fi plictisit. Le-am fost reală și i-am făcut să se simtă vii, cu sau fără machiaj. Cu sau fără dantelă. Cu atingeri sincere și întrebări incomode. Dar mai ales, cu siguranță.
Le-am fost frumoasă atunci când am fost singură. Când singură le-am povestit tot ce ar fi dorit să afle de la alții despre mine, când le-am așezat tot trecutul în față și am făcut-o fără urmă de regret. Când am fost singura care a pus curajul în ei, deși ei se chinuiau să mascheze supărarea. Când am fost singura care i-a lăsat să se desfășoare în cel mai nebunesc mod posibil fără să întreb, doar zâmbind privindu-i.
Le-am fost frumoasă atunci când i-am mângâiat. Când le-am mângâiat orgoliul, când le-am mângâiat trecutul și le-am ridicat bărbia spre viitor, indiferent dacă aș fi făcut parte din el sau nu. Când le-am mângâiat gâtul de la spate și apoi le-am îndreptat umerii sărutându-i pe ceafă. Le-am fost frumoasă atunci când i-am ținut strâns de mână și am mers dreaptă lângă ei, când le purtam zâmbetul pe buze și tricourile prin casă. Le-am fost frumoasă chiar și la plecare, demnitatea se așază frumos pe chipul unei femei.
Orice femeie e frumoasă atunci când știe să atingă sincer și sigur, când învață să șoptească mai mult decât să țipe, când a învățat să valseze în mintea bărbatului, dar să o facă pentru ea, pentru că iubește dansul. Începe să fie frumoasă atunci când a înțeles că nu există femeie fără calități, ci femeie care nu știe să le sublinieze, iar trei tone de glet nu subliniază decât nesiguranța.
O femeie începe să fie frumoasă atunci când a învățat să fie ea, în timp ce alte femei se chinuie să pară altceva. Devine într-adevăr frumoasă, atunci când descoperă câte femei sunt în ea și joacă șah cu ele în ochii și în mintea bărbatului. Când descoperă că este într-o competiție cu ea, nu cu celelalte femei , pentru că altfel ar ajunge să fie toate la fel.
Poate îi sunt date ochi, buze, corp sculptat, dar frumusețea nu îi e dată. O femeie învață să fie frumoasă.