Gigel, Gigica și societatea

Mă, fraților, cum a reușit ea societatea asta să ne îndobitocească în halul în care să ne dorim 4 pereți atât de tare încât să ne îndatorăm pe 40 de ani, să muncim atât de mult și să ne fie frică să schimbăm locul de muncă să nu pierdem, cumva, pereții, pentru ca atunci când vom fi bătrâni și senili și singuri, să spunem că avem casa noastră. Nu știu exact cum e, dar dacă murim până atunci, copiii noștri, dacă mai avem timp să îi facem și p-ăia, presupun că o vor moșteni cu rate cu tot, nu?

Nu știu dacă ați observat, dar întâlnirile s-au tranformat în interviuri. Zici că se fac angajări, numai că nu se întreabă direct unul pe altul: tu cu ce aduci valoare în această relație? Valoare, desigur, însemnând imobile și ce mai intră în câmpul semantic al acestora. Ăla de stă în chirie, e prost, n-a realizat nimic în viață, dar ea are casă, nu contează că abia peste jde ani o să fie a ei într-adevăr. Are casă femeia, e realizată și strâmbă din nas că Gigel stă în chirie. Păi fata mea, Gigel e mai câștigat, că poate să se mute unde vrea, când vrea și nu e sclavul jobului la care lucrează. Gigel, are libertate, nici el foarte multă, că tot printre noi trăiește, dar mai multă ca tine.

Aleargă toți să se angajeze, se suie unii pe alții la interviuri, pentru ca după un an să poată să își ia casă. De ce să plătești chirie, când poți să ai casa ta? Da, casa ta pe care o plătești dublu. Au gândit-o deștept băieții pentru turmă, cresc și prețurile ușor ușor, că atunci când nu îi dai cash din banii tăi și sunt doar niște cifre în bancă, pe care tu îi plătești în ani, se mai adaugă treptat câte o mie-două la preț. Și ca de obicei, tot băieții cu bani mulți sunt în câștig și pot să învârtă această soluție la îndemână pentru oamenii care trebuie să se așeze și ei la casa lor, că vorba aia, tre să fii în rândul lumii.

Cam de aici, dar nu numai, relatiile s-au transformat în parteneriate de business.Exemplu: eu am casa, tu o cumperi prin prima casa, am primit cash-ul, acu’ hai sa facem si-un copil, că, na, e timpul și mai la urma: dar ce s-a intamplat? Ah, nu, nepotrivire de caracter, am împărțit și am terminat. Și copilul? Eh, toată lumea divorțează, cum cresc alții crește și el. Aha, mișto. Un copil nu va uni niciodată doi oameni, dacă ei nu au fost doi înainte să devină trei. Și asta ar trebui să băgați la cap, că încercările de a reconstrui familia cand ea nu a fost niciodată acolo, vor distruge un copil care nu va înțelege de ce acum doarme cu amandoi și peste un timp e plimbat de la unul la altul, separat, și apoi iar și tot așa. Să vă hotărâți, vă rog, cu copiii nu se joacă fotbal.

Oamenii trăiesc realizări, nu mai trăiesc relații. Nu mai vor să construiască împreună, toată lumea vrea femei și bărbați de-a gata. Strâmbatul din nas a devenit tic de când nu ne mai vedem pe noi de aparențe. Se numesc realizați dacă au reșit să ia credite și leasing-uri și chiar își stabilesc obiectivele în funcție de asta. Dacă înainte Gigel trebuia să fie om bun, muncitor și responsabil, acum Gigel este valabil după ce și-a găsit singur drumul și a agonisit destul, emoțional și material, cât să poată ea să se simtă femeie. Femeile nu mai vor să crească împreună cu bărbații, lor nu le mai trebuie ăștia mici, coate goale, păcate amărâte, ele sunt femei puternice și le trebuie bărbați puternici, realizați care să le dea boost carierei lor. Acum nu mai sunt doar independente,acum a apărut independenta întreținută. Dacă ea, înainte, trebuia să știe să aibă grijă de Gigel, să fie deșteaptă și mamă bună, acum ea trebuie să demonstreze lumii că poate mai mult decât Gigel, indiferent ce ar face el for living, iar dacă Gigel nu stă drepți, ea nu se mai simte femeie și,pa-pa, Gigel, dragă. Totuși, dacă s-ar putea să aibă el un CLS în garaj și o mașină mai mică pentru ea, ar fi bine, că doar ea e independentă și femeia independentă se vinde mai scump și tot Gigel, săracu’, iese în pierdere.

Pe de altă parte Gigel, nici el nu mai poate doar cu femeia de casă, că doar el n-o fi mai fraier să nu pună și el mâna pe-un silicon,două. Și cum sunt toate puternice, Gigel nu mai are nas de toate. Și și-o ia în freză de câteva ori până nu îi mai trebuie, că na, câte sentimente și câți bani să investești într-o femeie căreia nu îi mai trebuie bărbatul. Și îl apucă 30-ul pe Gigel și maică-sa țipă să-și ia și el o creștină, că moare și n-apucă să-și vadă nepoții. Dar ce creștine, că nici la biserică nu le mai găsești creștine de când s-a vârât dracu-n ele așa tare. Și pân’ găsește Gigel creștina, îl ia pe dracu’, doar dacă mai are curaj să se căsătorească. Of, Gigel, mamă.

Nu se mai cauta om cu om, iar dacă se caută nu prea se mai găsesc. Se cauta capital social cu capital social, oamenii nu se căsătoresc, inființează societate pe acțiuni și dacă mai apare vreun al treilea, hai și al patrulea cu capital consistent, că unde-s mulți puterea crește, închidem ochii, că doar nu om împărți averea acu’ după ce-am muncit atât. Sigur, dacă nu cumva e mai avantajos să o faci, fentând vreo lege.

Parcă nu mai avem stare, parcă ne mănâncă mai rău ca pe maimuțe. Parcă oamenii nu mai au răbdare să stea, să simtă, să vadă. Și cum să ai stare, adică de ce ai sta, când poți să ai orice îți dorești la distanță de un scoll pe News Feed? Cum să mai iubești, când stai strâns în tine că absolut la orice zi din oră și din noapte, poți fi înlocuit sau înlocuită? Și cum stă sufletul în tine când știi că te va înlocui o iluzie, o păcăleală? Cum, când nu s-au inventat ochelarii pentru esență și nu mai vedem oamenii din noi, ci vedem branduri, mușchi îndelung lucrați și opere de artă ale esteticienilor? Când oamenii nu mai țin unii la alții, ci țin cu dinții de proprietăți și aleargă după himere?

Mi-am întrebat și eu bunicii, cum de au ajuns la 50 de ani de căsătorie. În timp ce ei nu știau să îmi explice, pentru că altă variantă nu au cunoscut, mintea mea deja trăgea de colurile gurii în jos, spunându-mi că a devenit o utopie. Am încercat să îmi explic singură. Păi de ce? Pentru că dacă mama mare era pe stop și se enerva un pic, tata mare nu trântea ușa și se apuca să dea scroll pe Facebook. Nu, tataie știa că femeile mai au și momente proste și știa și el că balta are pește, dar mai știa și că n-are pește ca al lui. Și pe partea ailaltă, mamaie, femeie frumoasă tare, când îl vedea pe mandea că îi mai fuge ochiu’ după vreo madam cu bigudiuri mai mari, nu dădea fuga pe ușă că nu se mai simte fericită, că nu se mai simte femeie. Cu siguranță avea balta pește și pentru ea și sigur știa că balta toată și-ar fi dorit pește ca ea, dar cred că mai știa și că suntem oameni și e normal să greșim și că poate, mai trebuie să și iertăm din când în când. Și totuși, poate pe vremea aia, peștii din apă îi vedeai doar dacă îi căutai, acum sirenele sunt cu duiumul și stau ostentativ cu coada la vedere, din simplul motiv că pot și li se permite, iar bărbații stau din ce în ce mai puțin pe acasă, că pescuitul e relaxant și la îndemână, nici nadă nu le mai trebuie. Și suntem așa prinși în vâltoarea asta, că nici nu ne dăm seama că rare sunt șansele să mai pună botul la același cârling peștele care ne-a scăpat din mână. Dar de fapt, ce contează, geme balta.

Nici copiii nu prea mai intră în calcule, în mare parte doar după 30 de ani, că până atunci femeia nu mai are timp de așa ceva, trebuie să îngroașe buzunarele companiilor pentru care lucrează, și na, are și ea o casă de plătit. Și pe bună dreptate, cine mai are curajul să se lase pe mâna vreunui bărbat amețit de cântec de sirene? Nu mai are și stă seara, înainte de culcare, la -50 grade afectiune și citește AndraFaraZahar și îmi dă dreptate cu lacrimi în ochi. Iar dacă se fac până în 30, se fac că am avut noroc și avem și bone filipineze și când sunt întrebați la școală ce le place să mănânce, citează din meniurile restaurantelor. O să dispară expresia „ca la mama acasă” sau va fi folosită doar ca să vândă și mai mult, în „căutarea timpului pierdut”, pentru că mamele nu mai țin case. Nu știu dacă vă dați seama, dar copiii nu or să mai ajungă să fie mângâiați de bunici, că na, cât să trăiască și bunicii dacă maică-sa îl face la 30 și ea la rândul ei s-a născut la 30 ai maică-sii și nu e ca și cum speranța de viață e în creștere. Dar, ce ne trebuie bunici când avem gadgeturi, nu?

Am văzut recent o reclamă la KFC „mănânci singurică, faci singurică, dregi singurică”. Păi de ce mă singurică, mă? Nu-i păcat de noi să fim singurele? Este, dar și-așa suntem mulți pe planeta, iar oamenii singuri și nefericiți cumpără mai mult și muncesc mai mult (studiile societății spun). Individualism și independență! Ce iubire, ce mame, ce căldură, ce copii, ce mai la deal, la vale? Divorțuri, infidelitate, sex de nevoie, profit mult și xanax. Că na, tre’ să manânce o pâine și companiile farmaceutice, da’ nu?

Are ea societatea asta soluție pentru tot, dar întâi, deșteapta, creează problemele și nevoile. Trebuie să fii slabă moartă, nu poți? Are societatea noastră tot ce vrei, de la pastile până la operații și cursuri intensive de body building. Gigel, nu ești valabil dacă n-o ai de 20 și nu ești pe viteza mașinii de cusut. Nu e problema, are sora ta pastile pentru orice. Nu poți Gigica să faci copii, pentru că te-am îndopat noi cu hormoni și cine știe ce mai punem noi prin medicamentele de dureri de cap, dacă totuși ai scăpat de vaccin că ți-e frică de ace? Nu e problemă Gigica, cu câteva jde mii de euro, încercăm, dar nu asigurăm și reușita, că vezi tu, e mai ușor și poate puțin mai moral să rezolvăm așa decât dacă am mai da drumu la niște virusuri prin lume și apoi să vindem tratamente prea scump pentru cât ar trebui să coste o viață de om. Și dacă n-am reușit, înseamnă că n-ai crezut suficient în reușită și n-ai urnit Universul să te ajute să procreezi.

Mai zic? Nu mai zic că deja ați irosit câteva minute din viață, timp în care puteați să faceți bani, că, vorba aia, time is money și nu vreau să vă iau de la gură. Oricum, viață frumoasă să avem, zic!

To be continued…