-Și poate trecutul nu ne lasă tocmai pentru că l-am lăsat noi prea brusc. Poate ușile pe care le-am trântit cu forță și pe tăcute, au rămas, în final întredeschise. Tocmai pentru că am lovit prea tare și am plecat n grabă, tocmai pentru că nu am apăsat cu tact pe clanță, n-am încuiat cu cheia și nici n-am verificat după. Au rămas întredeschise suficient cât să își vâre piciorul, acum, iubirile de atunci și să împingă hotărât să intre. Cred, totuși, că de ele nu scapi, nici de ai fi pus zăvorul. Iubirile mari din trecut ce n-au trecut îți intră în casă și pe gaura cheii și pe sub ușă, dar și pășind semețe pragul. Intră, pășesc cu siguranță și se cuibăresc înapoi în tine, acolo unde le e locul și nu cer voie. Nici ție și nici celui ce doarme liniștit lângă tine.

-Când s-a terminat?

– Dacă nu știu să răspund, înseamnă că nu s-a terminat?

– Înseamnă. Dar nu cred că ai fi vrut să se termine.

-Și totuși s-a-ntâmplat.

______________________________________________________________________________

Dacă îți plac articolele mele, înseamnă că vrei să citești cartea mea, Nemernici Necesari.

O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.

„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”

„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”

Comandă aici!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *