Mi se rupe (sufletul) de tine…
Mi se rupe (sufletul) de tine când te simt claustrofob în brațele cui nu dorești să fii. Când ți-e inima sufocată de câte femei nu locuiesc în ea. Când dai fuga pe ușa alegerii făcute și-mi bați la ușa detașării să mă cerți. Tu te-ai întrebat? Ce tot găsești în certurile cu mine, ce nu-ți ajunge în certurile cu restul sutelor de oameni? Ce pasiune nouă mai e și asta, să arunci cu pietre, de dor, în ce ți-e dor? Ce formă de răsfăț mai e și asta, să faci hobby din trecut și să îți amintești de el când propria-ți viață se urcă pe tine? Știi, îți spusesem mai de mult că oamenii n-ar trebui să aibă hobby-uri, ar trebui să fie hobby-uri. N-ar trebui să își amintească ce iubesc, ce le face bine, doar atunci când vor să fugă, să tragă o gură de aer de la rutină. Ar trebui să aibă curajul să fie (cu) ce iubesc. La fel e și cu femeile. Sau femeia. O minge, o rachetă, o pensulă, o cheie fixă te vor aștepta să evadezi cu ele, fix acolo unde le-ai lăsat. Ele pot fi o opțiune pentru un strop de fericire. Femeia nu prea. Îmi pare rău, dar mi se rupe (sufletul) de tine.
Mi se îndoaie (sufletul) când te văd cum te pierzi printre oameni, când alergi buimac sub povara deciziilor greșite, care-ți cântăresc mult prea greu chiar și pentru masa ta musculară. Când ai să obosești să te alergi de unul singur? Când ai să duci și tu fuga asta până la capăt? Oamenii pleacă de la START să ajungă la FINISH, nu să se întoarcă la jumate. E firesc să nu mai vezi start-ul și deci, e firesc să nu mai vezi nici oamenii de acolo. Ai văzut tu vreun învingător care face cale întoarsă pentru că nu mai vede aceiași oameni pe margine? Te-ai gândit că poate sunt prezenți, oricât de absenți, că poate te susțin de acolo de unde sunt, iar dacă tu nu știi asta, nu înseamnă că nu o fac? Te-ai gândit că poate dacă ai ști, n-ai mai vrea să pornești? Te-ai gândit că poate dacă ai fi sigur de susținerea lor, ți-ai pierde din elan sau chiar n-ai mai lupta, gândind că, și cu și fără premiu, ei vor fi acolo pentru tine? Ei vor fi, dar câteodată trebuie să se retragă pentru ca tu să ai câteva realizări, pentru ca tu să îți dorești să fii mai bun. Iar câteodată, pentru că nu mai au încotro, se retrag de tot.
Mi se rupe (sufletul) de tine când te tot împiedici de mine, iar eu nici măcar nu sunt pe acolo. Trebuie să fie amețitor să pășești înainte cu capul înapoi. Trebuie că ți-ai pierdut echilibrul. Nu-mi cădea, că mi se rupe (sufletul) când văd bărbați îngenunchiați de trecut. Nu-mi cădea că eu nu știu calea trecutului și se vor năpusti să te ridice aceiași oameni care te sufocă. Mi se apleacă (inima) să văd că n-ai învățat nimic din mine.
Știi, mimarea fericirii cu sufletul îngenunchiat e demnă de milă. Dar nu mi-e milă. Nu văd nimic nobil în acest sentiment, ba chiar îl găsesc scârbos. Mi se rupe. Mi se rupe sufletul de tine când văd cum te zvârcolești acolo în fericirea ta. Nu mi-e milă. Mi-e rupere de suflet.