NEMERNICI NECESARI
NEMERNICI NECESARI
#CITATE
„Două femei își pot împrumuta haine, bijuterii ori sfaturi, dar nu își vor putea împrumuta niciodată încrederea, felul în care pășesc, dansează, gătesc sau iubesc.”
“Așa e și viața noastră, ca o haină. Când prea lungă la mâneci, când prea scurtă la margini, când prea strâmtă la mijloc, când nu arată bine pe noi pentru că nu știm să o purtăm și ne poartă ea pe noi.”
“Ținuta e importantă, să știi: un bărbat trebuie să se poarte cum spune că este.”
“Frumusețea deschide uși, însă drumul care pornește din spatele ușilor, dacă nu e vreun podium, va cere mai mult de o pereche de tocuri și mărimea S la haine.” (pag. 61)
“Feminitatea nu înseamnă doar cochetărie. Așa cum nu poți să te îmbraci ca și cum te-ai vinde și să îți dorești să fii abordată ca și cum nu ai fi de cumpărat, tot la fel nu poți lovi în bărbați și să te aștepți să fii apreciată pentru asta. Feminitatea este echilibrul dintre anotimpul inimii și spectacolul mișcărilor. Ea vine din interior, nu din afară.” (pag. 62)
“Până și stelele, indiferent cât ar fi de mari, sunt simple. Poate de aceea sunt și atât de frumoase, nu?” (pag. 65)
“Trecutul revine când ți-e lumea mai dragă și revine mereu, pentru că e al tău. De multe ori face cu ochiul, de multe ori promite mai multe, pare mai sigur, dar e la fel ca hoțul. Când te fură nu te anunță că o face.” (pag. 76)
“Ce simți pentru trecut nu e iubire. E ori vinovăție, ori regret, ori curiozitate, ori întrebări la care nu ai primit răspuns. Viața nu ne oferă răspunsuri pe o hârtie, viața ne pune în situații, ne pune să alegem și abia apoi vine cu răspunsul.” (pag. 77)
“Femeile îți pot ierta multe, dar niciodată că te-au iubit ele mai mult decât te-ai iubit tu pe tine.”(pag. 78)
“Între două lucruri nesigure, îl alegi pe cel are te face să zâmbești mai mult. Între două drumuri incerte îl alegi pe cel pe care e mai multă nevoie de tine.” (pag. 81)
“…o astfel de femeie, dacă mai e și inteligentă, va fi otravă picurată zilnic pe buzele celui ce o slăvește.”
“Sunt unele femei care rămân, oricât de departe ar pleca. Sunt femei care rămân, tocmai pentru că pleacă și n-ai știut a le împiedica. Va fi mereu una, acea femeie, care a plecat, dar a rămas în mintea ta…”
“A fost cea mai frumoasă și scurt predată lecție. A fost inteligentă, mult prea inteligentă pentru cât îi cerea inima.” (pag. 132)
“– De ce whisky, Clara?
– Pentru că o iubire mistuitoare nu trece decât tot cu ceva care arde.” (pag. 152)
“Așa suntem și noi, niște tablouri pe care oamenii le privesc și zâmbesc, dar doar noi știm cum am ajuns acolo. Noi suntem artă – sculptați cu regret, șlefuiți cu neîmplinire și finisați cu acceptare, eliberare și zâmbet.”(pag. 183)
“Nici pentru asta nu te-ai gândit să te ierți. Poate pentru faptul că ai alergat cu zgârieturi pe pulpe și rochii sfâșiate de nedreptate în goana spre ce ai iubit, că ai ales drumuri lăturalnice, că ai ocolit cuminte să nu deranjezi, să nu disturbi liniștea, chiar dacă ai fi țipat iubire din toate arterele sufletului tău de femeie. Să te ierți că ai plecat, că ai adunat ce mai rămăsese din tine, că ai luat haina din cuier, geanta pe umăr, în care îndesaseși tot ce nu ai primit, deși le meritai și câteva lucrușoare de-ale femeilor – iluzii, așteptări, fărâme de speranță – ai trântit ușa și ai plecat.
Să te ierți că n-ai mai putut să crezi, n-ai mai avut vlagă să ții adevărul când ți s-a pus pe brațe fix atunci când pernele îți miroseau a primăvară de iubire, atunci când soarele căuta să-ți intre în suflet și tu ai tras draperiile hotărâtă? Când ai făcut curățenie generală în suflet și din prea mult spor ai aruncat, vara, ce ți-ar fi ținut de cald, iarna. Că te-ai curățat așa de bine încât ai curățat din tine și încrederea în oameni…”
“Poate viața asta este un profesor care își învață elevii empiric, iar la sfârșit îi vom mulțumi când am înțeles de ce, așa cum se întâmplă când cel mai rău profesor din facultate s-a dovedit a fi, la final, cel mai bun. Poate, cumva, tot ce ni se întâmplă sunt doar lecții pentru a învăța să trăim, căci, până la urmă, cu chinuri vom merge mereu în suflet și cu amintiri de priveghi al sentimentelor, cu amintirea lumânării ținute la înmormântarea așteptărilor, cu neputința de a opri din bântuit oameni ce au murit în noi, subit și pe neașteptate. Sufletul nostru va murmura multă vreme o veșnică pomenire a aceluia ce a plecat prea repede, când noi eram în plină trăire. Iar noi vom participa periodic la pomana acelei iubiri, pe care oricât de adânc am fi îngropat-o, va rămâne pomenită. Dar vezi, vom uita de fiecare dată să luăm parte la pomana noastră și a celor din sufletele cărora, la fel de nemernic, și noi am plecat.
Dar asta ne face oameni, nu? Pierderea. Și din când în când, jelirea ei când nimeni nu ne vede. Asta ne face oameni și asta înseamnă viață, să mergem mai departe zâmbind, pentru că oamenii triști sunt dați la o parte. Asta înseamnă viața, să ascunzi dureri pentru ca la polul opus să te bucuri de împliniri. Să jonglezi cu ele, pentru că de schimbat nu poți, iar uitarea este o păcăleală. Asta înseamnă să pui flori pe morminte, în timp ce primești flori pentru succese. Iar pentru asta ne rămâne să îi mulțumim, știe ea ce face.”
“Avea un pat mult prea mare pentru cât poate suporta o singurătate de om și îl găseam adesea nederanjat, ori, cum menajera nu venea zilnic, am dedus că doarmea pe canapea. Așa am înțeles că i-ar fi trebuit nimicurile mele.”
“–Îi plăceau vinurile, fiecare seară avea alt gust de vin. Câteodată prea seci pentru ce ne promiteam noi, câteodată prea dulci pentru ce urma să se întâmple. Poate prea aromate, poate prea înșelătoare, mult prea departe de realitate, însă pe mine mă fascina cum mă privea din spatele paharului de whisky. Vinul era doar pentru mine, el avea promisiunile lui de respectat.”
“Înghițea cumva cu resemnare, iar eu simțeam asta ca pe o săgeată hotărâtă în suflet, trecând prin el și împuținându-l la ieșire. Doar ce puteam să fac în fața unui om gol, plin doar de urme neglijent lăsate de-o femeie? Să fiu și atât.”
Dacă îți plac articolele mele, înseamnă că vrei să citești cartea mea, Nemernici Necesari.
O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.
„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”
„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”