-Îmi dai voie să îți pun niște întrebări personale?

-Da, te rog. Îmi plac întrebările personale, răscolesc în mine, iar eu singură prea rar o fac. Ori pentru că nu îmi aduc aminte, ori poate că nu am curaj.

-Ok. Care a fost cea mai lungă relație a ta?

-Aproape 2 ani jumătate…

– Hmm..frumos..Câte relații ai avut până acum?

-Ca să îți răspund la întrebarea asta, trebuie să știu ce numești relație, în primul rând…

-Ceva mai mult decât o relație fuckfriend…

-Hmm…1…2.. 6 au fost…

-Wow, te pricepi la teorie, la practică ești praf.

Uite, nu îmi pasă de impresii, nu îmi pasă ce crezi, probabil că în niciun caz nu sunt vreo sfântă și într-adevăr nu sunt, n-ai mai fi vorbit cu mine dacă eram. Îți scriu totuși, pentru că sunt sătulă de etichete și de oameni repeziți să le pună, o zic pentru mine și în numele altor femei.

Am avut relație de două luni. Poate oricine altcineva nu ar numi-o relație. Eu am numit-o. El a numit-o. A fost cu bagaje. Am iubit acolo. Mult. Sau am crezut, poate au fost iluzii cine știe, cert e că eu am fost toată pentru bărbatul ăla. În ălea două luni el m-a avut cum nu m-au avut bărbați în ani de zile. Am îndrăznit să o număr ca relație pentru că a fost mai mult decât orgasm, mai mult decât joc. De ce? Pentru că un bărbat mă ruga să rămân până dimineața. A fost cu dimineți multe. Toate alea 61 de dimineți au fost cu el. A fost cu dorință, cu trăire. N-a fost cu timp, dar a fost cu de toate. Poate prea mult pentru cât am putut duce, poate prea intens pentru fricile noastre. Am numit-o relație pentru că am plâns-o, pentru că s-a terminat cu bucăți rupte și cu rânduri scrise. Pentru că am așezat respect în ălea două luni de zile.

Am avut relație de 3 luni. Și pe aia am îndrăznit să o număr, dacă tot facem inventar de relații. Așa mi-ai categorisit-o tu ca fiind relație, după principiul „mai mult decât fuck friend”. Am pus-o la numărătoare când mi-am amintit cum i se înnodau lacrimile în barbă pe aeroport, iar eu trăgeam cu obrajii uzi un bagaj după mine. Intră la capitolul relație, după aceleași principii ca cele de mai sus.

A mai fost una de 8 luni. La distanță. Mulți ar rade, ce e aia relație la distanță, e ca și cum n-ar fi. Uite că la mine a fost. A fost cu 8 luni de așteptare, luni în care mă strângeau pereții de dor. A ars din mine până s-a făcut scrum. Și nu, n-am fost toți 4 fericiți, eu una n-am fost. Ieșeam cu frică din casă să nu cumva să se găsească vreun bărbat să mă facă fericită,  nu gândeam fericirea din altă parte. A fost povestea mea, așa cum a fost și în esență a fost frumoasă. Am pus-o și pe asta la inventar.

Au mai fost 3, mai lungi într-adevăr, poate doar ăstea ar fi fost demne de „relație”, deși despre ele, după cum observi, nu simt să vorbesc prea multe. Am fost și singură, știu cu ce se mănâncă și asta. Oricum, pentru tine recunosc, sunt praf.

-Și totuși, de ce s-au terminat?

-Poate nu a fost contextul, poate nu am fost oamenii potriviți, n-a fost vină. Nici a mea, nici a lor. Au fost lecții frumoase, iar când e vorba de lecții, nu există vină. Despre ei am doar cuvinte frumoase, au fost ai mei, parte din mine, poate cele mai frumoase părți din mine au fost bărbații care mi-au pășit în viață. Au fost poveștile mele și nu mi-e rușine cu ele, multe, puține câte or fi fost. Și crede-mă, mi-aș fi dorit și eu să țină cu anii, dar nu a fost să fie. Mi-aș fi dorit. Dar poate și eu și ei mai avem lecții de învățat și povești de spus.

S-au terminat pentru că nu toate relațiile sfârșesc cu o căsătorie. Iar dacă asta mă face curvă, atunci am fost o curvă care a iubit mult.

-N-am spus asta…

-Nu, dar ai gândit-o. Altfel nu mă întrebai toate astea.

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *