Oricât de mult ne-ar plăcea bluza galbenă pe care tocmai am cumpărat-o, în drum spre casă vom vedea o femeie frumoasă cu una roșie, de alt model și ni se va schimba percepția asupra culorilor.
Oricât de fericite am fi cu fardurile noastre, vom vedea o femeie cu ochi de pisică și ne vom duce și vom cerceta despre asta.
Oricât de bine ne-am simți în noile sandale, vom vedea o femeie cu picioare mai lungi și vom alerga să cautăm acel fel de sandale pe care îl poartă.
Oricât de satisfăcute am fi de noua noastră culoare la păr, când vom ieși din salon, înaintea noastră va ieși o femeie cu o coafură mai frumoasă și vom reveni asupra faptului la următoarea programare.
Oricât de bine ne-ar sta într-o rochie scurtă, vom da mâna la un moment dat cu o femeie care va arăta superb într-una lungă, chiar dacă ești scundă, vei opta pentru tocuri și tot îți vei lua o rochie lungă.
Oricât de fericite am fi lângă bărbatul de lângă noi, ne va fugi coada ochiului la zâmbetul femeii de lângă noi, ținând de mână un bărbat.
Oricâte realizări profesionale am avea, se va găsi mereu o femeie cu tocuri mai ascuțite și mers mai sigur, cu o scară mai sus.
Oricât de fericit ar fi bărbatul de lângă noi, va aparea un altul cu o femeie mai pricepută într-ale fericirii.
Oricât de bine ne-am pricepe să ne ascundem neîmplinirile, la cațiva metri mai încolo va fi o femeie cu capul mai sus. Oricât de încet am plânge în spatele ușilor, la 3 uși mai încolo va fi o femeie care plange în ea cu zâmbetul pe buze.
Oricâte realizări vor avea copiii noștri, vor fi mereu alți copii ai altor femei cu diplome mai multe, mai deștepți, mai înalți, cu ochi mai frumoși.
Oricât am alerga una în spatele celeilalte, oricâte piedici ne-am pune una celeilalte, oricât ne-am bate în centimetri în talie, oricâte carduri de fidelitate pe la magazine de cosmetice am avea, oricât de calculat ne-am da părul pe spate, oricâte strategii de a atinge finish-ul înainte am crea, oricât de hotărâte am reveni în cursă după ce ne-am împiedicat în eșarfele altei femei, un lucru e sigur: noi femeile vom ajunge să ne ținem sufletele de mână.
Atunci când altă femeie îți ia bărbatul de mână, tot la o altă femeie cu ceva în plus vei alerga. Atunci când altă femeie îți va fi tăiat aripile, o altă femeie din competiție îți va oferi un umăr. Oricât am fi de femei, suntem pe rând echipă și competiție. Oricât ne-am râde în față, una celeilalte, la un moment dat vom plânge separat sau împreună din aceleași motive. Oricâte haine, oricâte bijuterii, oricâte mașini sau case am avea, cândva, undeva, vom fi aceleași femei cu aceeași inimă pustiită de vorbe neîndulcite de bărbat, vom fi aceleși femei mângâiate pe păr de mână firavă de femeie. Cândva, undeva, vom fi femeile triste și singure fără ca bărbatul de la finish să se întrezărească. Cândva, lacrimile noastre de femei vor avea același gust amar și se vor usca neșterse de mână de bărbat sau mai rău, neșterse de mâna aceluiași bărbat.
Cândva, undeva, o femeie pe care am invidiat-o ne va întinde mâna, pentru că oricât ne-am invidia, atunci când ei pleacă, nu ne avem decât noi pe noi, femeile.