Pe cuvânt că nu vreau cadouri de V’day
Nu iubitule, nu vreau să te îngrămădești să cumperi ciocolată în formă de inimă, mai scumpă decât cea normală și nu pentru că aș fi zgârcită, dar pentru că noi nu suntem diliți de marketingul lor. În formă de inima aia idealizată din desenele animate, perfect simetrică și uniform colorată. Nu vreau, pentru că inima aia adevărată, de unde ar trebui să vină sentimentele cu care defilează ei, are o formă umană. Adică imperfectă și complexă. Nu vreau să te calci în picioare să cumperi mănunchiuri de plante pe moarte și cu plastic împodobite, cu semnificație mult prea uzată pentru a mai însemna ceva, care oricum după 2 zile de stat în vază miros a mort și nu a iubire. Nu vreau să te apuci să licitezi rezervări pe la te-miri-ce restaurante, unde ne oferă în plus niște vrăjeală roșie și lumânări inimoase față de oricare altă dată când am merge acolo. Nu vreau, noi ne iubim și de pe 15 încolo, noi ne amintim să ne îmbrățișăm de fiecare dată când simțim, noi ne facem cadouri din iubire și nu din obligație. N-am nicio datorie față de ziua asta a iubirii și nici tu față de mine și nici eu față de tine. Noi facem ce simțim când simțim.
Nu iubitule, noi nu defilăm cu relația noastră. Nu înțeleg simbolismul ăsta din jurul iubirii și, la fel, nu mai înțeleg relațiile cu care defilează, care iarăși, nu au nicio legătură cu iubirea, iubirea asta pe care o ieftinesc pe cât de mult licitează și plusează pentru ea, iubirea pe care au transformat-o într-o competiție. Ei urcă o scară mai sus în anturajul lor pentru cum și-au păcălit femeia de Zday (‘s Day) și cel puțin o lună o să fie liniște și pace în casă și la telefon, iar ele sunt mai invidiate în grupul lor de prietene pentru „cât de mult li s-a arătat că sunt iubite” de ei, expunându-și împlinite ceasurile, cerceii, gențile, pozele din weekendul romantic prin vreo capitală europeană, depinzând aici de imaginația omului, deși cam ăstea sunt de bază. Totuși nu m-ar mira să fi sugerat chiar ele un scenariu de Valentine’s, cu scopul de a-și impresiona prietenele. Of câtă iubire, câtă și mai câtă.
Pe bune că nu îmi trebuie inimi de carton roz perfecte, în care stau ascunse inimioare de ciocolată și „mai ” perfecte. Nu dau bonus la ele și niște insulină sau un Emetiral ceva? Mie îmi trebuie puls, simțire, atrii, ventricule. Ăstea îți dau viață nu dureri de cap și grețuri. Sigur, tot ăstea sunt mai greu de povestit, mai greu de arătat prietenelor, mult prea greu de explicat, tocmai pentru că nu sunt de împărtășit. Numai bine, că sunt secretoasă! Dar nici pe ăstea nu mi le da pe 14 februarie, dă-mi-le când simți și cum simți.
Nu, nu mă deghizez în curvă de Zday, pentru că fac asta atunci când vreau eu și când nu te aștepți tu, nu când spun ei. Știi că nu le țin la naftalină și nici nu îmi trebuie o zi declarată din an să fiu femeie. Nu știu ce le apucă dintr-o dată, pe 14, lipsa ortodoxismului. La ce folos, dacă țin tot postul Paștelui și Crăciunului? Să fiu bărbat și să apară nebuna din senin, o dată-ntr-un an, cu filme de femeie sălbatică, ori m-ar pufni râsul, ori m-aș gândi că e ceva suspect, nu știu aș sta cu frică…
Și deci, în această seară fatidică de 14 pentru mulți bărbați și cu multă vărsare de lichid seminal, te rog insistent să nu mă duci la cină romantică. Vreau să râd! Vreau să râd de poveștile delicios de mincinoase ale prietenelor mele și scuzele lor și vreau să îmi povestești cumpenele prietenilor tăi îndrăgostiți care au greșit cadourile, adresele etc. Ahaha, încep de acum. Sau de creativitatea ăstora single care își cumpără flori singure și cadouri să le pună pe facebook Tu-ți dai seama că sunt unii care chiar suferă că sunt singuri de V day și că nu primesc cadouri? Bă, vreau să râd și vreau să râd în timp ce te bat măr la niște curse de mașini pe playstation și să dau restart când simt că pierd și să n-ai ce-mi face! Hihi.