Pentru mine sexul contează

– Poți să îmi spui cum ar trebui să  fie bărbatul pentru tine, rezumându-te la 3 calități?

-Normal că nu. Ok, femeile sunt complicate și bărbații sunt simpli, dar evident că nu pot să mă rezum la 3 calități, sunt oameni totuși, nu scaune! Pot în schimb să-ți spun primele 3 calități…

-Ok, rezumă-te la câte vrei tu…

-Inteligent să fie. Să știe ce e aia onoare, adică să facă ce spune că face, să fie ce spune că e. Să aprecieze o dantelă neagră, să știe să o dea jos, nu să se uite ca vițelul la poarta nouă. Cam astea ar fi primele 3…

-Nu fi superficială, lasă aspectele sexuale deoparte…Vreau chestii cu esență. Plus că nu cred că e atât de important pentru voi…

-Sunt superficială pentru că nu îmi plac bărbații stângaci, pentru nu îmi doresc un bărbat care să caute punctul G cu lupa? Și dă-l dracu de punct G, nici nu contează, ăla e în teorie, important e să știe cu practica. Superficiale sunt femeile care spun că nu contează sexul pentru ele. Contează mult, cine spune că nu, înseamnă că încă nu și-a dat seama sau s-a resemnat. O femeie care stă bine cu încrederea, care e sigură pe ea, îți va spune întotdeauna: da, sexul contează. Ba da, contează pentru noi, femeile întregi la cap, care nu ne pitim după degete. Sunt ok și degetele, dar sunt ok pentru spectacol.

Câtă vreme sexul e un lucru superficial, vor fi doar relații superficiale. Nu știu ce femei ai întâlnit tu, dar dacă nu mințeau cu nerușinare, le sfătuiesc să ia în considerare faptul că sexul ține o relație mai mult de 50%. Între un bărbat care mă înțelege, dar nu mă înțelege în pat și unul care mă ține în priză, dar nu știe care e culoarea mea preferată și ce îmi place să mănânc,  l-aș alege pe al doilea.  Există friend zone pentru bărbați care să mă înțeleagă și cărora să le spun enshpe mii de probleme și să îmi dea dreptate. Știi de ce? Pentru că al doilea e de obicei bărbatul care acționează, nu bărbatul moale care să te mângâie pe cap la nesfârșit. Pentru că atunci când ne certăm, nu vreau să vină un bărbat care să miorlăie să ne împăcăm, ci un bărbat care să mă împace acolo în pat. Pentru că oricât de multe calități ar avea un bărbat, dacă vă certați în pat, ele toate celelalte se uită. Degeaba te mângâie ziua, dacă în tine se strânge furie, că nu te-a atins cum îți doreai noaptea. Degeaba te ține în brațe și te înțelege, degeaba sunteți prieteni dacă nu sunteți iubiți. Degeaba sunteți și parteneri de business în relația aia, dacă nu știe principiul de win-win în așternuturi. Degeaba e armonie și liniște, când ție îți trebuie spontaneitate, iar un „vreau să te fut” la telefon în miez de zi îți amintește ție că ești dorită, pune dorința în tine să fii aranjată, să fii epilată, să îți mai cumperi o lenjerie nouă, să mănânci mai puțin, să fii frumoasă.

E foarte important pentru noi. Când sexul e prost, femeia uită să fie femeie. Nu se mai aranjează, se îngrașă, dup-aia intră în depresie și te înșală. E foarte simplu și normal, pentru că se acumulează frustrări. Viața e prea scurtă pentru orgasme neatinse sau, mai rău, să nu știi ce e ăla. Mă și e foarte ok după un timp, când vezi că scârțâie treaba asta, să dai mâna cu el, mi-a făcut plăcere, dar nu ne potrivim. Mai bine unul în plus pe listă, decât timp pierdut și încercări de relații și peri albi. E ok, nu toți oamenii sunt compatibili sexual. Și el la fel, trebuie să știe din capul locului că femeia nesatisfăcută o să-i facă zile fripte. Strângem mâna și ne salutăm pe stradă când ne-om vedea.

Nu știu cum sunt altele, dar eu am apucături de femeie pentru care sexul contează și îmi doresc un bărbat care să nu se emoționeze când mă vede pe tocuri și-n desuuri. Îmi doresc un bărbat care să nu mă certe că îi trimit poze nesimțite când nu e acasă, ci să aprecieze. Un bărbat care să nu-mi zică rahaturi când eu îi vorbesc murdar. Un bărbat care să poată.