Vei descoperi asta atunci când te vei trezi cu cineva pe canapea, vorbind despre toate câte nu ai vorbit vreodată. Ori pentru ca nu ai îndraznit, ori pentru ca nu știai că poți, ori pentru că nu erau în tine până atunci. Cu cineva care nu a fost invitat, pentru că nu știai că o sa apară, dar cu care sorbi cafeaua ca și cum l-ai fi așteptat de mult. Cu cineva care nu a bătut la ușă și nu din nepolitețe, ci pentru că între voi doi nu au existat niciodată uși, au fost doar oameni care trebuiau sa vă pregătească, să vă învețe cum se face cafeaua cu zaț de suflet. Au fost oameni care au plecat cu bucăți din voi, pentru a vă lăsa ciuntiți, tocmai pentru a vă lăsa goluri de umplut, oameni care v-au croit pentru a vă putea îmbrăca acum, unul cu celălalt.

Vei afla pentru prima dată cum se țin, de fapt, obrajii între palme, vei afla pentru prima dată cum se așază capul, pe un piept care tanjește să fie acolo, cum se privește fără perdea de minciună, cum se respiră la fel și cum vă furați gandurile unul celuilalt. Vei afla că sufletul tău știe pași de vals, pe ritm de atrii si ventricule, dar că nu a avut cine să-i cânte, nu a avut cine sa traducă notele de pe portativ. Ori n-a știut, ori nu a simțit a fi cântecul vostru, ori muzica inimii tale îi era străină. Vei afla, pentru prima dată, că vorbele nu sunt suficiente, atunci când sufletul tace sau că tăcerea vorbelor poate fi poezie, atunci când sufletul vorbește. Vei afla că cine te vrea pe termen lung, nu va alerga să îți promită, nu va alerga să îți vorbească despre viitor, ci va garanta, fără să vrea, simțirea de acum. Vei afla și de ce celelalte promisiuni n-au rămas decât proiecții. Va fi o prima dată, după multe dăți, când vei simți siguranța fără să o cauți, când vei simți liniște pe fond de haos, când îți va fi mângaită privirea cu sinceritate și îți vor fi îngenunchiați toti demonii și dracii și ce creaturi mai eu ăștia prin neam. Va fi o dată, după multe dăți, când îți vei da seama că ai avut dreptate să cauți, că ai avut dreptate să aștepți, că ai avut dreptate să speri, că ai avut dreptate să plângi pentru ce ar fi putut să fie, pentru că în sufletul tău știai că va fi, doar că nu știai când.

Vei descoperi prima dată, după multe dăți, în care ai primit genți și parfumuri și broboade, că nu îți mai trebuie, atunci când sufletul îți e cadorisit și îți vei da seama cât de ușor fac bărbații cadouri, atunci când nu se oferă ei pe ei. Vei vedea, vei realiza cât de frumos te-ai dăruit unor oameni, în sufletul cărora nu era loc pentru cadouri și vei zâmbi și îi vei ierta. Vei ierta toți bărbații care s-au înfruptat din sufletul tău și-au mai luat și la pachet. Vei mulțumi fiecaruia în parte că n-a avut proasta inspirație să rămână.

Prima dată nu e cu adevărat prima. Vei descoperi asta, atunci când vei scrâșni din dinți de ciudă că ți-e limba, pe care o vorbești, săracă de el. Când vei simți furie că nu ți-au fost inventate cuvinte, când primul tău „te iubesc” ți-l vei aminti ca fiind gol și fad, când te vei enerva și vei vrea să sari la gâtul celor ce n-au iubit, atunci când au pus cuvintele iubirii în dicționar. Îți vei da seama că, prima dată a fost doar prima lecție, atunci cand vei vedea că, fara ea, nu ai fi putut să traduci limba în care îți vorbește, pentru prima, dată EL. Va fi o dată, când vei vedea că brațele nu au încălzit, atunci când sufletul nu învelește, dar că ți-a trebuit căldură și n-ai știut până unde căldura poate merge.

Vei descoperi ca ți s-au cuibărit la gât nasuri reci, de oameni care ți-au furat mii de Jouli sau în ce se măsoară ea căldura, și bine că au făcut-o, căci altfel n-ai avea cum să primești acum, atât de multă. Acum sau când va veni acea prima dată, după alte dăți. Vei afla, într-un final, de ce alții n-au știut să mângâie atunci când durea, acolo unde durea, de ce n-au știut să sărute, atunci când îți era sufletul la colț. Vei afla de ce n-au știut să atingă sau să panseze răni tocmai de ei făcute, de ce n-au putut sau nu au vrut să îți ridice bărbia, atunci când aveai capul plecat, să te privească îndelung, când într-un ochi, când într-altul, iar în timpul în care tu vei fi înțeles că va fi bine, sa te sărute scurt, să îți confirme. Vei găsi toate de ce-urile, atunci când prima dată, după multe dăți, un bărbat te va vrea cu capul sus și îți va aminti asta cu fiecare sărutare scurtă. Când pentru prima dată, un bărbat va fi toate câte n-au fost ei și nimic din ce au fost.

Și, atunci, vei vedea că n-ai în tine decât mulțumiri sărace și vei căuta zei în alte religii să le mulțumești și lor. Vei întreba toate divinitățile, toate părțile lumii ăsteia, vei vrea sa sacrifici bucăți din iubirea ta, pe altarul celor care ți-au adus-o, căci te-au iubit mult atunci când au așezat-o așa aproape de tine și din nou limba îți va fi săracă. Prima dată e atunci când cuvintele nu ne ajung și sufletul ne zâmbește mut. Prima dată e atunci când femeia își dă seama de ce, și când, după multe dăți, bărbatul știe.

Dacă știam că ai să apari într-un final, n-aș fi lăsat niciun bărbat să mă atingă. Și totuși, îți sunt datoare să îți spun că nici ei, nici eu, nu credeam că ar mai fi rămas părți din mine neatinse.

3 răspunsuri

  1. Ai scris niste cuvinte atat de adevarate, care legate impreuna constituie un adevar plin de speranta. Esti minunata, multumesc pentru acest articol care pe mine una(si nu ma las convinsa usor) m-a convins ca trebuie sa te urmaresc pas cu pas pentru ca esti un izvor de intelepciune! Felicitari draga mea ☺️

  2. Hmmm…prea profund pentru un suflet tânăr, cred că sufletul ăsta, care simte şi mai şi reuşeşte să exprime astfel ceea ce simte, este nu numai un suflet profund, dar şi un suflet cu experienţa mai multor vieţi…Când chiar trăieşti ceea ce ai descris, atunci, merită să trăieşti aşa ceva, chiar dacă se va termina la un moment dat, chiar dacă chimia se va dilua, şi va trebui să o iei de la capăt, merită…

Dă-i un răspuns lui Dejan Perinacz Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *