Să-ți fiu…

Aș vrea să fiu vânt – să mă simți, să nu mă vezi, să fiu puternic, să-ți umezesc ochii și să-ți răcesc pielea, să mă revărs asupra ta cu furie și să te întorc din drum.

Să fiu adiere caldă, să-ți ating sufletul și să băltească fericirea sub el și tu să zâmbești.Să-ți deschizi brațele și să-ți apropii începutul. Să-ți intru în casă, să-ți plimb perdelele,  să alerg fără scop prin camere goale, să-ți ating așternuturile cu miros de primăvară, să te găsesc acolo gol de la duș, să te mângâi și să tresari. Să-ți răscolesc amintirile și să-ți ridic praful de pe rafturi, de pe cărți, de pe suflet…

Să fiu miros, să mă inspiri, să-nchizi ochii, să-ți placă, să visezi, să mă vrei, să-ți pătrund în sinusuri și să-ți alerg  prin vene…

Să fiu iluzie- să alergi spre mine la nesfârșit, să mă dorești, să-ntinzi mâna spre ce n-ai să ai vreodată, să te târăști istovit sub povara speranței…

Să fiu dor, să hoinaresc, să alerg șchiop, să obosesc să te caut , să-mi trântesc ghiozdanul cu vise și să mă așez pe o bordură, să-mi aprind o țigară  și să te gândesc, să te gândesc până mă ridici iar și mă chemi la drum..

Să fiu dorință- o dorință mică intai, să găsesc un colțișor din tine și să mă ascund, apoi să cresc , să cresc și să-i dictez pulsului, să-ți dansez inima..

Să fiu soare- să-ți mângâi pleoapele, să te trezesc dimineața sarutându-te oricât vreau și să mă amuze neputința ta  de a ma opri…

Să fiu ploaie- să te țin în casă; să fiu pretext pentru iubire și muzică pentru dragoste…

Să fiu nisip, să-ți port urmele de tălpi, să-ți fiu drum al regăsirii…

Val, să-ți alerg la picioare, să îți șterg teama, nesiguranța, neîmplinirea cu care pășești absent..

Apă. Nu, să nu fiu apă, să-ți fie sete, să ți se usuce buzele…

Whiskey. Da, să fiu paharul cu whiskey, să mă ții în mâna ta, să fim doar noi doi, să mă bei cu sete de uitare, să-ți fiu
prieten, să îmi șoptești toate secretele tale pe tonul grav al adevarului, să-ți știu fricile, să îți știu „ce-ar fi fost dacă”-urile, să știu când te-ai împiedicat și din cauza cui, să știu cine te-a ridicat și cu ce preț, să-mi întinzi toate neajunsurile sufletului tău, să umbli dezbrăcat de toate măștile  cu mine de mână, să fii tu și eu să fiu acolo, măcar așa..

Să fiu cerul noaptea, frumos , departe, de neinteles, de neatins, sa-ti ascult intrebarile, sa vreau sa-ti raspund si sa nu pot, sa trebuiasca sa o faci singur , sa te multumesti ca sunt acolo de fiecare data cand esti singur cu tine, sa te intrig si sa te linistesc totodata. Să  te las sa îți alegi cate o stea în fiecare seara, să te îndragostesti de fiecare pe rând sau de 10 odata sau de cate 2 de 5 ori  și eu sa zambesc. Să zâmbesc pentru că, în definitiv, tot spre mine privești.

Să fiu oră, zile, ani, să-ți fiu vremea, să-ți fiu timpul. Timpul, singurul  pe care niciodată nu îl ai, dar după care tânjești. Să mă dăruiesc tot ție, să mă împarți cum vrei,  să-ți fiu complice în viața asta a aparențelor, pe drumul pe care nu l-ai mai alege încă o dată; să mă poți fura, să te las să mă furi, să îți permiti să stai și să simți. Te-aș lăsa. Te-aș lăsa să mă derulezi oricât ai vrea: te-aș lăsa să schimbi decizii, să schimbi ultime săruturi, ultime îmbrățișări, să schimbi destinații, să întorci oameni din drum atunci când nu ai făcut-o pentru că nu aveai timp; să amâni deadline-uri, să nu trebuiască să zâmbești în grabă, să ai timp să privești oamenii în ochi, să faci tot ce ți-ai dori, chiar dacă asta ar fi însemnat să nu ne mai cunoaștem…