Andra FaraZahar

Să-ți fiu…

Aș vrea să fiu vânt – să mă simți, să nu mă vezi, să fiu puternic, să-ți umezesc ochii și să-ți răcesc pielea, să mă revărs asupra ta cu furie și să te întorc din drum.

Să fiu adiere caldă, să-ți ating sufletul și să băltească fericirea sub el și tu să zâmbești.Să-ți deschizi brațele și să-ți apropii începutul. Să-ți intru în casă, să-ți plimb perdelele,  să alerg fără scop prin camere goale, să-ți ating așternuturile cu miros de primăvară, să te găsesc acolo gol de la duș, să te mângâi și să tresari. Să-ți răscolesc amintirile și să-ți ridic praful de pe rafturi, de pe cărți, de pe suflet…

Să fiu miros, să mă inspiri, să-nchizi ochii, să-ți placă, să visezi, să mă vrei, să-ți pătrund în sinusuri și să-ți alerg  prin vene…

Să fiu iluzie- să alergi spre mine la nesfârșit, să mă dorești, să-ntinzi mâna spre ce n-ai să ai vreodată, să te târăști istovit sub povara speranței…

Să fiu dor, să hoinaresc, să alerg șchiop, să obosesc să te caut , să-mi trântesc ghiozdanul cu vise și să mă așez pe o bordură, să-mi aprind o țigară  și să te gândesc, să te gândesc până mă ridici iar și mă chemi la drum..

Să fiu dorință- o dorință mică intai, să găsesc un colțișor din tine și să mă ascund, apoi să cresc , să cresc și să-i dictez pulsului, să-ți dansez inima..

Să fiu soare- să-ți mângâi pleoapele, să te trezesc dimineața sarutându-te oricât vreau și să mă amuze neputința ta  de a ma opri…

Să fiu ploaie- să te țin în casă; să fiu pretext pentru iubire și muzică pentru dragoste…

Să fiu nisip, să-ți port urmele de tălpi, să-ți fiu drum al regăsirii…

Val, să-ți alerg la picioare, să îți șterg teama, nesiguranța, neîmplinirea cu care pășești absent..

Apă. Nu, să nu fiu apă, să-ți fie sete, să ți se usuce buzele…

tumblr_n1gb0osFVI1tt0duyo1_500

Whiskey. Da, să fiu paharul cu whiskey, să mă ții în mâna ta, să fim doar noi doi, să mă bei cu sete de uitare, să-ți fiu
prieten, să îmi șoptești toate secretele tale pe tonul grav al adevarului, să-ți știu fricile, să îți știu “ce-ar fi fost dacă”-urile, să știu când te-ai împiedicat și din cauza cui, să știu cine te-a ridicat și cu ce preț, să-mi întinzi toate neajunsurile sufletului tău, să umbli dezbrăcat de toate măștile  cu mine de mână, să fii tu și eu să fiu acolo, măcar așa..

Să fiu cerul noaptea, frumos , departe, de neinteles, de neatins, sa-ti ascult intrebarile, sa vreau sa-ti raspund si sa nu pot, sa trebuiasca sa o faci singur , sa te multumesti ca sunt acolo de fiecare data cand esti singur cu tine, sa te intrig si sa te linistesc totodata. Să  te las sa îți alegi cate o stea în fiecare seara, să te îndragostesti de fiecare pe rând sau de 10 odata sau de cate 2 de 5 ori  și eu sa zambesc. Să zâmbesc pentru că, în definitiv, tot spre mine privești.

Să fiu oră, zile, ani, să-ți fiu vremea, să-ți fiu timpul. Timpul, singurul  pe care niciodată nu îl ai, dar după care tânjești. Să mă dăruiesc tot ție, să mă împarți cum vrei,  să-ți fiu complice în viața asta a aparențelor, pe drumul pe care nu l-ai mai alege încă o dată; să mă poți fura, să te las să mă furi, să îți permiti să stai și să simți. Te-aș lăsa. Te-aș lăsa să mă derulezi oricât ai vrea: te-aș lăsa să schimbi decizii, să schimbi ultime săruturi, ultime îmbrățișări, să schimbi destinații, să întorci oameni din drum atunci când nu ai făcut-o pentru că nu aveai timp; să amâni deadline-uri, să nu trebuiască să zâmbești în grabă, să ai timp să privești oamenii în ochi, să faci tot ce ți-ai dori, chiar dacă asta ar fi însemnat să nu ne mai cunoaștem…