Singură și cu iubire multă. Pentru mine.

Obisnuiam sa spun ca nu am timp. Dar nu, cred că sufletul meu a pus lipsa puterii lui în seama timpului. Lipsa puterii lui de a mai ține vreun adevar pe brațe. Cred ca am început să mă iubesc, de fapt.

Imi place, îmi place să urc scările cu mine în gând, să deschid ușa și sa-mi aprind singura lumina cand intru în casa. Simt ca am depus efort, ca am facut ceva pentru mine, atunci când arunc cu geanta obosita într-un colț și ma aplec sa scot pantofii. Simt trăire în asta. Și în zâmbetul de la sfârșitul zilei și în suflul de împlinire când termin orice mi-aș fi propus să fac. Îmi place să mă țin singură în brațe la duș, îmi place să-mi curgă apa pe față, să trag aer și să simt că trăiesc, să simt asta în plâmâni. Parcă nici frigul de după duș nu îl simțeam așa, atunci când n-aveam timp să mă gândesc la mine. Parcă și de haine am timp să am mai multă grijă.

Îmi place să țin cana de cafea cu două mâini, liniștită în fotoliu și să privesc. Să-mi privesc în suflet, să mă întreb și să-mi răspund. Cred că niciodată n-am fost atât de sinceră cu mine. Cred că am început să mă iubesc.

De mult nu mai avusesem timp să-mi privesc țigara în timp ce o fumez. Parcă îmi ajunge mai mult și îmi trebuie mai puțin. Nici nu știam că am degete lungi și frumoase. Parcă și de cititul de seară îmi era dor, parcă îl și înțeleg mai bine, parcă e mai pentru mine.

Îmi place așa mult să fac curățenie în timp ce mă gândesc la mine. Să insist cu laveta în fiecare colțișor, să șterg fiecare urmă de neîncredere, să îmi gândesc următorul pas, să arănjez lucrurile la locul lor în timp ce îmi reașez bucăți din mine. Cred că îmi place mult să fiu doar eu în gândurile mele. Dacă știam că se simte așa de bine, te-aș fi rugat chiar eu să pleci. Și pe cel de dinainte.

Se simte așa bine să mă cert doar cu mine. Să mă cert că trebuia să pun mai puțină sare, că trebuia să fi mutat canapeaua în partea cealaltă, că ar fi trebuit să îmi fi luat, totuși, și crema cu portocale. Să mă cert că ar fi trebuit să îmi fac timp și pentru filmul celălalt. Să mă cert că am rămas peste program și că poate ar fi trebuit să mai pierd și timpul pe la vreo cafea. Mă cert și plec capul, dar îl plec în fața mea. Și apoi mă întreb Când ai de gând să te ierți că ești femeie? . Și mă îmbrățișez cu resemnare și cu capul sus. Mă iert și mă îmbrățișez, pentru că am ajuns, în sfârșit să mă iubesc. Ah, dacă știam că se simte așa bine, te-aș fi rugat chiar eu să pleci.

Cred că sunt liberă să mă iubesc și mai cred că îți mulțumesc. Îți mulțumesc, am învățat să mă iubesc.

 

_____________

Dacă și tu te regăsești în articolele mele, comandă cartea mea