Titanic-ul e de râs, nu de plâns.

Hai că râd ca proștii de ce-și amintesc. Aseară, de Zday, în avanpremieră cosmică a fost difuzat pe ProTv, ghiciți ce, Titanic <3 . Titanic pentru gâștele părăsite (scuzați fetelor, e un alint) sau pentru îndrăgostiți. Concurența a gândit-o bine pentru casele în care există două televizoare și bărbați sătui de femei cu nume de trandafir, care înșală în numele iubirii, astfel că pe Antena1 (cred), altă avanpremieră galactică: Gladiatorul.
Eu, gâscă fiind, m-am uitat la Titanic. Mi-am dat seama, mă fratele meu, înșelatul ăsta nu e pentru oricine mă. Bun, te șantajează emoțional mă-ta în ultimul hal și tu de frică să n-o lași să își rupă mânuțele cu munca, dai să te măriți cu bogatul bogaților întru salvarea mă-tii, care bogat nu era nici el vreun burtos strâmb, cocoșat și te mai și iubește, în timp ce alta moare și-așa n-are.Nefericire maximă, te faci că te sinucizi, de răsfățată ce ești, îl găsești pe flymuc și dragostea adevărată și după ce te pictează ăla în toată splendoarea, tu logodită fiind, mai și pui desenele în seiful ăluia? Păi ce-ai făcut mă? Vezi, degeaba ești frumoasă și educată și deșteaptă dacă ești proastă. Măcar dacă ești proastă la început, fii deșteaptă pe parcurs.
Pe de altă parte mă gândesc, că dacă ea nu mai era cu părul pe moațe fine mirosind a levănțică, îi mai țâțâiau lu’ nea caisă nădragii după ea? Dacă nu le mai era interzisă toată treaba asta, îi mai mânca așa tare? Nu prea cred… A fost totuși interesantă luciditatea unui om care nu mai avea nimic de pierdut de la viață. Și dacă mă întrebați pe mine, a avut noroc că a murit omul cu pricina,că altfel s-ar mai fi sinucis o dată, căci în ipocrizia ei n-ar fi putut niciodată să ducă o viață lângă el. Atenție, o viață! Așa de-un episod a fost frumos, dar pe termen lung cred că ar fi oftat după caviar și fracuri. Și dacă o ducea capul puțin mai mult decât pân’ la provă, fac pariu că era femeia cu fundul în două luntri.
Secvența maximă a fost aia în care ea era în barcă și ăia doi aliniați ca fraierii. Acolo recunosc, m-am spart de râs. Și logic, mânată de emoții, femeia, nici atunci n-a stat cuminte, în barcă, poate dacă stătea, nu mai murea prostul s-o lase pe ea, la sfârșit pe bucata de dulap.

Nenea care a proiectat vaporul și-a făcut și el un marketing cum că e de nescufundat, să crească și el prețul și lumea a luat-o de bună, chiar și căpitanul, care, pe cât de competent pe atât de vulnerabil în fața aroganței de a nu pleca urechea la bieții subalterni, lucru larg răspândit și în managementul zilei de azi.
Concluziile mele: Jack, salvatorul victimă de fapt a instabilității femeii și cel mai câștigat, nenea bogatul și el victimă a vanității sale, diabolic de inteligent dar prea mânat de instinct și de orgoliu, că și dacă îl iubea a noastrăși el era sigur de asta, poate nici cu „inima oceanului” nu mai venea la ea. Și trandfirul nostru… ziceți voi, băieți, hai să-i spunem… femeie. Și acum vine Hagi și zice: Unii se nasc, alții mai mor, așa e în viață!

Morala pe care eu am tras-o: faceți ce vă taie capul, nu ce vă dictează mamele egoiste. Dar na, să anulezi șantajul emoțional, să știi ce îți dorești de la viață și să știi că nu le poți avea pe toate, cere să fii puțin mai puțin femeie. Și nu era treaba treabă, dacă nu avea figuri până la sfârșit și în loc să dea cu diamantul lui Ludovic al XIV-lea de fundul mării, ar fi făcut și ea niște case la ăi de n-au. Femeia…

Și uite așa, plâng ele femeile la Titanic pentru că „sufletul unei femei este un ocean de secrete” și bărbații, sătui de ipocrizie au fugit să se uite la Gladiatorul. Mă întreb câte certuri or fi pornit de la asta?