Un kilogram de atingeri, va rog…

– Cât?
– Un kilogram de atingeri.
– Pentru?
– Fărâme de suflet pustiu.

– Cât timp?
– Fără termen de valabilitate, dacă se poate. Aș cumpăra mai mult, să le pun în cămară, în ventriculele singurătății. Să le așez la întuneric, să le scot, apoi, când trebuie. Să fac depozit pentru când mai fac din când în când un pilaf de suflete. Prevăd o iarnă grea. Da, știu, e vară. Dar, vai ce ger! Aș vrea cumva să nu expire, să nu trebuiască să arunc afecțiunea, să nu trebuiască să trântesc în gunoi borcane prăfuite cu iubire, dulcețuri de primăvară timpurie. Să fie sterilizate aș vrea. Neatinse atingeri. Să fie ale mele și să le inventariez pe zile, pe luni, pe iubiri neîmplinite.
– De care?
– Sincere. Fără zahăr, fără îndulcitori, fără conservanți.
– Știți, nu prea rezistă fără conservanți.
– Nu contează. Atât cât țin. Gustul să fie intens și natural, decât fals și să treacă ani degeaba peste.
– Atât?
– Și…o cutie cu dropsuri de… Nu știu, alegerile nu sunt pentru mine… De care se vând mai bine?
– De care v-ar plăcea?
– Depinde, îmi plac toate, în funcție de gust, de ambalaj, de vârstă, de rețetă, de ingrediente și, mai ales, de context. La fel ca vinurile, hainele, culorile, bijuteriile, bărbații… Le-aș alege, parcă, pe cele romantice, cu fundiță, de trandafiri… Îmi dau o stare de bine pe care o ador. Aș lua o cutie, să o țin lângă pat. Un pat, nu știu care. Sau…îmi plac și cele cu cognac. Tari. Mi-aș îmbăta încrederea cu ele. Mi-aș trezi din când în când papilele orgoliului, dar parcă n-aș căra cu mine, mereu, o cutie în geanta. Sunt prea tari, totuși, pe termen lung. Ceva care să împrumute din ele două, aveți?
– Nu, acelea sunt puține și se dau repede.
– Dați-mi două diferite, mă decid apoi.
– Altceva?
– Un săculeț frumos în care să așez bezele cu iubire.

– Culoare?
– Negru. Cel mai negru.