Voi credeți că relațiile merg de la sine? Îndrăgostirea trece și cu ea trece și pasiunea.

Băi, vă moare pasiunea, ați sesizat? 

Ați devenit cei mai buni prieteni și cam atât. Faceți chestii împreună, mâncați, râdeți, glumiți, câteodată prea mult, spațiul tău e și spațiul lui și invers, nu mai există secrete, căci nu-i așa?, într-o relație nu trebuie să existe secrete. Trebuie să fie totul la vedere, chiar și când te epilezi, când te machiezi, când scrii pe Facebook, dar cu cine scrii și de ce scrii, cine e aia și cine e ăla, de ce te uiți la aia, dar de ce te uiți la ăla.

Când oamenii sunt într-o relație de când nici nu își mai aduc aminte când, uită să seducă, uită să abordeze, uită cum e să ieși la o întâlnire sau cum să discute și să se poarte cu cineva nou. Sigur ți s-a întâmplat să ieși dintr-o relație, să vină momentul să ieși cu cineva și să te simți dubios, nu știi ce să faci, ce să zici, parcă ai două mâini stângi și te bâlbâi. Uitând toate astea, uită și să își seducă partenerul, își pierd preferința pentru joc într-un banal letargic, merg așa cu relația și relația merge cu ei șchiopătând, parcă nu mai au identitate, orice inițiativă e apatică și din inerție. Hainele nu mai sunt alese să se potrivească ci doar să învelească, nu mai pui atât de mult preț pe cum arăți, că na, ești acolo, e comod și călduț, oricum nu te mai alege nimeni și nu mai trebuie să impresionezi pe nimeni. Cum ar fi dacă ți-ai imagina că nu mai ești într-o relație și ar trebui să înveți din nou să vorbești, să te comporți, poate să slăbești ori ce faci tu când ieși din relație? Care crezi că ar fi reacția partenerului tău?

Iubirea e acolo, dar când oamenii se sufocă în obișnuință, nu o mai aude nici dracu, căci sunt ocupați să își facă loc să respire sau să își regăsească identitățile, personalitățile. Să își reproșeze și să se schimbe unul pe celălalt, când de fapt fiecare ar trebui să redevină dracului întreg, să își dea voie să pășească din nou în civilizație, să pună hainele potrivite și să își recapete încrederea, să își dea voie și să dea voie unul celuilalt să privească și în stânga și în dreapta, să se lase admirat și complimentat, fără teama că va înșela. Citisem undeva că într-o relație lungă ori te reîndrăgosteși de persoana cu care ești, ori te îndrăgostești de altcineva, înveți din nou din afară cum e să fii plin de viață, să conteze cum arăți pentru cineva și să îți dorești să seduci, iar apoi să aduci asta în relația ta. Sună dur și aiurea, dar cred că poate exista o cale de mijloc fără să înșeli neapărat. Sau poți să te trezești tu așa într-o dimineață, să te enervezi și să zici că de azi vrei să fii foarte mișto, să te reîndrăgosteși de tine și să începi să faci lucruri pentru tine.

Relațiile încep să funcționeze din nou atunci când partenerii depășesc starea de conservare, în care fiecare e ocupat să se ferească de reproșuri și să se simtă devalorizați, atunci când fiecare începe să își reîndrepte atenția către el însuși, să se privească în oglindă și să se simtă bine cu el. Abia atunci, când tu începi din nou să te iubești pe tine, să înflorești, să întoarcă oamenii capul după tine pe stradă pentru că zâmbești și emani vitalitate,  atunci partenerul tău o să simtă din nou că e timpul să facă și el același lucru. Involuntar și inconștient suntem atrași de oameni fericiți, energici și cu chef de viață. Vrem să seducem și să ne lăsăm seduși, dar asta nu se poate întâmpla între doi oameni care nu își mai știu valoarea, căci seducția își pierde scopul. Și unde nu e seducție, nu mai e nici sexualitate. Unde nu e sexualitate, nu e nici creativitate, nici spontaneitate, nici energie vitală. E un „meh” care vă împinge înainte în viață.

Voi credeți că relațiile merg de la sine? Îndrăgostirea trece și cu ea trece și pasiunea. Asta e caracterul lucrurilor pe pâmântul ăsta: efemeritatea. Dar nu a zis nimeni că aceleași lucruri nu pot trece de mai multe ori. Lasă relația, nu îți face scop din a salva o relație, căci nu ea e problema, reîndrăgotește-te de tine și toate celelalte se vor pune în mișcare de la sine. Apoi, fii tu mai deștept sau deșteaptă și, șmecherește, așa, stinge reproșurile cu gesturi frumoase, pe care o să ai încredere să le faci, de îndată ce te ridici de acolo de unde aveai o părere proastă despre tine. Sparge rutina cu uimire, golănește, așa, ignoră vorbele grele și redu-le la tăcere cu săruturi și mângâieri. Joacă-te cu mintea celuilalt într-un fel plăcut și or să învie toate. Preia frâiele și vezi ce iese. Nu te schimba niciodată pentru cineva, schimbă-te pentru tine. Pe tine nu te enervează schimbarea, te enervează că cel de lângă nu te iubește necondiționat și îți cere să o faci. La fel cum și tu, la rândul tău, faci. Dar până să reacționezi, întreabă-te de fiecare dată: este, cinstit și obiectiv vorbind, această schimbare în beneficiul meu?

Amintește-ți că o mulțime gălăgioasă nu o reduci la tăcere țipând, ci apelând la alte simțuri. Ea se liniștește treptat, dacă tu vorbești mai încet, încercând, din curiozitate, să audă ce zici. Dacă îi muți atenția de la problemă, ori captezi atenția unuia singur care îi va cere celuilalt să se liniștească și tot așa până când vei avea toată atenția. La fel stingi și nemulțumirile celuilalt, e suficient să zdruncini una singură în alt fel decât ai fi făcut până acum.

 

 

_______________________________________________________________________________

Dacă îți plac articolele mele, înseamnă că vrei să citești cartea mea, Nemernici Necesari.

O carte despre noi, aceia care rămânem. Rămânem să ne punem întrebări și să ne luptăm cu răspunsuri. Și despre aceia care pleacă din viețile noastre și ne lasă cele mai frumoase și scurt predate lecții.

„Fiecare persoană care a poposit în viața noastră ne-a lăsat un miros, o muzică, o băutură sau un gust amar. De obicei ni-i amintim pe aceia care le lasă pe toate și nu se mai întorc.”
„Sufletul ei era un vulcan de regrete, în stare latentă, de care ea se hotărâse să se depărteze pentru a se salva.”
„Vor câștiga mereu aceia care, deși trădați, încă mai cred cu tărie în iubire și, deși la pământ, îndrăznesc să privească în sus și să se vadă acolo. Oamenii puternici nu sunt cei pe lângă care a trecut glonțul, ci aceia care au ajuns la destinație apăsând pe rană.”

Comandă aici! 

DESPRE AUTOR

AndraFaraZahar

Din suflet mi-am făcut stilou, iar din scrum cerneală. Din orice scrum, dar nu de zahăr. Fără îndulcitori, fără conservanţi vi le spun verde în suflet. De mă vei vrea, de ma vei urî sau mă vei devora, fă-o cu înverșunare, oricum niciunul nu știm care cine suntem.

Dă share să vadă și cine trebuie.